Prima pagină » Titlurile zilei » Povestea studenților de la Universitatea „Cuza” din Iași care te face să tremuri de emoție și să plângi! Construiesc o casă pentru o familie săracă și cu doi copii grav bolnavi – FOTO

Povestea studenților de la Universitatea „Cuza” din Iași care te face să tremuri de emoție și să plângi! Construiesc o casă pentru o familie săracă și cu doi copii grav bolnavi – FOTO

11 mai 2020, 04:00,
Valentin Hutanu în Titlurile zilei

Acest grup de studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” – UAIC din Iași merită tot respectul și susținerea! Tinerii au demarat o campanie umanitară emoționantă în care fiecare dintre noi ne putem implica. Astfel, chiar dacă este o perioadă extrem de grea, dominată de pandemia COVID-19, ei au decis să facă ceva pentru semenii lor. În aceste săptămâni construiesc o casă pentru o familie săracă și cu doi copii bolnavi. Nu sunt la prima acțiune de acest gen, tot anul acesta finalizând o altă casă pentru alți doi copii orfani de mamă, tatăl lor suferind de semipareză, din localitatea Glodenii Gândului – județul Iași. Este vorba despre Campania „Împreună ridicăm o casă” a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români – ASCOR, filiala Iași. „Acum, ajutăm o familie cu trei copii care are în grijă încă doi minori, sora și fratele mamei și care așteaptă un al patrulea prunc. Toți cei șapte locuiesc în satul botoșănean Pleșani, într-o casă puternic degradată și cu doar două camere. Doi dintre copii sunt diagnosticați cu hidrocefalee”, mărturisește Emanuel Buta, președinte ASCOR Iași

Dar din dar se face Rai! Pare o expresie mult prea des folosită și lipsită de substanță pentru foarte mulți oameni! Cu toate acestea, un gup de studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași demonstrează exact contrariul. În plină pandemie de COVID-19, când mulți se gândesc doar la ei, aceștia au decis să facă ceva tocmai pentru cei aflați la nevoie.

Povestea studenților de la Universitatea „Cuza” din Iași care realizează o casă pentru o familie săracă și cu doi copii bolnavi

Este vorba despre Campania „Împreună ridicăm o casă” a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași. Chiar în aceste săptămâni construiesc o casă pentru o familie săracă și cu doi copii bolnavi. Nu sunt la primul gest umanitar de acest gen, tot anul acesta finalizând o altă casă pentru alți doi copii orfani de mamă, tatăl lor suferind de semipareză, din localitatea Glodenii Gândului – județul Iași.

„Acum, ajutăm o familie cu trei copii care are în grijă încă doi minori, sora și fratele mamei și care așteaptă un al patrulea prunc. Toți cei șapte locuiesc în satul botoșănean Pleșani – comuna Călărași, într-o casă puternic degradată și cu doar două camere. Doi dintre copii sunt diagnosticați cu hidrocefalee”, mărturisește Emanuel Buta, președinte ASCOR Iași.

Cele șapte suflete, cei mai mulți fiind de vârste fragede, trăiesc efectiv într-o anexă alcătuită din două mici cămăruțe, fără electricitate și dușumea. Așa-zisul cămin se află într-un stadiu de degradare în proporție de 90 la sută.

„Noi încercăm să-i ajutăm să își vadă visul îndeplinit”

Până în prezent au fost investiți 15.000 euro, casa ajungând la finalizarea primului stadiu de construcție, acesta presupunând ridicarea „la roșu”. Pentru a oferi casa „la cheie”, mai este nevoie de aproximativ 20.000 euro.

„Gândul care ne-a motivat mult în această perioadă pentru a demara campania pentru construcția casei a fost corelația între îndemnul autorităților de a sta acasă și faptul că unii ar îndeplini acest îndemn dacă ar avea efectiv o casă. Noi încercăm să-i ajutăm să își vadă visul îndeplinit. Acolo, la Botoșani, totul este coordonat în teren și efectiv la lucrări de colegul nostru Andrei Mocanu, cel care este și coordonatorul campaniei. Alături de el este și maestrul Constantin Bahrin, unul dintre artiștii ce sunt alături de noi, dar și pr. Andrei Toplicean, părintele paroh din sat, cel care este mereu pe șantier”, mai detaliază Emanuel Buta.

„Faptul că oamenii sunt receptivi la mesajele noastre și susțin financiar construcția acestei case ne oferă încrederea”

Pe de altă parte, Andrei Mocanu, coordonator al campaniei „Împreună ridicăm o casă” a ASCOR Iași este mereu prezent pe șantierul unde se construiește casa, la fel cum a făcut și la Glodenii Gândului. Mai mult, implicarea și demersurile sale au făcut ca artiști cunoscuți în zona Moldovei sau alți oameni cu inimă mare să-i susțină financiar pentru a duce la sfârșit fapta bună.

„Privesc cu multă bucurie la modul în care casa familiei Tipișcă prinde contur, cum visul celor opt membri ai familiei devine realitate. Iar faptul că oamenii sunt receptivi la mesajele noastre și susțin financiar construcția acestei case, ne oferă încrederea, curajul de a continua cu același entuziasm. Nadăjduim ca până la finalul lunii iunie să finalizăm și partea a doua campaniei și să-i mutăm pe cei opt membrii în noua casă”, spune și studentul Mocanu.

Cei care doresc să pună o cărămidă la construcția casei, pot lua legătura cu Andrei Mocanu, coordonatorul campaniei, la nr. de tel: 0756 277 365 sau pot face donații direct în subcontul ASCOR Iași, cu mențiunea: „Donație pentru construcția casei”. RO61BRDE240SV95235282400 – subcont ASCOR Iași (BRD – sucursala Iași).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`