Prima pagină » National » Poliţia de Frontieră a făcut anunţul: Câţi cetăţeni au intrat în ţară în ultimele 24 de ore
Poliţia de Frontieră a făcut anunţul: Câţi cetăţeni au intrat în ţară în ultimele 24 de ore

Poliţia de Frontieră a făcut anunţul: Câţi cetăţeni au intrat în ţară în ultimele 24 de ore

12 apr. 2020, 10:30,
în National

În vreme ce românii nu mai au voie să iasă din case decât pentru probleme urgente, la granițele Românei continuă forfota. Mii de români intră zi de zi în țară. Aproximativ 17.800 persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 12.100 mijloace de transport au trecut în ultimele 24 de ore prin punctele de frontieră, informează IGPF.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliţia de Frontieră, pe sensul de intrare au fost aproximativ 9.300 persoane cu 6.800 mijloace de transport şi pe cel de ieşire, 8.500 persoane cu 5.300 mijloace de transport.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.400 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor, precizează IGPF.

Tot în ultimele 24 de ore, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 8.800 de persoane şi 6.400 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.900 de persoane cu 4.000 mijloace de transport.

IGPF menţionează că formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare din cauza faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurilor dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile sunt preluate de echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau autoizolare.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 13 infracţiuni şi 20 de contravenţii săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 25.000 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 8.600 lei.

Totodată, nu s-a permis intrarea în ţară a opt cetăţeni străini, care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a doi cetăţeni români din diferite motive legale, se mai arată în comunicat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere
O anchetă Snoop dezvăluie noi informații despre averea lui Lucian Pahonțu. Domeniul familiei șefului SPP s-ar fi extins la 875 de metri pătrați, iar o parte din proprietate ar fi fost donată fiului său înainte de depunerea declarației de avere. Averea lui Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază, este vizată de o nouă […]
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
11 noiembrie 2026
11 noiembrie 2026