Orașul Hârlău a depășit incidența de 2 la mia de locuitori (2,33). În această situație, prin ordinul prefectului, s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași într-o ședință extraordinară și conform legislației în vigoare, s-a luat o hotărâre prin care în orașul Hârlău se aplică o serie de măsuri preventive care au drept scop diminuarea răspândirii virusului în comunitate.
Între măsurile care se vor aplica începând de mâine în Hârlău timp de două săptămâni (mai exact, de pe 18 septembrie până pe 01 octombrie 2021) se numără:
- Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție;
- Organizarea unor evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc) este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
- De asemenea, organizarea unor evenimente private (nunți, botezuri) este permisă cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună;
- Competițiile sportive sunt permise doar cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- Este permisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci și sălile de jocuri în intervalul orar 5.oo-2.oo fără a depăși 70% din capacitatea spațiului dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
„Conform legislației, în localitățile în care incidența depășește anumite praguri, trebuie luate măsuri sanitare preventive. Aceste măsuri au scopul de a limita răspândirea virusului în comunitățile respective.
În Hârlău incidența a depășit 2 la mia de locuitori și, în acord cu legislația, Comitetul pentru Situații de Urgență Iași a adoptat o hotărâre prin care sunt specificate noile condiții în care au loc o parte dintre activitățile publice – în special cele care presupun socializare cnstantă sau aglomerările.
Încurajez în continuare populația să se vaccineze”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.
Ce măsuri se impun
HOTĂRÂRE privind măsurile adoptate în cadrul ședinței extraordinare din data de 17.09.2021 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași, constituit prin Ordinul nr. 241/17.06.2021 al Prefectului județului Iași, întrunit în ședință extraordinară în data de 17.09.2021;
În temeiul art. 22, lit. b din O.U.G. nr. 21/15.04.2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de urgență, aprobată prin Legea nr. 15/28.02.2005, cu completările și modificările ulterioare, a H.G. nr. 1491/09.09.2004 privind aprobarea Regulamentului cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență;
Având în vedere Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași nr. 117 din 10.09.2021;
Având în vedere Analiza privind incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimile 14 zile la nivelul județului Iași, realizată de Direcția de Sănătate Publică Iași;
Având în vedere adresa Inspectoratului Școlar Județean Iași cu nr. 8703/17.09.2021 și a Direcției de Sănătate Publică Iași nr. 23130/17.09.2021.
Având în vedere Ordinul comun Nr. 5196/1756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, emite prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se suspendă cursurile școlare organizate în modalitatea ”față în față ” la nivelul unității de învățământ Grădinița cu program prelungit ”Cuvioasa Parascheva”, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 17.09.2021.
Art. 2 Scenariile de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar din județul Iași, aprobate prin Hotărârea CJSU nr. 117/10.09.2021 rămân valabile, cu excepția Grădiniței cu program prelungit ”Cuvioasa Parascheva.
Art. 3 Scenariul de funcționare poate fi modificat săptămânal în funcție de evoluția epidemiologică de la nivelul unității administrativ-teritoriale.
Art. 4 (1) Inspectoratul pentru Situații de Urgentă ”Mihail Sturdza” al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași va transmite prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, Consiliului Județean Iași în vederea publicării în Monitorul Oficial al județului Iași și tuturor autorităților publice locale din județul Iași.
(2) Inspectoratul Școlar Județean Iași are obligația de a comunica prezenta hotărâre tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județul Iași, în vederea ducerii la îndeplinire.