Prima pagină » Titlurile zilei » S-a lansat un nou proiect marca BZI, #PodcastBZI. Un studio modern unde se spun povești de viață, de afaceri, de familie – FOTO

S-a lansat un nou proiect marca BZI, #PodcastBZI. Un studio modern unde se spun povești de viață, de afaceri, de familie – FOTO

15 nov. 2023, 02:00,
Raluca COSTIN în Titlurile zilei

S-a lansat un nou proiect marca BZI! #PodcastBZI își propune să aducă în fața urmăritorilor discuții pe bune, poveștile din spatele micilor sau marilor afaceri, voie bună și distracție în cel mai nou și modern studio BZI. Vor putea fi urmărite emisiunile BZI LIVE în continuare, cu invitați din toate domeniile, precum economic, cultural, administrativ sau sănătate, așa cum se întâmplă de 6 ani

Datorită succesului proiectului BZI LIVE, început în urmă cu 6 ani, cu mii de invitați și mii de emisiuni live, la cererea publicului, BZI a creat un nou produs la fel de interesant, #PodcastBZI. Invitații discută, într-un ambient mai relaxant, despre business și familie, conexiunea dintre viața personală și cea profesională, fără a fi respectate rigorile jurnalismului, ci aceștia prezintă poveștile lor de viață. În continuare puteți urmări BZI LIVE, așa cum v-ați obișnuit, cât și #PodcastBZI, cu invitați și povești noi.

#PodcastBZI, un nou proiect marca BZI, a fost lansat de curând într-un studio modern și își propune să aducă în fața urmăritorilor cele mai interesante povești, noutăți din domeniul economic, oameni de afaceri de succes și informații în exclusivitate. Noul concept marca BZI a fost lansat săptămâna trecută, cu primul episod de podcast, invitată fiind Cecilia Țugulia, fondator „Magazia Morăriței”.

Producătorul din Iași a vorbit despre afacerea de suflet, cu pâinea cu maia certificată ecologic, schimbul de experiență cu un patiser francez care a fost plăcut surprins de ceea ce face Cecilia la „Magazia Morăriței” și mai ales de moara și cuptorul unde se coace pâinea.

 

Antreprenoarea a povestit despre experiențele sale din ultimii 5 ani, de la deschiderea afacerii cu pâine făcută „cum trebuie”, dar și susținerea din partea familiei. Ieșeanca vrea să lase moștenire afacerea cu produsele făcute după aceleași rețete folosite pe vremea bunicilor. Primul episod de podcast îl puteți urmări AICI.

S-a lansat un nou proiect marca BZI

Al doilea episod de #PodcastBZI îl are în prim-plan pe Alex Bodea, proprietarul Crevețeria. Alex Bodea, cel care a deschis Taverna Racilor la Iași, împreună cu Paul Nicolau, celebrul Pescobar, a discutat, în podcastul BZI, despre relația cu fostul partener de afaceri, cum gestionează un business cu fructe de mare, ce pasiuni are și ce proiecte noi lansează în viitorul apropiat. Antreprenorul spune că experiența din multinaționale l-a ajutat în gestionarea afacerii, actuala locație Crevețeria, și spune că „HoReCa este ca un drog”.

Totul despre un business de succes, provocările din spatele afacerii și de ce românii preferă creveții aflați din al doilea episod de #PodcastBZI, care poate fi urmărit AICI.

Un nou proiect marca BZI, care aduce în fața urmăritorilor cele mai interesante discuții cu și despre oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2024
13 decembrie 2024