Primăria comunei Roșcani s-a confruntat cu o situație neașteptată după ce banii pentru indemnizațiile de handicap au fost retrași din conturile instituției de către ANAF. Primăria a rămas fără 81.000 de lei, bani care urmau să fie folosiți la plata indemnizațiilor. ANAF a luat decizia după ce Guvernul a emis Ordonanța de Urgență nr. 50 din 1 octombrie 2025 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2025.
Primăria Roșcani a rămas fără banii de indemnizații
Cei 81.000 de lei reprezintă sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate (pentru anumite servicii) de la nivelul comunei. Prin OUG nr. 50 din 01.10.2025 privind rectificarea bugetului de stat, Guvernul a decis să retragă sumele respective prin ANAF din conturile primăriei. Ulterior, aceste fonduri au fost redistribuite la alte UAT-uri, care erau în deficit bugetar. Primăria Roșcani trebuie acum să aștepte bugetul pe anul 2026 pentru a primi alte fonduri și trebuie să se bazeze pe banii rămași la bugetul local din 2025.
„La finalul anului 2025 am rămas cu o sumă de bani în plus, banii pentru persoanele cu handicap grav și pentru cei care îi îngrijesc, unde este cazul. Avem acum 8 persoane cu handicap grav în comună, care beneficiază de indemnizație. Doar că, din suma alocată pentru anul 2025, au mai rămas în cont 81.000 de lei, având în vedere că unele persoane au decedat sau nu au mai avut însoțitor. Acești bani voiam să îi folosim pentru plata indemnizațiilor în anul 2026, pentru că nu aveam acces să îi folosim pentru altceva. Doar că, la final de an, banii au fost retrași din cont de către ANAF, fără să știm ce se întâmplă”, a declarat Ginovel Gheorghiu, primarul comunei Roșcani.
Sumele respective au fost retrase pentru restructurarea bugetului de stat pentru anul 2025. Ulterior, pentru anul 2026 urmează să fie alocați alți bani pentru astfel de servicii.
„Ulterior, am contactat reprezentanții ANAF și am cerut explicații, pentru că a venit luna ianuarie 2026 și noi trebuia să avem bani pentru plata indemnizațiilor. Guvernul a dispus rectificarea bugetului de stat pe anul 2025 prin Ordonanța de Urgență nr. 50 din anul 2025. Astfel, cei 81.000 de lei au fost retrași din conturile noastre pentru rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli”, a mai precizat primarul comunei Roșcani.
Oamenii și-au primit banii
Primăria a trebuit să aloce alți bani din bugetul local pentru a face plățile în luna ianuarie 2026 și așteaptă acum să primească alți bani de la Guvern. În ultimele luni, Guvernul Bolojan a luat mai multe măsuri, care i-au afectat pe cetățenii cu handicap, restabilind impozitul pentru clădire, teren și autoturism.
„Totuși, această modificare ne-a creat o problemă, deoarece noi aveam banii pregătiți ca să facem plățile la persoanele cu handicap. Astfel, a trebuit, în cele din urmă, să luăm alți bani de la bugetul local să îi alocăm pentru plata indemnizațiilor. Acum, Guvernul va trebui să facă rectificările pe anul 2026 și să primim alte sume. În anul 2025, la început, tot așa, am avut bani rămași de anul anterior, însă au fost lăsați în conturi și i-am folosit la plăți”, a spus Ginovel Gheorghiu.
Ginovel Gheorghiu, membru PSD, este unul dintre primarii care a refuzat să se întâlnească cu premierul Ilie Bolojan la Iași, pe data de 16 ianuarie 2026.
„Eu am refuzat atunci să mă întâlnesc cu premierul Ilie Bolojan, tocmai din cauza acestor situații. Pur și simplu nu ne-am dorit noi să discutăm cu el, pentru că deciziile luate au creat mai multe probleme decât să ne ajute”, a încheiat Ginovel Gheorghiu.
Oamenii din comuna Roșcani și-au primit, în cele din urmă, indemnizațiile de la primărie, însă instituția așteaptă acum alte fonduri de la Guvern.
Mai inchideti primariile! Nu trebuie la fiecare pas cate o primarie!!!