Prima pagină » Titlurile zilei » Primăria PSD din zona metropolitană cheltuie un sac de bani pe un autovehicul vechi de 13 ani! Au sărit fonduri de la bugetul local și pe drapele sau ceasuri cu led – FOTO

Primăria PSD din zona metropolitană cheltuie un sac de bani pe un autovehicul vechi de 13 ani! Au sărit fonduri de la bugetul local și pe drapele sau ceasuri cu led – FOTO

08 nov. 2023, 02:00, 14 ,
Ciprian BOARU în Titlurile zilei

Un autovehicul multifuncțional, cu 150.000 de kilometri la bord, vechi de 13 ani, va ajunge în dotarea Primăriei Ciurea, județul Iași. Nu mai puțin de 53.000 de euro va fi factura suportată de la bugetul local. Consilierii locali din opoziție spun că prețul este enorm, dar primarul PSD Cătălin Lupu nu este la prima achiziție exorbitantă. A dotat școala gimnazială cu o toaletă care a costat 80.000 de euro. Nu s-a oprit aici, a mai cumpărat un ceas cu leduri ce a costat aproape 800 de euro

Primăria comunei Ciurea, județul Iași, aflată în zona metropolitană, aruncă cu banii de la bugetul local. Asta s-a întâmplat pe data de 24.10.2023, când prin intermediul sistemului electronic de achiziții publice a fost atribuit direct un contract în valoare de 263.537 de lei, fără TVA, aproape 53.000 de euro, pentru un autovehicul multifuncțional.

În câteva minute de la încărcarea anunțului în sistem, contractul a fost atribuit societății LKW PKW Omnibus Center București SRL. Numai că autovehiculul special DB Unimog U 500 este fabricat în 2010, deci are o vechime de 13 ani și 150.000 de kilometri parcurși. Mai mult, chiar dacă este complet accesorizat, are o garanție de doar 1 an.

„Unimog este o gamă de camioane multifuncționale de dimensiuni medii produse de Mercedes-Benz. Numele Unimog este prescurtarea «UNIversal-MOtor-Gerat», ceea ce înseamnă autovehicul universal. Unimog-urile se pot regăsi în munți, deșerturi ca vehicule militare sau ca mașini de pompieri, chiar și în competiții ca Raliul Dakar. Sunt folosite ca și utilaje pentru deszăpezire acolo unde alte tipuri de vehicule nu pot pătrunde.

Unimog este foarte folosit chiar și pentru eliberarea drumurilor montane înguste înzăpezite. Modelele Unimog sunt dotate cu tracțiune 4X4 permanentă, diferențial blocabil pe puntea față plus spate, ABS și pot fi accesorizate în funcție de nevoie cu lame, pluguri pentru zăpadă, perii pentru curățarea străzilor și diverse alte accesorii în funcție de modul de folosință dorit”, se arată în prezentarea firmei din București, privind calitățile autovehiculului.

Reprezentanții primăriei habar nu au despre achiziția autovehiculului

Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea, nu a putut fi contactat pentru a detalia oportunitatea achiziției unui autovehicul vechi de 13 ani. Ar urma să revină în localitate abia în cursul zilei de vineri. Viceprimarul comunei a răspuns, dar nu a oferit lămuriri.

„Nu știu. Am să fac legătura la achiziții”, a spus viceprimarul Mihai Pătlăgică.

Conform datelor disponibile, societatea din București este condusă de Ilie Druga. În 2022, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 11 milioane de lei, aproape 2 milioane de euro, profit de 1,1 milioane de lei, datorii de 7,6 milioane de lei și un număr de 4 angajați. Nu este primul contract câștigat cu Primăria Ciurea. În 2022, societatea a furnizat o lamă de deszăpezire contra sumei de 14.831 de lei, fără TVA, aproape 3.000 de euro, în 2021 – cositoare – 23.173 de lei, în 2020 – masă cositoare – 3.978 de lei, în 2018 – cositoare frontală  Unimog – 20.974 de lei. Primarul din localitate are probleme și cu starea precară a drumurilor.

Consilier local USR: „Mi se pare enorm”

Raul Marian Neneștean, consilier local USR în comuna Ciurea, a precizat că suma este cam mare.

„Mi se pare enorm. Este utilaj secondhand. Sunt puține firme care furnizează astfel de autovehicule. Nu știu dacă a meritat. Da, e cu o garanție de 1 an”, a precizat consilierul.

Alesul local nu a părut mirat de achiziția primarului, mai ales că, în trecut, Cătălin Lupu a cheltuit 80.000 de euro pe amenajarea unui grup sanitar pentru școala gimnazială din localitate. Acesta are 62 de metri pătrați și este compus din 18 toalete.

