Mișcare geostrategică prea scumpă

Pe tabla de șah a mapamondului, de aproape patru ani se execută o operație militară cu finalitate geostrategică extrem de costisitoare. Războiul din Ucraina, generat și întreținut în acest scop, a costat milioane de vieți omenești și a adus ambelor părți pagube colosale. Până în prezent, costul total s-a ridicat la circa 600 de miliarde de euro, dacă punem la socoteală doar contribuția financiară directă a Uniunii Europene și a Statelor Unite. În continuare însă, prețul va fi și mai piperat.

Scoaterea Ucrainei din orbita Federației Ruse, un obiectiv urmărit cu obstinație de așa-numitul Occident colectiv pe parcursul mai multor ani, s-a dovedit o afacere proastă. Costă mai mult decât merită. Mai întâi, a fost pierdută peninsula Crimeea, fără a se fi tras un singur foc de armă, Federația Rusă dobândind astfel un acces deplin la singura mare caldă cu care se învecinează, având posibilitatea să-și mențină activitatea maritimă în stare bună, inclusiv în perioadele în care celelalte mări limitrofe sunt înghețate. Este adevărat, pentru moment, Federația Rusă se leagă de peninsula Crimeea doar printr-un pod, așa-numitul „pod Putin”, din când în când aruncat în aer de către ucraineni. Războiul propriu-zis a început în urmă cu aproape patru ani, când, printr-un război-fulger denumit „operațiune militară specială”, Federația Rusă și-a propus să ocupe Kievul și să pună în genunchi întreaga Ucraină. Cu Kalașnikovul la ceafă. Această mișcare a lui Vladimir Putin nu i-a ieșit, astfel încât ostilitățile s-au prelungit, iar războiul mai are puțin și depășește nu numai durata Primului Război Mondial, ci și durata celui de-al Doilea. Ce costuri sunt preconizate în continuare?

Până în 2040, acestea au fost estimate la 800 de miliarde de euro. Ele ar urma să fie suportate de Statele Unite și Uniunea Europeană. Statele Unite însă, cel puțin sub administrația Trump, refuză orice fel de cheltuieli în acest scop și recurg la fel de fel de subterfugii de natură să evite plata facturii, chiar și în schimbul accesului la exploatarea bogățiilor naturale ale acestui stat. Fără doar și poate, cea mai importantă povară ar urma să fie suportată de Uniunea Europeană. Dar cum?

Planurile concepute de Ursula von der Leyen, împreună cu întreg aparatul birocratic de la Bruxelles pe care îl conduce, și agreate cu multă inconștiență de către cei mai mulți lideri europeni prevăd ca, în perioada imediat următoare, Ucrainei să-i fie alocate 500 de miliarde de euro. După încheierea unui tratat de pace care întârzie și va întârzia atâta timp cât Federația Rusă nu primește Donbassul și garanția că Ucraina nu va fi primită în NATO. Cei 500 de miliarde de euro ar urma, conform planului conceput la Bruxelles, să provină din trei surse: de la statele Uniunii Europene, de la Statele Unite, precum și de la Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. Analiștii sunt extrem de sceptici în legătură cu determinarea Washingtonului, cel puțin sub administrația Trump, de a scoate acești bani. Rămâne în discuție UE și sistemul bancar internațional. Cu o viteză sau cu două viteze, Uniunea Europeană, ca organizație, nu are cum să împrumute bani din sistemul bancar, oricare ar fi acesta. Nu este împuternicită în acest sens și nici nu poate depune vreo garanție, întrucât patrimoniul ei este zero atunci când vorbim de asemenea sume colosale de bani. Și atunci, cine și cum ar urma să pună banii, ținând cont și de faptul că autoritățile de la Kiev declară ritos că sunt decise să nu facă niciun pas înapoi și să nu semneze niciun acord până când nu primesc garanții de securitate, care înseamnă costuri financiare suportate de garanți, precum și garanții pentru reconstrucția Ucrainei, care sunt tot financiare? Cea mai mare parte din suma totală estimată la 800 de miliarde de euro și suma imediată, care se ridică la 500 de miliarde, ar urma ca, de fapt, să reprezinte, conform unor cote atribuite, sume de bani pe care cele 27 de state membre le împrumută de la bănci, cu dobânzile de rigoare, atâta timp cât în trezoreriile lor nu se regăsesc asemenea sume de bani.

Îi va reveni și României o cotă-parte, care ne va fi repartizată „nemțește”, fără ca cineva să țină cont de pagubele economice pe care le-am suportat și le vom suporta în continuare pentru a facilita comerțul Ucrainei cu alte state și întreținerea unui uriaș număr de refugiați care nu muncesc, dar, ce să vezi, achiziționează rând pe rând apartamente scumpe, în special din zona litoralului, și iau cu asalt Aeroportul Otopeni pentru a călători în stațiunile turistice din întreaga lume. Cum vom putea obține acești bani destinați Ucrainei, în condițiile în care plătim cele mai mari dobânzi din Europa pentru a supraviețui economic și pentru a nu plonja în încetare de plăți, adică în faliment?

Decidenții politici de la București, care semnează în numele statului român, cu ochii închiși, orice document, aprobă orice fel de solicitare și achiziționează, sub pretextul apărării Ucrainei, sub formă de armament, fier vechi din cele mai importante state ale lumii, mai nou din Germania, nu-și pun o secundă problema că România a ajuns la fundul sacului și nu mai are posibilitatea nici de a suporta, nici de a garanta asemenea costuri.

O importantă componentă de care trebuie ținut cont de fiecare dată când un om sau o națiune face un sacrificiu este de natură psihologică. Cum se vor sacrifica românii, care și așa au fost sacrificați, ajungând să dețină ultimul loc în Europa, când administrația de la Kiev refuză să le acorde drepturi elementare celor 400 de mii de etnici români, închizându-le școlile, prigonindu-i pe cei care vor să păstreze tradițiile culturale și religioase strămoșești și obligându-i pe tineri să se supună încorporării și să devină carne de tun pe altarul acestui război?

Întrebarea de mai sus este o provocare, o mănușă aruncată în fața autorităților, care au obligația să o ridice, să reacționeze, să răspundă și să acționeze în consecință.