National

Plajele de pe litoralul românesc vor fi supravegheate cu drone

Publicat: 13 iul. 2020
ALT=
Plajele de pe litoralul românesc vor fi supravegheate cu drone

Plajele de pe litoralul românesc vor fi supravegheate cu drone. Este vorba despre plajele din Mamaia şi Năvodari. Pe o distanță de 12 kilometri, cu ajutorul unei drone, măsurători care se vor face pe întreg litoralul, de la Năvodari la Vama Veche, şi care vor ajuta, printre altele, la urmărirea operatorilor privind respectarea legislaţiei în domeniu.

Până acum, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) au efectuat un număr de opt zboruri pentru a realiza măsurători de fotogrametrie în zona de plajă emersă (uscată) din Mamaia şi Năvodari.

„În activitatea de cartografiere a fost folosit un sistem de aeronavă fără pilot (dronă UAV – unmanned aerial vehicle), care face parte din infrastructura de monitorizare din cadrul bazinului hidrografic Dobrogea – Litoral, utilizat pentru realizarea hărţilor planimetrice şi topografice pentru proiectul finalizat ‘Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud) şi Eforie Nord’, precum şi pentru modele digitale ale terenului (DTM), modele digitale ale suprafeţei (DSM) şi ortofotoplanuri”, se arată într-un comunicat ABADL.

Plajele de pe litoralul românesc vor fi supravegheate cu drone: Verifică respectarea regulilor

Directorul ABADL, Bogdan Bola, a declarat că, prin efectuarea respectivelor măsurători, se are în vedere şi monitorizarea operatorilor de plaje care trebuie să respecte anumite reguli cu privire la utilizarea suprafeţelor concesionate.

„Fotografierea aeriană este utilă pentru a elimina eroarea umană, dar în primul rând pentru monitorizarea periodică a unor zone de interes, cât şi pentru susţinerea unor lucrări topografice şi cadastrale pe suprafeţe extinse, astfel că suprafeţele ce pot fi acoperite cu astfel de echipamente sunt de ordinul hectarelor. Se are în vedere monitorizarea operatorilor de plajă care trebuie să asigure printre altele: o suprafaţă de plajă destinată şezlongurilor de 70% şi o zonă de plajă pe nisip de 30% şi să asigure zona de intervenţie, fâşia cu lăţimea de 5 metri de la linia apei pe toată lungimea sectorului de plajă pentru realizarea lucrărilor de intervenţie, întreţinere, igienizare şi ecologizare mecanizată de către utilajele ABADL”, a spus Bola.

Prin folosirea acestor drone, vor fi dovezi în ceea ce priveşte respectarea regulilor şi se va putea veni în sprijinul tuturor instituţiilor abilitate. Fotografiile făcute vor putea fi date şi Corpului de Control al Ministerului Turismului pentru a aplica măsurile şi sancţiunile corespunzătoare

Conform acestuia, măsurătorile au început cu zona Mamaia – Năvodari, dar vor fi efectuate pe întreg litoralul, până la Vama Veche.

„Astfel, vom avea probe concludente despre cine şi cum eludează prevederile legii. Fotografia aeriană este un instrument util atât pentru inspectorii ABADL care merg pe teren, dar este un sprijin pe care îl oferim tuturor instituţiilor abilitate, care vor să facă verificări în ceea ce priveşte respectarea măsurilor luate în această perioadă privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a mai afirmat reprezentantul ABADL, spunând că marja de eroare a măsurătorilor respective este de până la 5 centimetri.

Drone și pe plajele din Grecia

Plajele din Grecia redeschise în luna mai sunt supravegheate cu drone. Decizia a fost luată pentru ca autoritățile să se asigure că cetățenii țin cont de toate recomandările epidemiologilor pentru evitarea unui al doilea val de infectări. „Păstrați distanța recomandată. Respectați sănătatea celor din jur”, este mesajul care se aude din când în când dinspre aparatul de zbor, scrie The Guardian.

„Trăim într-o lume diferită”, a declarat și Giorgos Papanicolaou, primarul din Glyfada. „Lucrurile se desfășoară mai bine decât ne așteptam. Copiii sunt mai greu de controlat, dar până în prezent nu am fost nevoiți să sancționăm pe nimeni”.

Dacă în trecut, plaja din Glyfada era aglomerată, în prezent, în urma măsurilor anti-COVID, a fost permis accesul doar pentru 40 de persoane pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie o distanță de cel puţin patru metri.

”Acesta este un punct de inflexiune esenţial în eforturile noastre şi trebuie să reuşim”, a afirmat ministrul protecţiei civile Nikos Hardalias.





Adauga un comentariu