Oana Ţoiu a luat o decizie-fulger pentru scena politică! Rechemarea Tamilei Andreea Cristescu din funcția de agent consular la New York, decizie luată de noul ministru de Externe Oana Țoiu, a inflamat scena politică și opinia publică. Gestul marchează o schimbare de direcție în Ministerul Afacerilor Externe, care încearcă să se distanțeze de vechile practici de numiri pe filiere politice, mizând pe profesionalism și meritocrație.
Oana Ţoiu a luat o decizie-fulger care zguduie scena politică!
Oana Țoiu, proaspăt instalată la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, a decis rechemarea imediată din post a Tamilei Cristescu, fiica fostului parlamentar PSD Radu Cristescu. Potrivit unui comunicat oficial, această decizie face parte dintr-un efort amplu de reformă, menit să impună criterii clare de competență în toate numirile externe.
„Orice detașare în serviciul exterior trebuie să se bazeze pe concurs și pe o pregătire profesională solidă. Excepțiile trebuie să fie rare și argumentate, nu dictate politic,” a transmis MAE într-un mesaj ferm, semnalând o schimbare de paradigmă în abordarea resurselor umane.
O carieră diplomatică lipsită de experiență
Tamila Cristescu, în vârstă de doar 25 de ani, a fost detașată în 2022 la Consulatul României din New York, la numai 23 de ani. Anterior, lucrase o scurtă perioadă în cadrul Primăriei Sector 4. În ciuda lipsei de experiență diplomatică, a fost avansată pe o poziție sensibilă ca agent consular.
Salariul de aproximativ 3.300 de dolari lunar acordat tinerei fără o pregătire adecvată în domeniu a stârnit critici acerbe, mai ales într-un context economic dificil și într-o instituție unde numeroși funcționari cu experiență aspiră la astfel de posturi externe.
Cine este Radu Cristescu și ce legături politice a avut?
Radu Cristescu, fost deputat PSD între 2020 și 2024 și fost secretar de stat în Guvernul Dăncilă, este cunoscut pentru discursul său suveranist și pentru criticile virulente la adresa Uniunii Europene. Ex-membru PMP, exclus pentru poziții radicale, Cristescu și-a găsit un nou fief politic în PSD.
Numirea fiicei sale într-o funcție diplomatică a fost interpretată de mulți ca fiind rezultatul unor influențe politice, nu al meritului profesional. Imaginea publică a fostei agente consulare a fost astfel asociată cu ideea de „nepotism de partid”, într-un domeniu care ar trebui să pună pe primul loc profesionalismul.
MAE se reformează
Rechemarea Tamilei Cristescu semnalează debutul unei noi etape în Ministerul Afacerilor Externe, sub conducerea Oanei Țoiu. Noua șefă a diplomației române și-a propus să reformeze din temelii sistemul de recrutare și detașare, punând capăt practicii numirilor bazate pe conexiuni politice.
Deși decizia a fost primită cu reacții împărțite, mulți consideră că este un semnal puternic privind direcția pe care o va urma MAE în anii următori. Reforma vizează transparentizarea procedurilor, profesionalizarea personalului și redobândirea încrederii publicului în instituțiile statului.
Oana Ţoiu a luat o decizie-fulger care zguduie scena politică și a transmis un mesaj clar că vremea numirilor „cu pile” în diplomația românească ar putea lua sfârșit. Dacă reforma anunțată se va materializa, MAE ar putea deveni un exemplu de integritate instituțională într-o administrație adesea acuzată de politizare excesivă.
Citez din textul articolului: „Noua șefă a diplomației române și-a propus să reformeze din temelii sistemul de recrutare și detașare, punând capăt practicii numirilor bazate pe conexiuni politice.” Daca intr-adevar doreste sa reformeze aceasta practica a numirilor pe conexiuni politice, ar trebui ca domnia sa, sa isi dea prima demisia, pentru ca a fost numita in functie, tot pe baza conexiunilor politice! Cine a auzit de aceasta doamna inaite de a fi numita la externe? Nimeni. Ce competente si calificari au recomandat-o pentru aceasta functie? Niciuna. In realitate rechemarea Tamilei Cristescu din functie a fost determinata de confruntarea tensionată, care a avut loc recent într-o emisiune, unde Oana Țoiu, noul ministru de Externe, a fost jignită de fostul deputat PSD, Radu Cristescu (tatal Tamilei Cristescu). Quod erat demonstrandum: doamna Oana Toiu atat stie, atat face (asta a invatat in politica), se razbuna pe cei incomozi. Revocam pe altii sa ii numim in functie pe ai nostri.
asa este
…!…dar pe ea s-a autoevaluat cat de competenta este?
O dat vreun examen de competenta sa vada si cetatenii apolitici ai Romaniei? O jurnalista a ajuns mare spatarita fara examen de concurs babaza pe competenta ca si ceilalti numiti pe fotolii calde si pufoase.
Pentru unii e ciuma si pentru altii e muma cum zice proverbul.