Prima pagină » International » Nu s-au mai putut abține! Donald Trump Jr. și noua iubită, surprinși într-un moment intim la aeroport

Nu s-au mai putut abține! Donald Trump Jr. și noua iubită, surprinși într-un moment intim la aeroport

14 iul. 2025, 17:55,
Simona Ciobanu în International

În timp ce lumea aștepta sosirea fostului președinte Donald Trump și a fostei Prime Doamne Melania pe aeroportul Teterboro din New Jersey, toți ochii s-au mutat, pentru câteva clipe, asupra unui alt „cuplu prezidențial”: Donald Trump Jr. și noua sa iubită, Bettina Anderson. Cei doi au fost fotografiați în ipostaze tandre, incapabili să-și țină mâinile (sau buzele) departe unul de celălalt.

Purtați de valul pasiunii, Don Jr. (47 de ani) și Bettina (38 de ani) s-au sărutat și s-au îmbrățișat intens chiar pe pista aeroportului, în așteptarea părinților lui Donald. Ambii îmbrăcați casual, în cămăși albe, păreau complet absorbiți unul de celălalt, fără să țină cont de camere, martori sau protocol.

Trump Jr. și Bettina, în plin moment de tandrețe

Povestea lor de dragoste a început în vara anului trecut, iar în decembrie 2024 a fost confirmată oficial. De atunci, relația a evoluat rapid, atât de rapid, încât în ianuarie, surse apropiate cuplului spuneau că „practic locuiau deja împreună”.

Departe de a se ascunde, cei doi își trăiesc iubirea la vedere. Bettina, fostă jurnalistă din high society, a fost vocală în apărarea lui Don Jr., după ce presa l-a portretizat ca fiind un „moștenitor răsfățat”. Într-o postare pe Instagram Stories, ea a dat o replică tăioasă detractorilor:

„Zvonurile sunt începute de cei care urăsc, răspândite de proști și acceptate de idioți.”

Mai mult, ea l-a descris pe fiul cel mare al fostului președinte ca fiind „cea mai frumoasă, mai drăguță, mai tandră, mai strălucitoare persoană” pe care a cunoscut-o vreodată. Clar, pentru Bettina, Don Jr. este mai mult decât un Trump e „the one”.

Înainte de Bettina, Don Jr. a avut o relație de șase ani cu Kimberly Guilfoyle, fostă prezentatoare Fox News, cu care s-a logodit în 2022. Cei doi s-au despărțit în 2024, dar au rămas în termeni buni. De altfel, Guilfoyle tocmai a fost numită ambasador al SUA în Grecia de către Donald Trump.

„Kimberly și cu mine vom păstra mereu o legătură specială. Sunt mândru de ea și de rolul important pe care îl va avea în administrația tatălui meu”, a transmis Don Jr.

Pe de altă parte, și fosta soție a lui Don Jr., Vanessa Trump, pare să fi trecut complet peste trecut. Potrivit Page Six, aceasta are o relație în plină ascensiune cu nimeni altul decât Tiger Woods. Relația ar fi început în secret în martie, dar acum surse apropiate spun că „lucrurile sunt foarte serioase” și că se aud chiar clopote de nuntă la orizont.

Astfel, în timp ce Donald Trump se pregătește de o nouă luptă politică, copiii lui își trăiesc propriile povești de dragoste, unele pline de pasiune, altele deja cu iz de nuntă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026