Presa internaţională îl acuză pe preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, că pregăteşte un război şi manipulează justiţia

După ce a prăbușit economia Turciei și a sărăcit clasa de mijloc pe care chiar el o îmbogățise cândva, Președintele turc Recep Tayyip Erdogan împinge țara spre un război inutil și manipulează justiția pentru a-și înfrânge rivalii, scrie Politico.

Aceasta este planul agresiv al lui Erdogan de a rămâne la putere în 2023 – anul în care Republica Turcă își va sărbători centenarul. Alegerile prezidențiale din Turcia din 23 iunie reprezintă probabil cel mai important – chiar dacă nu și cel mai corect – vot organizat în toată lumea anul acesta, se mai arată în presa internațională.

Momentul va determina dacă națiunea de 85 de milioane de oameni de la punctul de contact al Europei cu Asia și Orientul Mijlociu va continua să fie o putere tot mai autoritară și expansionistă sau dacă va alege o cale mai liberală și pluralistă.

Pentru prima dată de când partidul conservator și cu tente islamiste al lui Erdogan, AKP – Partidul Justiției și Dezvoltării, a ajuns la putere, în 2002, există o șansă reală ca ceva să se schimbe în plan politic. Potrivit sondajelor, AKP se mai bucură de doar 30% din suportul publicului.

Inflația a ajuns la peste 80%, lira turcească s-a prăbușit în relație cu dolarul, iar guvernul este tot mai nepopular din cauza problemelor economice.

Trucurile liderului autoritar pentru a rămâne la putere

Răspunsul lui Erdogan a fost brutal atât pe plan intern, cât și internațional. În ciuda opoziției din partea Washingtonului, dar și a Moscovei, președintele Turciei a amenințat că va trimite tancuri în Siria ca să îi îndepărteze pe luptătorii kurzi, care sunt aliați cu Occidentul în lupta împotriva militanților ISIS, dar pe care Ankara îi vede în cârdășie cu gherilele Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

În același timp, Erdogan amenință să atace Grecia pe seama disputelor în legătură cu exploatarea zăcămintelor de gaz din Mediterana, Cipru și așa-zisa „militarizare” a insulelor grecești din Marea Egee, cu toate că prețul pe care Turcia l-ar plăti în cazul în care ar trece la acțiune fac ca războiul să fie o opțiune improbabilă.

În timp ce, pe plan internațional, Erdogan s-a prezentat drept un mediator indispensabil între Moscova și Kiev, jucând la două capete și păstrând relații bune cu ambele tabere, pe plan intern, președintele turc s-a folosit de sistemul de justiție pentru a încerca să își elimine din joc cei mai periculoși rivali politici.

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, o figură populară din Partidul Republican al Poporului (CHP) – formațiune seculară de centru-stânga, a fost condamnat la peste doi ani de închisoare și i s-a interzis să mai dețină o funcție publică pentru insulte adresate unor funcționari publici.

În plus, peste 100 de politicieni ai grupării pro-kurde Partidul Democrat al Poporului (HDP) sunt judecați pentru presupuse acțiuni teroriste, ceea ce ar putea duce la interzicerea partidului.

HDP nu face parte din alianța celor șase partide din opoziție, unde se regăsesc de la social-democrați la liberali de dreapta, dar aportul lor ar putea fi unul decisiv dacă, după cum sugerează sondajele, nici AKP, nici opoziția nu reușesc să obțină majoritatea în parlament.

Erdogan a schimbat strategia: de la „zero probleme cu vecinii” la conflicte cu numeroase state din regiune

Erdogan, la rândul său un fost primar al Instanbulului, a ajuns și el o victimă a abuzurilor sistemului de justiție înainte ca partidul său să ajungă la putere. A fost condamnat la un an de închisoare pentru că ar fi citit un poem islamic, în acest timp nemaiputând să dețină o funcție publică și fiind nevoit să mai aștepte până să ocupe postul de prim-ministru.

În cei 20 de ani la putere, Erdogan a trecut de la o politică de „zero probleme cu vecinii” la conflicte deschise sau înghețate cu Siria, Grecia, Israel, Egipt, Arabia Saudită și Armenia.

Cu toate că opinia publică în Turcia este puternic naționalistă, o incursiune militară în Siria, care ar stârni o reacție din partea Statelor Unite sau a Rusiei pentru a forța Ankara să se retragă, ar putea fi o decizie care să se întoarcă împotriva lui Erdogan.

Uniunea Europeană va rămâne pasivă, cel mai probabil, în loc să acționeze pentru a modera sau schimba situația. Blocul comunitar european este cel mai mare partener economic al Turciei, însă nu mai are o relație prea apropiată cu Ankara.

Procesul de aderare la UE al Turciei, amânat în nenumărate rânduri, este în esență unul muribund, în timp ce Bruxellesul trebuie să continue să ofere asistență Ankarei pentru ca aceasta să nu-și deschidă dintr-o dată porțile către Europa celor aproape 4 milioane de refugiați sirieni care se află pe teritoriul său.

Occidentul ar răsufla ușurat, fără îndoială, dacă Erdogan ar fi nevoit să plece de la putere. Guvernele, însă, nu mizează totul pe căderea liderului de pe Bosfor și păstrează legăturile de comunicare cu acesta deschise.

Occidentul se roagă pe ascuns pentru o Turcie mai moderată și cooperativă, dar oferă un sprijin descurajator de limitat opoziției în lupta contra lui Erdogan.