Miercuri, 30 noiembrie 2022, la finalul Ministerialei de la Bucureşti, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a anunţat deciziile finale, în cadrul unei conferinţe de presă. Unul dintre obiectivele Miniştrilor de Externe din statele NATO vizează susținerea militară pentru Ucraina, prin furnizarea de sisteme antiaerien şi intensificarea asistentei populatiti în perioada de iarnă.
Miniştrii de Externe din statele NATO au discutat despre „cele mai urgente nevoi ale Ucrainei” şi despre „susţinerea pe termen lung”, a afirmat Jens Stoltenberg, potrivit agenţiei MEDIAFAX, în conferinţa de presă organizată la finalul reuniunii miniştrilor de Externe din ţările NATO, desfăşurată la Bucureşti.
Șeful NATO, în cadrul reuniunii strategice de la București, despre susţinerea militară a Ucrainei
Şeful NATO, Jens Stoltenberg a menţionat că continuarea susţinerii militare pentru Ucraina este esenţială, inclusiv prin sistemele antiaeriene de apărare.
„Ucraina a înregistrat câştiguri semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia. Rachetele ruse şi dronele continuă să atace oraşe ucrainene, populaţia civilă şi infrastructura esenţială, provocând suferinţă umană intensă în contextul instalării iernii. Miniştrii de Externe din NATO au evocat clar că este esenţială continuarea susţinerii noastre militare pentru Ucraina, în special prin sisteme antiaeriene suplimentare. Aliaţii au anunţat şi contribuţii suplimentare în cadrul Pachetului complet de asistenţă, oferind Ucrainei asistenţă non-letală, inclusiv combustibili şi generatoare”, a subliniat Jens Stoltenberg.
Totodată, acesta a mai afirmat că aderarea Finlandei şi Suediei la NATO este aproape pe final.
„Este momentul să le primim ca membri deplini ai Alianţei”, a declarat Stoltenberg.
În ceea ce priveşte China, acesta a menţionat ca NATO nu vede Baijingul ca un adversar. Discuţiile cu China se vor purta atunci când va fi în interesul Alianţei, însă a subliniat că trebuie redusă dependenta de China şi diminuate vulnerabilităţile.
În privinţa Chinei, Stoltenberg a spus că NATO nu vede Beijingul ca un adversar şi va discuta cu acesta atunci când este în interesul Alianţei, dar a atras atenţia că trebuie redusă dependenţa de China şi diminuate vulnerabilităţile.
Reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO
Timp de două zile, la Bucureşti a avut loc o întâlnire formală între miniştrii de Externe din NATO. Anterior, ministrul Bogdan Aurescu a dezvăluit sigla evenimentului, care este un colaj compus din logo-ul NATO și Arcul de Triumf stilizat.
Pe lângă miniştrii de Externe din NATO, la reuniune au fost invitate și alte țări, precum Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Finlanda, Suedia și Bosnia şi Herţegovina. Reuniunea a cuprins patru sesiuni referitoare la implementarea deciziilor luate la summitul NATO de la Madrid, la războiul din Ucraina, securitatea energetică şi parteneri.
România găzduieşte pentru prima oară o reuniune a miniştrilor de Externe din NATO. Reuniunea formală a miniştrilor de Externe din ţările NATO a fost anunțată în aprilie de ministrul Bogdan Aurescu.
Reuniunea miniştrilor de Externe din NATO, programată la Bucureşti, a abordat riscurile generate de Rusia asupra securităţii euro-atlantice şi provocările asociate modernizării armatei Chinei, reevaluând dependenţa de regimuri autoritariste, afirmă secretarul general Jens Stoltenberg.
Secretarul general a efectuat o vizită în România în perioada 28-30 noiembrie pentru a conduce reuniunea miniștrilor de externe din cadrul NATO. De asemenea, a participat la Forumul anual Aspen – GMF București, unde va susține un discurs.
Așadar, susținerea militară a Ucrainei este una dintre obiectivele statelor membre NATO.