Povestea dramatică a lui Marian Cozma, la 17 ani de la crimă! Durerea tatălui și soarta atacatorilor care ies din închisoare

La 17 ani de la crima lui Marian Cozma, doi dintre atacatori sunt aproape de eliberare, iar durerea familiei rămâne neschimbată.

Fostul mare handbalist român, ucis la doar 26 de ani, rămâne un simbol al talentului pierdut prea devreme, iar povestea sa este una care încă provoacă emoție, revoltă și întrebări despre justiție. În timp ce memoria lui este cinstită an de an, tatăl său trăiește cu o durere imposibil de descris, iar doi dintre atacatorii care i-au luat viața se apropie de momentul eliberării.

Povestea dramatică a lui Marian Cozma, la 17 ani de la crimă

Moartea lui Marian Cozma, legitimat la acea vreme la formația maghiară Veszprém, a zguduit nu doar România, ci și întreaga Europă sportivă. În Ungaria, amintirea sa rămâne extrem de vie, iar clubul la care a activat nu a lăsat să treacă în tăcere comemorarea celor 17 ani de la acea noapte tragică.

Oficialii și suporterii clubului Veszprém au transmis un mesaj emoționant, publicat pe rețelele de socializare, care exprimă atașamentul și durerea colectivă:

„Au trecut 17 ani de la acea seară tragică, dar durerea nu se diminuează cu timpul. Simt că Marian Cozma este încă cu noi. În Arenă, în oraș, peste tot. Acum ne-am adunat din nou sa ne amintim de el. Pentru că știm:
Cel pe care îl păstrezi în inima ta nu moare niciodată,
cel pe care l-ai așteptat în visul tău,
cine ți-a spus despre cădere,
și pentru cine plângi.
Și nu te va părăsi pentru totdeauna.
sufletul lui îți va păzi sufletul,
și deja se gândește la un viitor mai bun,
unde ar putea fi acolo cu tine.
(Minunatul Ervin)”.

13:38, 09 Feb 2026

FOTO Crima din Sibiu: cine ar fi făcut denunțul care a dus la arestări și la legătura cu fosta parteneră a lui Adrian Kreiner

14:26, 06 Feb 2026

FOTO Cazul Mario din Cenei, văzut prin ochii Irinei Petrea. Eșecul care ne privește pe toți

Noaptea care a schimbat totul

În februarie 2009, după o ieșire obișnuită alături de colegi într-un club de noapte din Veszprém, Marian Cozma a fost victima unui atac extrem de violent. O altercație izbucnită în interiorul localului, pe fondul unor reacții la adresa iubitei sale, a degenerat rapid. În afara clubului, handbalistul a fost înjunghiat mortal în inimă, iar alți doi jucători au fost grav răniți.

Totul s-a petrecut într-un timp foarte scurt, fără ca victimele să aibă vreo șansă reală de apărare.

După ancheta autorităților maghiare, principalii agresori, Raffael Sandor și Nemeth Gyozo, au fost condamnați inițial la închisoare pe viață. Ulterior, în urma apelurilor și a reinterpretării probelor, pedepsele au fost reduse la 18 ani de detenție. Astfel, cei doi mai au aproximativ un an de executat și se apropie de momentul eliberării.

În cazul celui de-al treilea inculpat, Ivan Sztojka, acesta a primit inițial nouă ani de detenție, pedeapsă majorată ulterior la 12 ani, după ce a fost implicat și în alte infracțiuni grave, inclusiv trafic de persoane și proxenetism.

Tatăl lui Marian Cozma, măcinat de durere: „Fiul meu putrezește în mormânt, iar…”

Pentru familia lui Marian Cozma, timpul nu a adus alinare. Tatăl sportivului, Petre Cozma, a fost profund afectat de pierderea fiului său și de evoluția cazului în justiție. Acesta a suferit patru infarcturi, iar starea sa de sănătate s-a degradat semnificativ, ajungând să meargă cu ajutorul cârjelor, după ce i-a fost amputat un picior.

La cinci ani de la tragedie, când a aflat că Ivan Sztojka fusese eliberat condiționat pentru bună purtare, reacția sa a fost una dureroasă și vehementă:

„Fiul meu putrezește în mormânt, iar pe ăsta l-au eliberat. El cred că era, de fapt, cel care l-a omorât pe Marian. O să vorbesc cu avocatul meu să văd ce-i de făcut. Oricum am deschis proces și la CEDO, merg până în pânzele albe cu ei”, spunea Petre Cozma.

Ulterior, Sztojka a revenit în închisoare, fiind condamnat pentru „proxenetism în grup infracțional”.

La 17 ani de la crima lui Marian Cozma, numele său rămâne sinonim cu talentul, dedicarea și o tragedie care a lăsat răni adânci. Comemorările anuale, mesajele emoționante și durerea familiei sunt dovezi clare că amintirea sa este vie.