Prima pagină » International » Primul deces la Mondialul din Qatar: Este vorba despre un galez
Primul deces la Mondialul din Qatar: Este vorba despre un galez

Primul deces la Mondialul din Qatar: Este vorba despre un galez

26 nov. 2022, 19:20,
în International

Kevin Davies, un fan din Ţara Galilor, a decedat sâmbătă în Qatar. El venise împreună cu fiul său şi un prieten să asiste la meciurile Cupei Mondiale.

Kevin Davies (62 de ani) se simţise rău în ziua de vineri, 25 noiembrie, şi nu a mai ajuns pe stadion la meciul dintre Ţara Galilor şi Iran, pe care l-a urmărit la televizor, în camera de hotel. Starea lui s-a agravat însă şi britanicul a fost dus de urgenţă la Hamad General Hospital din Doha, acolo unde a şi decedat, scrie news.ro.

Paul Corkrey, preşedintele Asociaţiei Suporterilor Galezi, a dat publicităţii un comunicat: ”Kevin era parte din Red Wall şi cu toţii suntem devastaţi! Suntem alături de familia lui şi pentru că noi toţi cei din Red Wall suntem o mare familie, care astăzi ne-am pierdut un membru”, a declarat Corkrey.

Ambasada Britanică, autorităţile din Qatar şi Federaţia Galeză de Fotbal vor ajuta familia decedatului şi vor contribui la trimiterea în ţară a sicriului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Accident grav în Mureș, la Grebenișu de Câmpie. Patru persoane au fost rănite, iar un elicopter SMURD a intervenit
Un accident rutier produs miercuri dimineață, 28 octombrie, în localitatea Grebenișu de Câmpie, județul Mureș, s-a soldat cu patru victime. Una dintre persoane a intrat în stop cardiorespirator, dar a răspuns manevrelor de resuscitare. Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru transportarea unei victime la spital. Accident rutier în Mureș. Cum s-a produs impactul Accidentul […]
Accident grav în Mureș, la Grebenișu de Câmpie. Patru persoane au fost rănite, iar un elicopter SMURD a intervenit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 octombrie 2026
29 octombrie 2026