Prima pagină » National » Poliţist tânăr, găsit spânzurat în propria casă
Poliţist tânăr, găsit spânzurat în propria casă

Poliţist tânăr, găsit spânzurat în propria casă

19 feb. 2020, 13:15,
în National

Un poliţist din Suceava, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit spânzurat acasă, miercuri dimineață.

Surse din anchetă spun că acesta era însurat de un an, iar marți seara soția l-a părăsit. Bărbatul lucra la postul de poliție din Dornești și nu a mai mers la serviciu miercuri, dar nici la telefon nu răspundea, astfel că șeful de post a mers să îl caute acasă.

Surse din anchetă spun că polițistul a fost găsit spânzurat în dormitor.

”Polițistul a fost găsit decedat la domiciliul său, ca urmare a unui act suicidal. La fața locului este deplasată o echipă operativă sub coordonarea procurorului de caz. A fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.

Polițiștul în vârstă de 28 de ani lucra din 2015 la postul de poliție din Dornești, județul Suceava. Aceleași surse susțin că marți seara acesta era însurat de un an, iar marți seara s-acertat cu soția, care l-a părăsit. Cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026