Titlurile zilei

New Century Holdings, cel mai mare fond de investiții american din Iași, a îngropat economia locală. Secretele din spatele celor mai profitabile afaceri din județ

Publicat: 30 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
New Century Holdings cel mai mare fond de investiții american din Iași a îngropat economia locală. Secretele din spatele celor mai profitabile afaceri din județ
Fondul de investiții american New Century Holdings derulează printre cele mai profitabile afaceri din Iași după ce a privatizat mai multe companii de stat

New Century Holdings este cel mai mare fond de investiții american care activează în Iași și care, prin diverse companii și privatizări scandaloase, a ajuns să îngroape economia locală. Fondul rulează printre cele mai profitabile afaceri din Iași după ce a acaparat spații comerciale aflate în zona ultracentrală a orașului, dar și foste fabrici de stat care au fost transformate în afaceri imobiliare. Deși sunt produși pe plan local, banii din profit ajung la București sau mai departe, în SUA. Cea mai mare parte a fabricilor și terenurilor acaparate în condiții suspecte de New Century Holdings au fost vândute la prețuri de 3-4 ori mai mari față de cât au fost achiziționate, vânzările fiind făcute în mare parte între parteneri din același grup

New Century Holdings este poate cel mai mare fond de investiții american care activează în Iași, iar prin intermediul mai multor societăți și companii private reușește să ruleze printre cele mai profitabile afaceri din Iași, dar totodată și să îngroape economia locală. New Century Holdings (NCH) controlează compania Broadhurst Investment Ltd, înregistrată în paradisul fiscal din Cipru și prin intermediul căreia au fost cumpărate mai multe companii de stat care au fost devalizate, vândute pe bucăți și transformate în afaceri imobiliare.

Prima și cea mai profitabilă afacere din Iași a fost achiziționarea lanțului de spații comerciale Comtex SA, redenumit mai apoi Romarta SA- cel mai mare lanț de magazine din Iași. Aceasta a fost prima firmă din Iași care a fost privatizată prin metoda de vânzare pe piața secundară de capital – Rasdaq. Atunci, în 2003, pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat de fondul de investiții Broadhurst Investments Ltd, deținut de New Century Holdings (NCH).
Astfel, spațiile comerciale afalte în zone ultracentrale sau la parterul și subsolul blocurilor din intersecțiile aglomerate au ajuns din proprietatea statului în proprietatea americanilor.

Cele mai profitabile afaceri din centrul Iașului au fost preluate de americanii New Century Holdings

Ultimele spații comerciale deținute de NHC pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 8 – 10, Cloșca sau strada Iordachi Lozonschi 4 au fost scoase la vânzare în cursul anului 2019 de șefii New Century Holdings.
Controlată de americani, compania și-a mutat sediul la București și a schimbat obiectul de activitate în „Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”. Afacerea pare să fie extrem de profitabilă având în vedere faptul că, conform ultimelor raportări pe anul fiscal 2018, la o cifră de afaceri de 35.910.862 lei, Romarta SA a obținut un profit de 146.907.549 lei, cel mai mare din istoria companiei. De precizat că New Century Holding este deținută mai departe de Overseas Private Investment Corporation (OPIC) și a fost acuzată că a finanțat diverse campanii electorale ale senatorilor și președinților americani.

New Century Holdings face afaceri la Iași, dar trimite banii la București

Ultima mare lovitură a fondului de investiții american a fost înființarea SC Moara de Foc Imobili SA. Firma înregistrată la București deține aproape 12.000 mp în zona Moara de Foc, în apropierea fostei fabrici de pâine Compan SA. Aici, Broadhurst Investment, prin intermediul New Century Holdings, intenționează să ridice un complex rezidențial și de birouri de mari dimensiuni.
Privatizarea Pangran SA, celebra fabrică de pâine din zona Industrială a Iașului și din Păcurari, a fost făcută prin complicitatea directorului de atunci, Doru Șistoc, împreună cu Dan Berinde, reprezentant al Broadhurst Investment la acea vreme. Inițial, fondul de investiții a achiziționat un pachet mic de acțiuni, iar după ce a avut acces la documentele firmei, a făcut în așa fel încât asociația PAS de la Pangran (asociația salariaților) – deținătorul pachetului majoritar de acțiuni, să întârzie plățile și să intre în datorii, lucru care s-a și întâmplat.

Privatizările companiilor de stat, făcute pe repede înainte

Broadhurst Investment este asociat alături de Compan SA în cadrul Pangran SA, care produce VelPitar. La momentul preluării fabricii de pâine au existat o serie de nereguli privind modul de majorare a capitalului social de la Pangran SA, majorare în urma căreia fabrica de pâine din Iași a fost preluată de firma americanilor.

Practic, într-o singură zi, respectiv pe 8 iulie 2001, Societatea Comercială Pangran SA din Iași a fost preluată de către Fondul de Investiții Broadhurst Investment Limited Cipru. În acea zi s-au desfășurat nu mai puțin de trei Adunări Generale la Pangran, prin care s-a hotărât majorarea capitalului social al firmei, majorare la care unic participant să fie Broadhurst. Toată această grabă de a se realiza formalitățile necesare într-o singură zi a stârnit un scandal monstru, care a fost închis însă rapid. De precizat faptul că administratorii Pangran SA, și anume Gheorghe Frâncu, Constantin Paraschiv și Daniela Sfrija, ocupă și alte funcții de conducere în cadrul companiilor din sfera Broadhurst Investment din România.

Oameni de afaceri americano-israelieni, sprijiniți de Guvernul SUA

Metoda folosită de acest fond de investiții este aceea de a achiziționa un mic pachet de acțiuni de la mari companii în așa fel încât să aibă acces la actele din contabilitate. Apoi, prin diverse metode care trec prin devalizarea temporară a companiilor, ajung să achiziționeze pachetele majoritare de acțiuni, și implicit controlul acestora. La nivelul Iașului, printre cele mai importante companii preluate și mai apoi falimentate de aceștia se numără Comtex – Romarta SA, Pangran SA, Iassy Farm SA, Moldoplast SA etc.

Înregistrată în paradisul fiscal cipriot, Broadhurst Investment Limited este controlată prin intermediul New Century Holding, deținută de Overseas Private Investment Corporation (OPIC). Aceasta din urmă a fost înființată în Statele Unite ale Americii de mai mulți oameni de afaceri americano-israelieni cu sprijinul Guvernului SUA. Cel mai important director din cadrul Overseas Private Investment Corporation, care controlează Broadhurst Investment Limited, este miliardarul Wilbur Ross. Acesta este în momentul de față secretar de stat al Comerțului în administrația lui Donald Trump și este cunoscut ca unul dintre cei mai de succes antreprenori de pe Wall Street. Wilbur Ross este un fost bancher de pe Wall Street care a investit apoi în companii din finanțe, telecomunicații și imobiliare.

Ca asociați în cadrul Romarta SA figurează persoanele juridice Broadhurst Investments LTD și Metex Big SA, dar și omul de afaceri Cristian Siminel Andrei. Acesta din urmă este unul dintre cei mai activi reprezentanți din România ai NCH, fiind asociat în majoritatea firmelor controlate de fondul de investiții american. Totodată, Romarta SA este administrată de persoana fizică Mihaela Ioana Biciu împreună cu persoanele juridice Nabla Management Srl și Activ Top Management Srl.

Adauga un comentariu