Sanatate

Recuperarea după fractura de șold la bătrâni. Sfaturi simple și utile

Publicat: 10 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Recuperarea după fractura de șold la bătrâni. Sfaturi simple și utile
În rândul vârstnicilor, riscul de a cădea și de a suferi o leziune este din ce în ce mai mare, mai ales în cazul celor trecuți de vârsta de 80 de ani.

Recuperarea după fractura de șold nu este ușoară, însă dacă urmați câteva sfaturi simple, vă veți putea relua, în scurt timp, activitatea obișnuită. Iată ce trebuie să faceți, după ce ați trecut printr-o intervenție chirurgicală.

Fractura de șold reprezintă o fisură sau chiar o ruptură în partea superioară a femurului. De cele mai multe ori, aceasta este cauzată de o cădere sau de un traumatism la nivelul șoldului, însă poate apărea și ca urmare a unei boli precum cancerul.

În rândul vârstnicilor, riscul de a cădea și de a suferi o leziune este din ce în ce mai mare, mai ales în cazul celor trecuți de vârsta de 80 de ani. Mai mult, fractura de șold este mai des întâlnită la persoanele de sex feminin, deoarece sunt mai predispuse la osteoporoză (afecțiune care duce la fragilizarea oaselor).

Printre factorii de risc ai fracturii de șold se numără: alimentația incorectă, lipsa de activitate fizică, consumul de alcool, fumatul și administrarea anumitor medicamente, scrie affinity.ro.

o radiografie pelviană
Fractura de șold reprezintă o fisură sau chiar o ruptură în partea superioară a femurului.

Recuperarea după fractura de șold la bătrâni

Fractura de șold se manifestă prin durere, inabilitatea de a mișca piciorul, incapacitatea de a pune greutate pe picior și pe șold, vânătăi și umflături în zona șoldului. De aceea, pacientul necesită tratament de urgență. Acesta constă, de regulă, în tratament medical, intervenție chirurgicală și terapie fizică. După operație, pacientul necesită luni întregi de terapie, pentru a-și recupera capacitatea de a-și folosi piciorul.

Majoritatea persoanelor vârstnice, care suferă o fractură de șold, au nevoie de o intervenție de înlocuire totală sau parțială a șoldului. În cazul celor mai tineri se recurge la fixarea fracturii cu șuruburi.

Pentru a-și recupera mobilitatea și independența, indiferent de tipul operației, pacientul are nevoie de fizioterapie. Astfel că, imediat ce ați primit aprobarea medicului, puteți începe un program de exerciții de mișcare și de întărire. Acesta este personalizat, realist și ușor de pus în practică. La începutul terapiei este vizată ameliorarea durerii și a inflamației. Apoi, după ce durerea și-a pierdut din intensitate, recuperarea va avea în vedere restabilirea gamei de mișcare a articulației șoldului și întărirea treptată, pentru funcționarea optimă a piciorului.

După o fractură de șold, recuperarea medicală va ajuta și la îmbunătățirea mersului și la redobândirea independenței în activitățile cotidiene.

un fizioterapeut care ajută un pacient
Pentru a-și recupera mobilitatea și independența, indiferent de tipul operației, pacientul are nevoie de fizioterapie.

Sfaturi de prevenire a unei fracturi de șold

Pentru a preveni o fractură de șold la bătrânețe, trebuie să adoptați un stil de viață sănătos încă din primii ani de viață. Acesta contribuie la reducerea riscului de apariție a osteoporozei și, implicit, a fracturii.

Utile pentru menținerea sănătății oaselor sunt: aportul suficient de calciu și vitamina D, evitarea fumatului și a consumului de alcool în exces, exercițiile fizice pentru întărirea oaselor și îmbunătățirea echilibrului, controlul oftalmologic anual, medicamentele și, nu în ultimul rând, eliminarea posibilelor cauze de accidente din locuință (cabluri electrice, covoare, mobilă în exces și alte obiecte de care vă puteți împiedica).

un medic care se uită pe o radiografie
Pentru a preveni o fractură de șold la bătrânețe, trebuie să adoptați un stil de viață sănătos încă din primii ani de viață.
Adauga un comentariu