A dormit pe băncile din oraș luni de zile. Singura dorință pe care o mai are bărbatul este să își revadă copiii. Mihai Țuca: „Oare cum arată acum? Poate am trecut pe lângă ei, pe stradă, și nici nu i-am recunoscut”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mihai Țuca are 56 de ani și, de două luni, locuiește la Centrul Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A. Rosetti”. Înainte să ajungă aici, bărbatul a dormit, timp de mai multe luni, pe străzi.

Un bărbat din Iași își povestește destinul tragic și cum a ajuns să doarmă pe băncile din Podu Roș, timp de mai multe luni. Deși acum se află în grija unui centru dedicat persoanelor fără adăpost, Mihai Țuca recunoaște că ar mai avea o singură dorință pe lumea asta.

„În fiecare noapte, dormeam pe bancă”

De două luni, Mihai Țuca își petrece zilele la un centru pentru persoane fără adăpost din Iași. Înainte să ajungă la Centrul Social de Urgență „C.A. Rosetti”, bărbatul de 56 de ani a dormit, noapte de noapte, pe unde a apucat – pe bănci, pe trotuar, cu hainele ude – timp de jumătate de an.

Mihai Țuca povestește, cu lacrimi în ochi, despre momentele grele prin care a trecut până să ajungă să aibă, din nou, un acoperiș deasupra capului.

„Am stat în mai multe locuri; am locuit și pe la prieteni, după ce m-am despărțit de soție. Ultima dată, locuiam în Podu Roș, la un prieten. La început era bine, dar el avea probleme cu băutura și, într-o zi, prin aprilie, m-a dat afară din casă. Nu aveam unde să merg, așa că am rămas pe stradă. Am stat așa din aprilie până în octombrie; în fiecare noapte dormeam pe bancă, am dormit și pe jos, așa, pe trotuar. Ce să fac dacă nu aveam unde? Atunci mi-au furat și actele, cardul de sănătate, tot ce aveam. De mâncare mai primeam de la oamenii care aveau milă, mai primeam și câte un bănuț, dar nu aveam cum să rezist mult, mai ales acum, că venea iarna; mai mult ca sigur eram mort deja. După, m-au adus doamnele de aici la centru și a fost mai bine”, povestește Mihai Țuca.

De asemenea, bărbatul se confruntă și cu o problemă de sănătate, cauzată de un accident atunci când, în urmă cu 5-6 ani, a fost lovit de o mașină. În urma accidentului, Mihai se poate deplasa doar cu ajutorul unei cârje, dar cu foarte multă greutate.

Cu fața brăzdată de ridurile vârstei, dar și din cauza greutăților prin care a trecut, bărbatul recunoaște că nu s-a așteptat niciodată să găsească atâta alinare în centrul pentru persoane fără adăpost. Ba mai mult, acesta spune că aici și-a găsit o nouă familie care are grijă de el și de nevoile sale.

„N-am crezut niciodată că poate să fie așa bine aici. La început, chiar mi-a fost frică puțin, dar oriunde era mai bine decât pe drumuri, cum am stat în ultimele luni. Chiar simt că am o familie aici și, cum să vă spun, mă simt ca atunci când eram acasă. Îmi place să citesc – avem bibliotecă aici și merg să iau câte o carte. Ies să mă plimb în curte când e vreme frumoasă; câteodată, dorm și ziua, și trece timpul. Sunt liniștit aici, că nu-mi mai e frig și foame și are cine să aibă grijă de mine”, povestește bărbatul plin de recunoștință.

Singura dorință este să-și revadă copiii

Deși a scăpat de frigul de pe stradă și are mâncare caldă în fiecare zi, Mihai Țuca recunoaște că ar mai avea o singură dorință, și anume să își revadă, măcar o dată, cei trei copii.

„Am fost căsătorit, am și trei copii, dar nu mai știu nimic de ei de ani de zile. Poate ei se gândesc că am murit și de asta nici nu încearcă să mă caute, poate nici nu știu unde să mă caute. Nici eu nu știu dacă sunt bine, dacă s-au așezat la casa lor; poate au copii acum și sunt bunic… Nu știu nimic”, a povestit Mihai Țuca, cu voce șoptită.

Tată a trei copii – două fete, de 28 și 26 de ani, și un băiat, de 24 de ani –, acesta povestește că nu și-a mai văzut copiii de când a părăsit casa în care locuia cu familia, înainte să se despartă de soția sa. Singurele lucruri care îi mai alină dorul de copii sunt câteva poze, vechi și îngălbenite de timp, de pe vremea în care fetele sale erau la grădiniță.

„Mai am câteva poze, atât. Sunt vechi, erau fetele la grădiniță, la serbarea de Crăciun. Dar mă mai uit la ele și mă gândesc: oare cum arată acum, oare ce fac? Dacă sunt bine. Poate am trecut pe lângă ele pe stradă și nici nu le-am recunoscut. Îmi pare rău că nu le-am căutat mai devreme. Atât mi-aș mai dori, înainte să închid ochii, să-mi mai văd o dată copiii”, a povestit bărbatul, plin de emoție.