Prima pagină » Eveniment-Social » Micuții internați în secția ATI care s-au făcut bine după botez: „Dumnezeu lucrează în mod miraculos”

Micuții internați în secția ATI care s-au făcut bine după botez: „Dumnezeu lucrează în mod miraculos”

05 oct. 2023, 02:00,
Cristina Doroftei în Eveniment-Social

Botezul copilului în maternitate este privit cu suspiciune în multe cazuri, însă pentru mamele care stau lângă incubatorul ce le ține pruncul în viață și își privesc micuții internați în secția ATI este o oază de speranță. Părintele Dan Damaschin, îngerul Maternității „Cuza Vodă” din Iași, a fost alături de sute de mame aflate în suferință și teamă, care nu au reușit să-și țină în brațe copilul pentru că starea de sănătate a acestuia era critică

Secția de Terapie Intensivă de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași este locul în care părintele Dan Damaschin este solicitat cel mai mult. Mamele nu știu niciodată dacă vor pleca sau nu cu cel mic acasă. Pentru acestea botezul copilului este o speranță, considerând că va ameliora starea de sănătate a micuțului.

Miracole pentru micuții internați în secția ATI

poză cu Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași

Secția de Terapie Intensivă de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, este locul în care părintele Dan Damaschin este solicitat cel mai mult

Preotul Dan Damaschin afirmă faptul că după botez mare parte din nou-născuții din secția ATI s-au făcut bine.

„Sunt o mulțime de cazuri medicale grave pentru care botezul este esențial. Botezul unui copil în spital are un efect miraculos asupra stării de sănătate a micuțului. Sunt copii care așteaptă să fie botezați, sunt mame care se leagă de acest aspect, pentru că Dumnezeu lucrează în mod miraculos atunci când este chemat. Sunt sute de cazuri, anual, de copii care sunt internați în secția de Terapie Intensivă. Atunci când știi că Dumnezeu este cu tine și cu copilul tău bolnăvior, cu malformații, cu cancer, ai speranțe.

Numai Dumnezeu poate ajuta o astfel de persoană să meargă mai departe. La rugămintea părinților, cu acceptul și cu încurajarea medicilor de la ATI, acesta este botezat cu apa de la robinet, pe care preotul o sfințește într-un ritual concentrat, ulterior, copiii sunt unși cu sfântul și marele mir. După botez se fac bine marea lor majoritate. Înainte de pandemie erau prezenți atât nașii, cât și unul dintre părinți, însă după pandemie a rămas doar preotul, uneori și mama, în funcție de gravitatea situației. Nașii sunt printr-o formulă deloc agreată de noi, prin prezență spirituală.”, mărturisește părintele Dan Damaschin, preot paroh al bisericii Maternității „Cuza Vodă”.

Disperarea din ochii mamelor

 poză cu secția de ATI

După botez, mare parte din copii din secția de ATI nou-născuți, s-au făcut bine

Este locul în care Dumnezeu se plimbă prin săli, asistă la nașteri, are grijă de pruncii de la Terapie Intensivă și de mamele aflate în suferință. La Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, zilnic se întâmplă minuni, însă nu mulți știu ce se ascunde în spatele ușilor după ce mama intră în travaliu și în sala de naștere.

În special atunci când femeile dau naștere unor copii cu malformații sau cu afecțiuni grave. Disperarea li se poate citi în ochi, pentru că aceste mame nu-și pot alăpta copilul, nu știu când sau dacă vor pleca acasă cu el. Părintele Dan Damaschin afirmă faptul că doar relația cu Dumnezeu le poate ajuta să meargă mai departe.

Relația dintre mamă și copil este cea care îi întărește încrederea părintelui Dan Damaschin în umanitate. Acesta afirmă faptul că doar datorită acesteia și a micuților internați în secția ATI Dumnezeu încă are răbdare cu lumea.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026