Sorin Roșca Stănescu: „Orbecăind prin UE”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Călin Popescu Tăriceanu ne atrage atenția că se împlinesc 15 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană. Un proces dificil de aderare, accelerat de el și finalizat de Adrian Năstase și cu sprijinul Casei Regale. Și ne mai spune Tăriceanu un lucru, cred eu, important. Că, pentru a fi egali cu celelalte state, trebuie să avem comportamentul unor egali.

Interesant, dar ambii foști premieri au fost fugăriți de Satana. Năstase a fost fugărit cu executare. Și aruncat după gratii. Iar Călin Popescu Tăriceanu, până zilele trecute, stătea cu libertatea pe muchie de cuțit. În cele din urmă, până și procurorul a admis că operațiunea împotriva sa era o înscenare. Poate că și sub semnul acestui dublu ghinion se plasează continua și dureroasa noastră orbecăială din Uniunea Europeană.

Sunt silit să recunosc că și eu însumi am greșit. Am luat de obicei în calcul doar o față a medaliei. Văzând cum suntem mereu și mereu dați cu capul de zid, am acuzat birocrația bruxelleză, dar și statele din nucleul dur, reprezentanții acestora, că ne-au primit în Uniunea Europeană pur și simplu pentru a ne transforma într-o colonie. Într-o vacă bună de muls. Și tocmai din acest motiv ne-am ales și cu un tratament „corespunzător”. Mereu și mereu mustrați, somați și insultați. Lucrurile nu stau întocmai așa.

Cei care ne reprezintă în Uniunea Europeană, parlamentari și reprezentanți ai guvernelor, ca să nu mai vorbim de președinți, trebuiau să știe și au știut din capul locului că avem nu numai dreptul de a lua, ci și dreptul de a cere. Că suntem nu parte a problemelor, ci parte a deciziilor de natură a rezolva toate provocările, fără a fi cineva anume pus să plătească factura. Uniunea Europeană reprezintă un concert de state suverane, în care fiecare este în drept să încerce să-și valorifice la maximum interesele. Dacă se poate, pe seama celorlalți. Dacă există zone moi în Uniunea Europeană și reprezentanți de state dispuși să le vândă sau chiar să le dăruiască interesele, atunci de ce mașinăria nu ar putea să funcționeze în acest fel?

Cealaltă față a medaliei este că cel mai adesea ne-am comportat ca niște slugi și, în consecință, am fost tratați drept slugi. Ne-a fost teamă să ridicăm capul, așa cum face Ungaria, așa cum face Polonia, așa cum fac alte state, și să spunem răspicat ce avem de spus. Și, în felul acesta, să ne protejăm interesele vitale care, dacă sunt sacrificate, înseamnă sfârșitul națiunii române. Două exemple concludente le-am avut chiar la acest sfârșit de an. Primul, în care ne-am umilit în mod rușinos, terfelind practic autoritatea statului român, l-a constituit provocarea lansată de o jurnalistă de mâna a șaptea din Italia. Care s-a pretins a fi fost sechestrată. De un senator al României. Fără a aștepta să afle la ce concluzie au ajuns procurorii și instanțele de judecată, statul de drept, așa cum în mod strâmb îl concep ei, au sărit ca arși înfierându-și propriul parlamentar președintele Românei, ministrul de Interne și premierul. Câteva zile mai târziu, când jurnalistul de investigație român de astă dată, Iosefina Pascal, a fost luată pe sus cu duba în puterea nopții în mod abuziv și în condițiile în care abuzul a și fost recunoscut și probat ca atare, niciunul dintre iluștrii reprezentanți ai statului pe care i-am indicat mai sus nu a reacționat. Această dublă măsură este extrem de elocventă pentru demonstrația din această analiză. Al doilea exemplu la fel de elocvent s-a consumat și mai de curând. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a adoptat o decizie nu numai controversată, ci într-un total dezacord cu toate documentele care stau la temelia UE. Cum că judecătorii și procurorii statelor membre nu au nicio obligație să dea curs deciziilor proprilor curți constituționale. Dacă nu ar fi o aberație totală, ar fi în orice caz o încercare neîndemânatică și desigur abuzivă de a mototoli și arunca la gunoi constituțiile statelor suverane și de a transforma printr-un truc Uniunea Europeană într-un organism suprastatal. Cum era și firesc, au existat câteva voci puternice în România care au reacționat. Dar ce să vezi? Președintele, premierul și ministrul Justiției s-au făcut instantaneu sluj în fața mai marilor UE. Iar Înalta Curte de Justiție și ditamai CSM-ul au întors capul în altă direcție și au tăcut mâlc.

Cum să nu fii tratat ca o slugă, dacă te comporți ca o slugă? Cum să nu-ți pierzi resursele umane, resursele de credință, de spiritualitate, de cultură, resursele pământului și resursele apelor, dacă, pe mâna unor trădători de țară, pur și simplu le servești unor națiuni străine? Care ce ar trebui să facă? Să nu primească ceea ce li se dă?