WoW!

O asistentă din Câmpulung Moldovenesc lucrează la ATI, dar are cancer stadiu IV

Publicat: 03 nov. 2020
fata in lanul cu floarea-soarelui
Asistenta medicală spune că nu o doare nimic și că doctorii se înșală

Ea este o asistentă medicală din Câmpulung Moldovenesc. Lucrează la Terapie Intensivă şi are 52 de ani. Nimic obişnuit până acum, nu-i aşa? Suferă de cancer în stadiul IV. Aşadar, în loc să fie acasă şi să aibă grijă de ea, prefera să aibă grijă de alţii. Iată cum, așadar, deși suferă de cancer, această asistentă din Câmpulung Moldovenesc preferă să continue să lucreze, și încă într-o secție extrem de solicitantă.

Povestea asistentei cu cancer în stadiu IV

„Am 52 de ani şi sunt asistentă medicală la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă din spitalul din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Am văzut destui oameni murind. Să-i păcăleşti, uneori ajută. Eu am cancer în stadiul patru, dar mai am mult de muncă la spital. Pe mine nu mă poate păcăli nimeni. Medicii sunt sceptici. Eu am învăţat să citesc în priviri. Se uită lung la tine, cu compasiune, încearcă să te încurajeze, dar eu ştiu unde mă aflu.

Eu am fost la muncă în pandemie, la ATI, şi voi merge şi acum. Faptul că merg la spital mă ajută să mai trăiesc. Pacienţii au nevoie de mine.

Am început tratamentul în 2017 şi tolerez foarte greu chimioterapia, dar încerc din răsputeri să rezist. În luna aprilie îmi săriseră în aer analizele, markerii tumorali erau de 100 de ori mai mari, semn că boala se extinsese. Am sunat medicul la Iaşi şi mi-a zis că-i pandemie, că sunt în zona roşie, în Suceava, şi că nu prea mă poate primi. Mi-a spus să mă izolez. Am mers la Suceava, apoi am sunat la Cluj.

Am ajuns la doamna doctor Săbău. I-am zis aşa:

– Sunt în zona roşie, îmi închideţi telefonul sau vă povestesc eu tot?

M-a ascultat până la capăt! O doamnă. Un medic şi un om împreună, la un loc. La Iaşi când eram la tratament, simţeam că îmi vine tavanul în cap, la Cluj am simţit cu totul altceva. Că trăiesc, că mai pot. Aşa vin şi la Casa Filip, ca într-un concediu, deşi munca mea este în spital.

Am făcut metastaze hepatice, metastaze osoase, care după chimio s-au mai retras, dar efectele au fost puternice, nu am ratat niciunul. Apoi am fost obligată să întrerup tratamentul, fiindcă nu mai rezista organismul. Acum e mai binişor, mai încerc un medicament, mi-a spus doctoriţa. Poate ajungem la markeri tumorali cu valori apropiate de cele normale. Nu sunt nici operabilă. Sunt gradul patru.

Lucrez. Când îmi este greu, îmi iau concediu medical, dar îmi place ceea ce fac. Acceptarea e foarte grea, mai ales la stadiu avansat. A trebuit să fiu puternică şi asta pot face doar având o viaţă normală, nu să stau la pat. Faptul că mă duc la serviciu mă ajută la moral. Colegii şi medicii îmi spun să stau în concediu, dar eu le-am zis că acest concediu este pentru oamenii bolnavi, iar eu am o treabă de făcut.
Am momente când depresia mă trage tare de păr. Mă rog, de perucă. Am fost tentată să apelez la antidepresive, dar am spus un mare nu! Iei o pastilă, eşti în lumea ta, dar când se termină efectul o iei de la capăt. Am zis că lucrez cu creierul. Şi sunt tare pentru familia mea, pentru soţul meu, pentru copilul meu.

Când îţi vezi soţul că întoarce capul într-o parte şi plânge, e foarte greu. Băiatul meu, când am fost la Cluj la o puncţie la ficat, a căzut în genunchi în curtea spitalului şi-a început să plângă.

– Mami, să nu ne laşi singuri!

Ei îmi dau putere.

Mă dor foarte tare picioarele fiindcă am avut un blocaj limfatic, au rămas durerile, dar trec peşte cu exerciţii, cu masaj, cu activitate zilnică.

Mai fac pauze când simt ca plezneşte carnea pe picioare. Dar am o viaţă normală, aşa cum este ea. Abia aştept să mă duc la muncă în fiecare zi.

Dacă pot fi utilă, cu ce-a mai rămas din mine, sunt cea mai fericită. Acum să văd cum tolerez acest medicament nou şi mă întorc fiindcă pacienţii au nevoie de asistenţă medicală.

Voi fi acolo!”

deși





Adauga un comentariu