Prima pagină » Turism » Stiri Turism » Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial

05 ian. 2021, 12:36,
în Turism

Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial. Vestea a venit chiar în prima zi a acestui an, Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei fiind cel care a scris pe o reţea de socializare în acest sens. Prin această măsură, peste 73.000 de companii din domeniul HoReCa urmează să beneficieze de un ajutor maxim de 800.000 de euro, ajutor care se va derula până la data de 30 iunie 2021.

Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează că peste 73.000 de companii să beneficieze de un ajutor maxim de 800.000 de euro, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul Energiei, care anterior a deţinut întregul portofoliu al Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului.

„Veşti bune pentru cei din domeniul HORECA. A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID – 19, precum şi unele măsuri fiscale”, a scris ministrul.

Schema de ajutor de stat se va derula până la data de 30 iunie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 de euro de întreprindere.

Peste 73.000 de beneficiari

Numărul estimat de beneficiari este de peste 73.000.

„Am lucrat la această Ordonanţă de Urgenţă, pentru că ştiu că cei din domeniul HORECA au nevoie de ajutor. Turismul are nevoie de fonduri pentru a putea fi dezvoltat, iar asta înseamnă, implicit, bani care vor intra în economie”, a mai scris Popescu.

Totodată, tot prin prezenta OUG cei din domeniu sunt scutiţi de plată impozitul specific în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021.

„Am încredere că schema de ajutor de stat pe care am demarat-o în guvernul PNL va fi dusă la bun sfârşit, cu rezultate bune, de noul meu coleg ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Claudiu Năsui. Pornim cu încredere şi ajutor reciproc în noul an. Pentru că avem nevoie de aceste două lucruri, pentru a merge mai departe”, a conchis oficialul guvernamental.

Guvernul a prelungit şi valabilitatea voucherelor de vacanţă

La finalul lunii noiembrie a anului trecut, valabilitatea voucherelor de vacanţă acordate în 2019 şi în 2020 a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2021, potrivit unui act normativ aprobat de guvernul Orban.

„Voucherele de vacanţă acordate în această perioadă care n-au putut fi utilizate ca urmare a măsurilor impuse de restricţii sanitare (…) vor putea fi utilizate până la sfârşitul anului viitor, până la 31 decembrie 2021, mai ales în contextul în care aşteptările sunt ca în primul trimestru al anului viitor efectele acestei pandemii să înceteze”, a afirmat, sâmbătă, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

În România, voucherele de vacanță sunt beneficii cu care angajații din mediul privat și public își pot achiziționa servicii turistice doar pe teritoriul țării. În cazul de față este vorba despre cazare, transport și masă. Mai mult, începând din 2020, voucherele de vacanță se emit exclusiv pe suport electronic.

Voucherele de vacanţă nu sunt transmisibile. Ele pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Vânzarea voucherelor de vacanţă este interzisă, iar amendă pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 decembrie 2025
17 decembrie 2025
Articole similare
Telefonul unui celebru interpret de muzică populară, dispărut după ce a cerut șoferului Bolt să-l pună la încărcat! Cristian Harhătă: „Am pierdut toată munca din ultimii 6 ani”
02:00
FOTO Telefonul unui celebru interpret de muzică populară, dispărut după ce a cerut șoferului Bolt să-l pună la încărcat! Cristian Harhătă: „Am pierdut toată munca din ultimii 6 ani”
„Prietenii lui Moș Crăciun” au mers și la Valerica Grăunte, o femeie care trăiește mai mult în întuneric. Bătrâna, imobilizată la pat, primește curent electric doar câteva ore pe zi
02:00
FOTO „Prietenii lui Moș Crăciun” au mers și la Valerica Grăunte, o femeie care trăiește mai mult în întuneric. Bătrâna, imobilizată la pat, primește curent electric doar câteva ore pe zi
Discuții aprinse între afacerist și director
02:00
Discuții aprinse între afacerist și director
Prietenii lui Moș Crăciun au poposit în casele bătrânilor din comuna Mironeasa. Zamfira Grigore, femeia izolată la marginea pădurii: „Vă mulțumesc din suflet că nu m-ați uitat”
02:00
FOTO Prietenii lui Moș Crăciun au poposit în casele bătrânilor din comuna Mironeasa. Zamfira Grigore, femeia izolată la marginea pădurii: „Vă mulțumesc din suflet că nu m-ați uitat”
Ion Turlara a izbucnit în lacrimi la vederea prietenilor lui Moș Crăciun. Bărbatul, imobilizat în scaun cu rotile, a împodobit bradul în așteptarea darurilor: „Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc”
02:00
FOTO Ion Turlara a izbucnit în lacrimi la vederea prietenilor lui Moș Crăciun. Bărbatul, imobilizat în scaun cu rotile, a împodobit bradul în așteptarea darurilor: „Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc”
După tragedia din Baza 3, polițiștii au „vânat” șoferii care nu dau prioritate pietonilor în municipiul Iași
02:00
FOTO După tragedia din Baza 3, polițiștii au „vânat” șoferii care nu dau prioritate pietonilor în municipiul Iași
Peste 10 milioane de lei cheltuie Primăria Podu Iloaiei pentru reabilitarea și eficientizarea termoenergetică a Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu”
02:00
Peste 10 milioane de lei cheltuie Primăria Podu Iloaiei pentru reabilitarea și eficientizarea termoenergetică a Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu”
Comuna Valea Lupului va beneficia de un sistem de supraveghere ultramodern! O parte dintre camere vor putea recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor
02:00
FOTO Comuna Valea Lupului va beneficia de un sistem de supraveghere ultramodern! O parte dintre camere vor putea recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor
Un bărbat din Iași a rămas fără laptop după ce l-a pus în easybox-ul Sameday din Alexandru cel Bun. „Sunt camere, au văzut cine l-a luat”
02:00
FOTO Un bărbat din Iași a rămas fără laptop după ce l-a pus în easybox-ul Sameday din Alexandru cel Bun. „Sunt camere, au văzut cine l-a luat”
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași va cumpăra materiale sanitare și consumabile de peste 5,9 milioane de euro
02:00
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași va cumpăra materiale sanitare și consumabile de peste 5,9 milioane de euro