Prima pagină » Culinar » Prăjitură Albă ca Zăpada cu cremă de lămâie. Rețeta delicioasă cu care vei pregăti desertul copilăriei

Prăjitură Albă ca Zăpada cu cremă de lămâie. Rețeta delicioasă cu care vei pregăti desertul copilăriei

07 nov. 2023, 08:36,
în Culinar

La mesele festive și nu numai putem pregăti o prăjitură Albă ca Zăpada cu cremă de lămâie. Aceasta are o savoare aparte, este cremoasă și se face cu foi fragede de casă. Prăjitura Albă ca Zăpada cu cremă de lămâie îi va cuceri pe toți cei de la masă. Iată rețeta delicioasă cu care vei pregăti desertul copilăriei.

Prăjitură Albă ca Zăpada cu cremă de lămâie

Dacă vrem să ne răsfățăm cu un desert cremos, aromat și gustos, ideală ete prăjitura Albă ca Zăpada cu cremă de lămâie. Desertul copilăriei poate fi făcut și cu cremă de vanilie, dar dacă optăm pentru cea de lămâie, prăjitura va căpăta un plus de savoare.

Prăjitura Albă ca Zăpada este adorată de cei mari și mici, fiind nelipsită de la mesele de sărbătoare în familie, dar și ori de câte ori vrem să ne încântăm papilele gustative cu un adevărat deliciu. Pentru a pregăti desertul savuros vom avea nevoie de câteva ingrediente și de un strop de imaginație, iar succesul culinar va fi garantat.

Pe lângă prăjitura Albă ca Zăpada, putem face pentru cei dragi și o prăjitură negresă cu vișine. Aceasta le va aminti celor de la masă de vremea copilăriei și de rețetele bunicii. La fel de bine putem să pregătim și un pandișpan pufos cu lapte.

Prăjitura Albă ca Zăpada cu cremă de lămâie este pufoasă, aromată și incredibil de gustoasă. Se face rapid, cu doar câteva ingrediente, iar dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, la final vom obține un adevărat deliciu.

Rețeta cu care vei obține desertul perfect

Pentru delicioasa prăjitură Albă ca Zăpada cu cremă de lămâie vom avea nevoie de 500 g de făină, 2 ouă, 10 linguri de lapte, 10 linguri de zahăr, 10 linguri de ulei, o linguriță de amoniac, 2 linguri de suc de lămâie și un praf de sare, ingrediente necesare pentru aluatul de foi făcute pe dosul tăvii. Pentru crema delicioasă vom folosi 1 litru de lapte, 8 linguri de făină, 10 linguri de zahăr, 200 g de unt, un praf de sare, coaja rasă de la o lămâie, sucul de la o lămâie, zahăr pudră și fulgi de cocos pentru decor.

Mai întâi vom pregăti aluatul pentru foi pe dosul tăvii. Într-un bol se bat spumă două ouă cu un praf de sare apoi se adaugă și zahărul. După aceea se toarnă laptele și uleiul, iar la final se stinge amoniacul cu sucul de lămâie și se încorporează făina. Se amestecă toate ingredientele până se obține un aluat nelipicios.

Aluatul obținut se învelește în folie alimentară și se lasă la odihnit timp de 30 de minute. După acest timp se împarte aluatul în trei și se întinde foarte bine fiecare bucată pentru a obține câte o  foaie subțire de aluat. Se unge dosul unei tăvi cu ulei apoi se pune un pic de făină și se așază foaia de aluat. Se coace foaia pe dosul tăvii timp de 5 minute, pe ambele părți. Se procedează la fel și cu celelalte foi de aluat.

După ce foile de aluat sunt gata, se lasă la răcit și se pregătește crema. Într-un vas se amestecă făina împreună cu zahărul, sarea și coaja rasă de lămâie. Treptat se toarnă laptele apoi se pune crema la fiert până capătă o textură ca de budincă.

Se lasă crema la răcit apoi se adaugă untul și sucul de lămâie și se mixează crema pentru a se omogeniza. Se așază în tava de copt prima foaie de aluat apoi se toarnă jumătate din compoziția de cremă și se uniformizează. Peste stratul de cremă se pune a doua foaie de aluat și restul de cremă. Peste al doilea strat de cremă se pune ultima foaie de aluat.

Pe pune prăjitura delicioasă la frigider timp de câteva ore apoi se scoate și se ornează cu fulgi de cocos și zahăr vanilat. Prăjitura Albă ca Zăpada cu cremă de lămâie este gustoasă, aromată și este ideală de servit la mesele festive. Acest desert încântător îi va cuceri pe toți cei de la masă și le va aminti de copilărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`