Prima pagină » International » Președintele Franței, Emmanuel Macron, dorește pace în Ucraina, „fără a umili Rusia”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, dorește pace în Ucraina, „fără a umili Rusia”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, dorește pace în Ucraina, „fără a umili Rusia”

09 mai 2022, 20:59,
în International

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat, luni, la Strasbourg, că, pentru a pune capăt războiului purtat în Ucraina de armata rusă, va trebui să se construiască pacea „fără a umili Rusia”, informează publicația lefigaro.fr.

„Vom avea de construit o pace, să nu uităm asta niciodată. Va trebui să facem asta cu Ucraina şi Rusia în jurul mesei (…) Dar acest lucru nu se va face în negaţie, nici cu excluderea unuia sau altuia, nici măcar în umilinţă”, a declarat preşedintele francez în cadrul unei conferinţe de presă la Parlamentul European.

Emmanuel Macron: „Va trebui să construim noi echilibre de securitate”

Cu puțin timp în urmă, în timpul unui discurs, Emmanuel Macron, declarase: „Atunci când pacea va reveni pe pământul european, va trebui să construim noi echilibre de securitate fără a ceda vreodată tentației sau umilinței, nici spiritului de răzbunare”.

„Pentru că deja, în trecut, au devastat prea mult căile păcii”, a adăugat el, făcând o paralelă cu Tratatul de la Versailles încheiat după Primul Război Mondial, marcat de „umilirea” Germaniei.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a încurajat Ucraina

Președintele Emmanuel Macron a transmis că europenii trebuie să facă totul „pentru ca Ucraina să reziste și Rusia să nu câștige niciodată”, dar și să „păstreze pacea pe restul continentului european” și să evite orice fel de escaladare cu Moscova.

De asemenea, acesta a precizat că dorinţa Ucrainei de a adera la blocul comunitar va dura mai mulţi ani şi, prin urmare, trebuie să i se dea o speranţă pe termen scurt.

„Ucraina, prin lupta şi curajul său, este deja un membru de suflet al Europei noastre, al familiei noastre, al uniunii noastre”, a spus Macron.

Macron propune crearea unei noi comunități europene, care să includă Ucraina și Marea Britanie

În loc să reducă standardele stricte pentru a permite ţărilor să adere mai repede, Macron a sugerat crearea unei entităţi paralele care ar putea apela la ţările care aspiră să se alăture blocului sau, într-o aparentă referire la Marea Britanie, la ţările care au părăsit uniunea.

El a spus că această „comunitate politică europeană” ar fi deschisă naţiunilor europene democratice care aderă la valorile sale de bază în domenii precum cooperarea politică, securitatea, cooperarea în domeniul energiei, transportul, investiţiile în infrastructură sau circulaţia persoanelor.

„Aderarea la ea nu ar prejudicia în mod necesar o viitoare aderare la UE”, a spus el. „Nici nu ar fi închisă pentru cei care au părăsit-o”.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a reluat dialogul cu Vladimir Putin

Declarațiile liderului de la Palatul Elysee vin după ce săptămâna trecută acesta anunțase reluarea discuțiilor sale telefonice cu președintele Vladimir Putin, despre care în timpul campaniei electorale a spus că au încetat.

Președintele francez a discutat din nou la telefon, marți, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru prima oară după reconfirmarea în funcție a liderului de la Elysee. Putin i-a spus lui Macron că Occidentul trebuie să înceteze furnizarea de arme Ucrainei, iar Macron i-a cerut să înceteze războiul. Convorbirea a durat mai bine de două ore, potrivit Palatului Elysee.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iulie 2026
09 iulie 2026