Prima pagină » National » Schimbări la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Propunerea Ministerului Educaţiei
Schimbări la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Propunerea Ministerului Educaţiei

Schimbări la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Propunerea Ministerului Educaţiei

12 aug. 2024, 18:00,
în National

Ministerul Educaţiei propune ca probele scrise la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat să se încheie în luna iunie şi ca lucrările să poată fi vizualizate după afişarea rezultatelor iniţiale şi înainte de contestaţii.

Proiectele de ordin referitoare la desfăşurarea şi calendarul examenelor au fost puse luni în dezbatere publică. Varianta alternativă luată în calcul la nivelul Ministerului Educaţiei implică începerea probelor scrise ale evaluării naţionale, respectiv ale bacalaureatului după finalizarea cursurilor anului şcolar 2024 – 2025.

Ministerul Educaţiei a pus luni în dezbatere publică Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2024 – 2025 şi Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat – 2025. După etapa de consultare, prevăzută a se încheia în data de 26 august, ora 12:00, forma finală a documentelor va fi aprobată prin ordin de ministru în urma analizei feedbackului primit şi după şedinţa Comisiei de Dialog Social.

Principalele modificări propuse sunt:

Probele de competenţe de la bacalaureat să aibă loc perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025; probele scrise la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat să fie încheiate înainte de finalul lunii iunie; posibilitatea vizualizării lucrărilor după afişarea rezultatelor iniţiale şi înainte de contestaţii, atât la evaluarea naţională, cât şi la bacalaureat, motiv pentur care perioada de depunere a contestaţiilor va fi prelungită.
Conform ministerului, decizia refefitoare la permisiunea de vizualizare a lucrărilor a fost luată pentru o mai bună fundamentare a deciziei privind contestarea notei obţinute la evaluarea iniţială,

Vizualizarea lucrărilor se va face la centrele de examen

Depunerea contestaţiei nu este condiţionată de vizualizarea lucrării. Vizualizarea lucrărilor se va face la centrele de examen.

„Pentru predictibilitate: Alături de calendarele examenelor de evaluare naţională şi bacalaureat, sunt publicate şi calendarele simulărilor examenelor naţionale, respectiv evaluare naţională şi bacalaureat. Calendarele de desfăşurare sunt disponibile în anexele celor două documente supuse consultării”, precizează Ministerul Educaţiei.

„Menţionăm că varianta alternativă luată în calcul la nivelul Ministerului Educaţiei implică începerea probelor scrise ale evaluării naţionale, respectiv ale bacalaureatului după finalizarea cursurilor anului şcolar 2024 – 2025 (20 iunie 2025), astfel: Probe scrise evaluare naţională 2025: 23 – 25 iunie (ntregul proces urmând a se finaliza în 9 iulie, odată cu afişarea rezultatelor finale). Probe scrise examenul national de bacalaureat: 30 iunie – 3 iulie (întregul proces urmând a se finaliza în 15 iulie, odată cu afişarea rezultatelor finale).

Proiectele de ordine pot fi consultate AICI

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iunie 2026
06 iunie 2026