Odată cu dezvoltarea orașului au început să apară tot mai multe locuințe în zonele mai puțin populate. În mod normal, pentru fiecare cartier trebuie să existe un sistem care să asigure toate utilitățile necesare. Neavând altă alternativă, oamenii au apelat la o soluție mai puțin igienică, astfel că dejecțiile de la baie curg pe stradă
Oamenii au început să fie deranjați de mirosul îngrozitor care se simte mai ales în anotimpurile calde. Văzând că problema nu se soluționează, aceștia au făcut mai multe reclamații și sesizări pentru ca autoritățile locale să se ocupe. Până în prezent nu s-a întâmplat nimic în zonă, mizeria continuă să curgă pe stradă, iar localnicii nu mai înțeleg nimic.
Dejecțiile curg pe stradă
Localnicii sunt îngroziți de ce se întâmplă, mai ales că problema nu este actuală. Aceasta persistă de ceva vreme, însă momentan nu se găsesc soluții. Locuitorii și-au construit case în speranța că vor avea liniște, fără a trebui să suporte tot haosul din oraș, însă nu au sistem de canalizare de care să se lege.
Acum se simte un miros îngrozitor de-a lungul străzii Poienilor din cartierul Galata. Apa murdară și cu diferite resturi curge chiar la marginea drumului, printre buruieni, iar pe lângă mirosul groaznic, poate reprezenta un adevărat pericol pentru mediu. Cetățenii au anunțat autoritățile de ceea ce se întâmplă, însă au primit doar promisiuni că totul se va rezolva.
„Uitați și dumneavoastră ce se întâmplă aici, cum miroase. E așa de câțiva ani, ba mai rău după ce s-au mai construit niște case în zonă. Am vorbit peste tot, a fost și șeful Poliției Locale după ce am făcut reclamații, ne-au spus că o să se rezolve. Curge mereu așa, zi de zi, din deal curge toată strada. Gunoaie, șanțul necurățat. Eu îi înțeleg pe oameni, trebuie să arunce undeva. Mie îmi pare rău că m-am mutat acum aici, zici că ai aer curat, natură, dar eu miros canalizarea”, a declarat un localnic nemulțumit.
Garda de Mediu are în evidență acest caz
Nemulțumiți că, deși au plătit taxele și impozitele la zi, problema canalizării nu se rezolvă, localnicii au început să facă reclamații peste tot. Acest caz a ajuns și în atenția celor de la Garda de Mediu, care, într-adevăr, confirmă spusele oamenilor. În continuare, Garda de Mediu ar putea sancționa autoritățile locale în urma neregulilor descoperite.
„O problemă deosebită o avem în municipiul Iași, cu canalizarea. Faptul că cetățenii au apă, dar nu au canalizare. Este o zonă din Galata unde sunt mai multe reclamații. Pur și simplu curge de la baia oamenilor în stradă, ceea ce nu e corect. Acum facem verificări, cred că avem vreo 15 constatări și probabil vom pune și o măsură autorităților locale și celor responsabili. Cei care fac astfel de investiții trebuie să facă ceea ce trebuie și cu respectarea legii”, a declarat Gheorghe Bacușcă, comisar șef la Garda de Mediu Iași.
Localnicii din zona Galata rămân îngroziți de puhoaiele de mizerie care curg pe stradă. Aceștia așteaptă ca autoritățile să intervină pentru a le rezolva problema, însă până atunci trebuie să suporte în continuare mirosul îngrozitor.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/05/Canalizare-Galata-4.jpg)
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/05/Canalizare-Galata-9.jpg)
După mintea, bunul simț și educația lor ! Ei însuși sunt niște excremente! Mai sunt undeva în Bucium pe Aleea Fermei niște giugiumeți ajunși de la coada sapei la oraș care procedează la fel.
Ce face Garda Nationala de Mediu – Comisariatul Judetean Iasi??? A.B.A. PRUT BARLAD , S.G.A. IASI ?? Ce inseamna „..ca ar putea sanctiona”..” are in evidenta acest caz „”” BA nu va este rusine nu va crapa obrazul de neprofesionalism ????? miscati va putorilor si terminal pe primar pe consiliul local dar si pe fiecare care deverseaza rahatul pe sant !!! trebuiau sa isi faca FOSE betonate vidanjabile !! asa trebuia prevazut in autorizatiile de Construire ! nesimtitilor de la APM IASI
„dejecțiile umane ce curg pe stradă” – no comment
Te mai mira…asa primar asa restul… ca de ce sa nu fie si ei indolenti cu un fruntas penal
Bre, da cand ti-ai facut casa, nu stiau de situatie? Acu de de macani? E ca si cum, dupa ce te insori, te plangi ca nu te lasa nevasta la curve. E valabil si pentru aia care se muta din oras la tara (ei ii spun „zona metropolitana” sau „periurbana” pt ca la tara suna rau), dupa care inceput sa se smiorcaie ba ca nu au asfalt, ba ca nu au gaz, ba ca nu au canalizare. Iar „autoritatile” puteau afla si din birou ca acolo nu sunt utilitati, nu era nevoie sa se deplaseze.
Și pe strada Vîntu este la fel și suntem aproape de centru
Curge căcatul și apa folosită de ciori la spălat mijul… 😀😃