Primăria Ciurea cumpără drapele și un ceas cu leduri

Nu în ultimul rând, în luna august 2023, Primăria Ciurea atribuie un contract pentru furnizarea unui lot de 100 de drapele (România – Uniunea Europeană) – 15.500 de lei, dar și o tabelă cu ceas ce costă 4.000 de lei, aproape 800 de euro. În luna mai 2023, se mai adaugă și un lot de șnururi cu tricolor (11 metri – șufă 20 de metri) ce costă 14.040 de lei, precum și un alt set de 100 drapele, ce a costat 13.000 de lei.

Contractele au ajuns la firma Ledrox Lasergod SRL, din Galați, deținută de Ion Iordan. În 2022, societatea a avut vânzări de 291.150 de lei, profit de aproape 57.000 de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Comentarii
  • Ne-am plictisit de Ciurea și de poveștile de acolo. Vrem știri din munikipiu’ nu de la hărpășoaia.

  • Lupuleeee, toată viața ai ciordit așa faci și acum nemernicule. Ai mers pe burta cu dezvoltatorii dând avize de Constructii in zone inundabile , in albia lacurilor cum ai făcut la Hlincea unde pana și școala ai construit-o in mlaștina ca de ai luat tainul. Apropo de Hlincea, ai permis celor de la CONEST sa facă tranșee pe toate străzile sa aibă de 3 ani Șantiere deschise si oamenii sa își rupă mașinile. Gibonuleeee spagar vin ele socotelile cât de curând

  • Primarul comunei Tibana , Gheorghe Rotaru, și-a făcut magazin TLT cu banii primăriei.

  • Cum arata comuna Miroslava si cum arata Ciurea condusa de peste 20 ani de un taran analafabet ca i psd nici nu conteaza,votat in masa de tigani

  • Veniti sa vedeti cum fac receptiile la blocurile noi facute de dezvoltatori fara sistem de preluare a apelor pluvialae si la fiecare ploaie se inunda casele din vale.

  • E clar ca fiecare a ”ciupit” cite ceva , dar daca nu are primaria utilaj nu e bine , daca il cumpara de ce asa scump, daca era tarla pirloaga nu e bine , daca sau facut blocuri si civilizatie nu e bine ca vine apa de ploaie , daca ploua nu e bine , daca e soare iar nu e bine ca e seceta …………

  • O fi luat exemplu lui kostel bam bam de la ciordele câ doar sînt frați în frâția ciordelilor –a pâțit cumva ceva popicaru psdelit cu ciordeala cu spetalul container de coviduț de la lețcani–ce acela na fost tot seco-hend–dar șpâguța de primâ mînâ ha ha ha ghinion–

  • O fi luat exemplu de succes de la kostel bam bam de la ciordele câ doar sînt frați în frâția ciordelilor –a pâțit cumva ceva popicaru psdelit cu ciordeala cu spetalul container de coviduț de la lețcani–ce acela na fost tot seco-hend–dar șpâguța de primâ mînâ ha ha ha ghinion–

  • Ce salariu are? Dar afaceri.

  • Dacă are atâția bani ar trebui sa sponsorizeze guvernul. Nu?

  • Toate deciziile in comuna, in toate domeniile, sunt luate de primar si de sotia acestuia. Luminita. Consilierii USR sunt niste papagali si nu au niciun cuvant de spus. Chiar fostul candidat la primarie din partea URS isi caut[ loc pe listele PSD, ca se iau si ceva bani si nu trebuie sa faci nimic in calitate de consilier. Cred ca institutiile statului ar trebui sa verifice aceasta familie de parveniti, care confunda primaria cu propria afacere.

  • Raul Nenestean

    Bună ziua. Cred că nu sunteți bine informată despre activitatea noastră a consilierilor USR Ciurea! Vă pot pune la dispoziție oricând doriți dumneavoastră activitatea noastră și intervențiile din timpul ședințelor de consiliu local, propunerile noastre, amendamentele,etc. Cred că noi am fost singurii consilieri din opoziție care am fost cât se poate de transparenți și v-am prezentat mereu în mod obiectiv tot ce se întâmplă în cadrul consiliului local Ciurea! Asta ca să nu mai vorbim și despre întâlnirile cu cetățenii comunei și toate încercările noastre de a rezolva anumite probleme din comunitate, bineînțeles în limita posibilităților noastre!

  • Un INCOIPETENT pus pe capatuiala,si-a batut joc de str.Cortez din HLINCEA.
    Locuitorii din Hlincea nu au transport si circula pe drum de pamant…ca in evul mediu!
    UN EXCROC !

  • Sa fie sigur ca locuitorii din Hlincea nu il mai voteaza !
    RUSINE ! Nu e in stare de nimic ! E pus numai pe capatuiala !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 august 2026
08 august 2026