Alaltăieri nu s-a semnat acordul de pace. Nici ieri. Nici azi. Și nu se va semna nici mâine. Toate speranțele europenilor, precum și ale popoarelor din statele care suferă, cât de cât, de aproape patru ani, consecințele războiului din Ucraina au fost până în prezent înșelate. Sau amăgite. Și, din nou, aceste rezultate se prefigurează azi. Cauza tuturor cauzelor e Donbassul.
Vladimir Putin vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe Donbass, din care deja a cucerit peste 80%. Și are motivele lui. Și pretextele lui. Pretextele se circumscriu unei realități istorice. Donbassul, locuit de etnici ruși, nu a aparținut istoric statului ucrainean, care, într-o oarecare măsură, a rezultat în urma unei construcții artificiale. Dar, dincolo de acest pretext, care stă în picioare, pentru Moscova Donbassul reprezintă o poziție geostrategică ce îi garantează securitatea pe termen lung, controlul asupra singurei mări calde de care dispune Moscova, prin poziția sa în proximitatea Mării Negre, dar și un important punct de presiune asupra Odessei. Aceste rațiuni de tip geostrategic, în mod evident, precumpănesc asupra oricărei tentative din partea oricui de a mijloci un tratat de pace între Ucraina și Federația Rusă. Ucraina, la rândul ei, prin Volodimir Zelenskiy, nu vrea să renunțe nici în ruptul capului la Donbass, care oficial este recunoscut ca făcând parte din teritoriul statului național. Un stat național ultranaționalist. Ultima dovadă o avem în sfidarea cât se poate de oficială a drepturilor și libertăților celor patru sute de mii de etnici români trăitori în Ucraina. Este singura minoritate căreia nu i se recunoaște dreptul de a renunța, la cerere, la cetățenia ucraineană. Și, deci, de a nu deveni carne de tun în acest război.
Există multiple planuri și cadre de pace elaborate pentru încheierea acestui război, dar toate sunt nefinalizate. Între timp, Volodimir Zelenskiy nu mai este, în aceeași măsură, tratat ca un erou la Washington, iar Vladimir Putin nu mai este oaia neagră. Dimpotrivă. Rusia a fost, iată, invitată oficial de către Donald Trump să intre în componența „Consiliului pentru Pace”, nu ca reprezentant al unui stat care desfășoară o lungă și sângeroasă agresiune asupra altui stat, ci ca un garant al stabilității la nivel global. Un consiliu al păcii din care deja fac parte zeci de state, vor fi sute, și care, pornind de la experimentul din Gaza, are vocația de a lua locul muribundei Organizații a Națiunilor Unite. Acolo, Vladimir Putin, ce să vezi, ar urma să apere pacea și destinderea în echipă cu Volodimir Zelenskiy, întrucât și Ucraina va intra în acest consiliu al păcii. Există fel de fel de tentative de a pune capăt unui război care generează un număr uriaș de victime în ambele tabere, extrem de costisitor atât pentru Ucraina, cât și pentru Federația Rusă, dar care aduce sume colosale de bani sub formă de profituri industriilor de război. Se simulează intense negocieri la Istanbul, finalizate doar printr-un schimb de prizonieri la Geneva, unde nu se întrevede niciun rezultat palpabil. Este proiectată și o întâlnire trilaterală, care nu mai are loc, fiind amânată sine die. Încă o trilaterală la Abu Dhabi și se vehiculează fel de fel de scenarii care însă nu pot da niciun fel de rezultat în absența unor concesii reciproce pe care cele două părți implicate refuză să le facă. Ultima „fereastră” disponibilă pentru pace este, vezi Doamne, un plan elaborat de Ucraina, care ar urma să-i fie prezentat lui Vladimir Putin. Și în jurul acestui plan s-a învârtit și s-a răsucit și ultima noapte dedicată unor negocieri majore, noaptea trecută, când, ore în șir, delegația americană s-a confruntat cu Vladimir Putin în căutarea unui consens.
Pacea este încă o iluzie care se îndepărtează tot mai mult pe măsură ce părțile implicate și părțile neimplicate lasă impresia că se apropie de ea.