Prima pagină » Sport » Semnal de alarmă tras de președintele FRF: „Dacă nu mai jucăm, riscăm foarte multe litigii!“
Semnal de alarmă tras de președintele FRF: „Dacă nu mai jucăm, riscăm foarte multe litigii!“

Semnal de alarmă tras de președintele FRF: „Dacă nu mai jucăm, riscăm foarte multe litigii!“

11 iun. 2020, 12:46,
în Sport

Semnal de alarmă tras de președintele FRF. Răzvan Burleanu a declarat astăzi, la întâlnirea cu premierul Ludovic Orban, că împreună cu autorităţile statului speră să găsească soluţiile cele mai bune pentru revenirea spectatorilor pe stadioane.

„Chiar dacă ne-aţi transmis mesajul referitor la suporteri, cred că împreună putem să colaborăm astfel încât să găsim drumul pentru a-i aduce din nou pe stadioane pe spectatori. Noi înţelegem foarte bine situaţia şi întotdeauna vom avea o abordare preventivă. Noi am lucrat pe un protocol medical, foarte bine detaliat, cu toate fluxurile, prin care să putem să dăm drumul spectatorilor la o capacitate de 10% al unui stadion din România. Asta presupune câte 12 locuri libere pentru fiecare loc ocupat, astfel încât să păstrăm distanţarea socială”, a spus Răzvan Burleanu.

Semnal de alarmă tras de președintele FRF: „Contribuim la relansarea economiei“

Șeful FRF a precizat că în momentul de faţă fotbalul românesc are nevoie de pasul următor. Este vorba despre reluarea activitatea la loturile naţionale de juniori. Asta pentru că în a doua jumătate a lunii iulie avem deja primele cantonamente. În plus, există o presiune foarte mare la nivel de eşaloane inferioare pentru că există acest sistem de promovare/retrogradare.

„Dacă nu mai jucăm, riscăm foarte multe litigii. De aceea noi considerăm că prin redeschiderea competiţiilor de mâine putem să contribuim şi la repornirea economiei şi la ieşirea din această anxietate socială”, a adăugat preşedintele FRF.

Burleanu a menționat că din 15 iunie am putea vorbi despre redeschiderea bazelor sportive. Asta pentru că sunt 400.000 de români care joacă fotbal cel puţin o dată pe lună.

Ludovic Orban: „Meciurile se vor juca fără spectatori“

Prim-ministrul Ludovic Orban a spus că următoarea relaxare a măsurilor, după 15 iunie, nu va include desfășurarea meciurilor cu public.

„Nu poate fi vorba de spectatori după 15 iunie. E foarte greu de controlat, pentru că dacă dai drumul la spectatori şi vin galeriile e super complicat de a asigura respectarea unor reguli de distanţare sau alte lucruri. Vom vedea, dacă lucrurile evoluează bine, într-o perspectivă rezonabilă se poate vorbi şi de lucrul acesta”, a spus Ludovic Orban după întâlnirea cu reprezentanți ai Federației Române de Fotbal și ai Ligii Profesioniste de Fotbal.

Ministrul Sănătăți, Nelu Tătaru s-a pronunțat înainte de întâlnirea premierulu icu reprezentanții din fotbal. Nelu Tătaru a spus că nu este exclus ca la următoarea relaxare a restricțiilor să fie permis accesul spectatorilor pe stadioane.

Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal a fost întreruptă pe 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus. Campionatul se va relua începând de mâine. Primul meci programat este Universitatea Craiova – FC Botoşani. Acesta va avea loc astăzi, de la ora 20:00, și contează pentru etapa a III-a a play-off-ului.

Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.

Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa să reintre în competiție, cu drepturi depline
Playtech.ro
Ţara care nu mai accepta românii! Motivul, unul controversat. Este un stat european, mulţi trăiesc deja acolo
observatornews.ro
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea în România până pe 31 martie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Gogoși de post, fără frământare. Vor ieși pufoase și aromate
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
Acuzații grave aduse jurnalistei Anca Alexandrescu despre legăturile pe care le are cu Horațiu Potra și Călin Georgescu
Playtech.ro
Amendă de 5.000 de lei, pe loc, pentru un gest banal. Românii care locuiesc la bloc sau la casă, vizați
Dailybusiness.ro
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Ora de vară 2025. Anunţul de la Bruxelles care dă peste cap fusul orar. Ce se întâmplă cu schimbarea orei în weekend
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`