Prima pagină » Actualitate » Michelle Obama, recunoscută drept o figură marcantă la nivel mondial, vine în România. A fost Prima Doamnă a Statelor Unite în perioada 2009–2017
Michelle Obama, recunoscută drept o figură marcantă la nivel mondial, vine în România. A fost Prima Doamnă a Statelor Unite în perioada 2009–2017

Michelle Obama, recunoscută drept o figură marcantă la nivel mondial, vine în România. A fost Prima Doamnă a Statelor Unite în perioada 2009–2017

25 iun. 2025, 21:01,
Redacția BZI în Bzi.ro

Michelle Obama, recunoscută drept o figură marcantă la nivel mondial, va sosi în România în toamna anului 2025, pentru a lua parte la un eveniment de amploare organizat în București. Aceasta este prima sa vizită oficială în țara noastră și este așteptată cu mare interes de către publicul larg, relatează Adevărul.

Michelle Obama este apreciată mai ales pentru activitatea sa în domeniile educației, sănătății, echității sociale și implicării civice.

Originară din Chicago, Illinois, unde s-a născut în 1964, Michelle LaVaughn Robinson Obama a fost Prima Doamnă a Statelor Unite în perioada 2009–2017, în timpul celor două mandate ale președintelui Barack Obama. În această calitate, a lansat inițiative importante, precum Let’s Move!, dedicată combaterii obezității infantile, și Reach Higher, un program menit să încurajeze tinerii să urmeze studii superioare. A fost apreciată pentru eleganța, empatia și stilul autentic de comunicare, câștigând admirația unui public larg la nivel internațional.

Michelle Obama va participa la Impact Bucharest

După încheierea mandatului la Casa Albă, Michelle Obama a continuat să inspire prin discursuri motivaționale, apariții publice și proiecte educaționale. Volumul ei autobiografic, „Becoming“ („Povestea mea“, tradus în limba română și publicat de Editura Litera), a devenit un bestseller internațional, fiind tradus în peste 40 de limbi și transpus într-un documentar lansat de Netflix.

Vizita sa în România reprezintă un moment deosebit pentru publicul autohton, aducând în prim-plan teme precum educația, echitatea și implicarea civică. Michelle Obama va participa la o conversație moderată în cadrul celei de-a doua ediții a Impact Bucharest, cel mai important eveniment dedicat businessului și tehnologiei din Europa de Sud-Est. Acesta va avea loc în perioada 17-18 septembrie și va reuni lideri și inovatori din mediul de afaceri, administrație, tehnologie și media.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Horror! O mașină a sărit în gol 20 de metri de pe Pasarela Bucium, după ce s-a izbit de un TIR. Șoferița a murit: „I se vedeau creierii” – UPDATE
Un accident rutier grav a avut loc în municipiul Iași, unde un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium în urma impactului cu un TIR. Mai multe echipaje de intervenție au fost trimise de urgență la fața locului pentru salvarea victimelor și acordarea primului ajutor. UPDATE 2: Din nefericire, șoferița a murit. Trupul neînsuflețit a […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 aprilie 2026
25 aprilie 2026