Un mesaj RO-ALERT privind apariţia unui urs în municipiul Braşov a devenit viral pentru modul în care a fost compus.
„Ursu băăăă! Atenţie, a fost semnalată prezenţa unui urs pe strada Stejărişului. Animalul este considerat periculos. Nu încercaţi să vă apropiaţi de el sau să îl hrăniţi. Evitaţi deplasarea în zonă, dacă nu este absolut necesară. ISU Braşov”, se arată în mesajul RO ALERT.
Ovidiu Ionescu, prodecanul Facultății de Silvicultură din Brașov a oferit o listă de sfaturi pentru amatorii de drumeții montane, care le-ar putea salva viața în caz că dau nas în nas cu ursul.
„1. Instinctul este să fugi imediat în momentul în care vezi ursul, dar ar fi cea mai mare greșeală. Oricât de antrenat ai fi nu ai cum să alergi mai tare decât un urs. Așadar, ai văzut ursul, te oprești și te retragi încet, cu față spre animal, pe același traseu pe care ai venit.
2. Nu fluieri, nu tipi, nu faci gălăgie atunci când ai văzut ursul. Asta s-ar putea să-l agite și mai tare și să-l determine să atace. Zgomotul (fluier, petarde, clopot etc.) se face atunci când ești pe potecă de munte tocmai pentru a avertiza ursul că ești în pădure și să-i dai timp animalului să se retragă. Este esențial să nu mergi în liniște pe traseu de munte sau prin pădure. Dacă ești însoțit, vorbești tare cu colegul de drumeție, dacă ești singur, fluieri, cânți.
3. Chiar dacă are un „nas fin”, ursul nu poate distinge mirosul în cazul în care vântul bate dinspre el. Dacă întâlnirea urs-om se face brusc, fără să-i dai timp animalului să se retragă, este posibil să fie tentat să atace, dacă este luat prin surprindere. Există spray-uri anti urs, dar acestea trebuie să fie de capacitate mare pentu a fi eficiente, jetul cu substanță iritantă trebuie să ajungă măcar la 10 metri distanță. Substanța nu este dăunătoare pentru animal, doar provoacă o iritatie pe căile respiratorii și determina ursul să fugă. După ce ați activat spray-ul, nu fugiți, ci va retrageți ușor pe același traseu pe care ați venit, cu față spre animal. Nu-i întoarceți spatele.
4. Petardele pot fi eficiente, dar nu tot timpul. Urșii au început să nu mai asocieze zgomotul produs de petarde cu vânătoarea, nu-l mai asociază cu un pericol iminent și există posibilitatea să nu se sperie.
Atenție mare la arborii doborâți în pădure, mai ales la cei care au și rădăcinile scoase din pământ. Este locul pe care masculii de urs îl aleg pentru a-și face bârlog. Femelele care au pui își fac adăposturi mult mai elaborate și mai ferite, în peșteri de regulă.
5. Nu vă poziționați între puiul de urs și mama acestuia. Femela va considera că vreți să-i atacați puiul și va deveni foarte agresivă. Când vedeți un pui de urs, procedați exact ca atunci când vă întâlniți cu un urs adult. Poate fi la fel de periculos. Puii de urși sunt însoțiți mereu de mama lor. Chiar dacă nu o vedeți pe ea prima dată, cu siguranță este undeva în apropiere și se pregătește de atac.
6. Urșii nu se joacă! Atunci când vedeți un urs care aleargă și face „tumbe” prin pădure, fiți convinşi că este în atac, iar intențiile lui nu sunt deloc prietenești.
7. Nu oferiți mâncare, nu va îndreptați spre ei, nu vă opriți să le faceți fotografie. Pentru că hrană este din belșug, femelele de urs au început să fete mai mult decât doi pui. Așadar, dacă ați văzut doi pui în pădure, nu înseamnă că nu mai sunt și alții în imediată apropiere. Singurul gest salvator este să vă retrageți încet neapărat pe același drum pe care ați venit și în niciun caz să nu interacționați cu ursuleții. Orice gest, orice mișcare îndreptată spre puii de urs ar putea fi interpretate de mama lor drept un pericol și va atacă.
Ursul nu zgârie, ursul omoară”, a transmis acesta.