Local

Sentință în cazul ieșencei acuzate că a ucis un preot! Ce decizie au luat judecătorii din Iași referitoare la Luminița Solcan! GALERIE FOTO

Publicat: 23 apr. 2021
Momentele în care Luminița Zamfira Solcan a fost adusă la Iași
Judecătorii ieșeni au decis că Luminița Solcan trebuie să rămână internată la Spitalul de Psihiatrie "Pădureni - Grajduri"

Ieșeanca acuzată că a ucis o înaltă față bisericească va rămâne internată la Spitalul de Psihiatrie „Pădureni – Grajduri”. Decizia în ceea ce o privește pe Luminița Zamfira Solcan a fost luată ieri de magistrații din cadrul Judecătoriei Iași. Femeia a ajuns la unitatea medicală amintită după ce l-a ucis pe părintele Roger, liderul spiritual al comunității de la Taizé

Sentință în cazul ieșencei acuzate că a ucis un preot! Judecătorii din Iași au decis ieri ca Luminița Zamfira Solcan (51 de ani) să rămână internată la Spitalul de Psihiatrie „Pădureni – Grajduri”.

„Instanța admite sesizarea formulată de judecătorul delegat la Compartimentul de executări penale din cadrul Judecătoriei Iași, de verificare a măsurii de siguranță a internării medicale a bolnavei Luminița Zamfira Solcan, în prezent internată în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță «Pădureni – Grajduri». Menține măsura de siguranță a internării medicale”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Ieșeanca Luminița Zamfira Solcan, acuzată că a ucis un preot în Franța

Pe data de 16 august 2005, Luminița Solcan l-a ucis pe preotul Roger, liderul spiritual al comunității din Taizé. Înalta față bisericească a murit pe loc, din cauza leziunii suferite, iar ieșeanca a fost imobilizată de martori și predată oamenilor legii. Mai apoi, pe 12 noiembrie 2007, Curtea de Apel Mâcon a constatat că femeia nu a avut discernământ în momentul comiterii faptei. Astfel, medicii au constatat că ieșeanca suferă de schizofrenie paranoidă. Din acest motiv s-a dispus internarea ei în Spitalul de Psihiatrie din Dijon (Franța).

Ulterior, în 2011, ieșeanca acuzată că l-a ucis pe părintele Roger a fost adusă la Iași, după ce Curtea de Apel București a admis cererea formulată tocmai de mama femeii, de a o transfera din Spitalul de Psihiatrie din Dijon, în unitatea medicală similară din Iași. Solicitarea a fost făcută după ce ieșeanca a fost înjunghiată în spitalul francez de o colegă de cameră. Atunci, Luminița Solcan fusese înjunghiată de 17 ori cu un cuțit în centrul specializat „Chartreuse”. Agresoarea a fost colega ei de cameră, în vârstă de 40 de ani, care era internată voluntar în unitatea respectivă.

A obținut daune morale la CEDO, după ce i s-a interzis să meargă la înmormântarea mamei

În urmă cu câteva luni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis în parte acțiunea formulată de Luminița Zamfira Solcan împotriva Statului Român.

„Instanța obligă statul pârât să îi achite reclamantei, în termen de 3 luni, suma de 6.000 de euro – daune morale”, au afirmat magistrații europeni.

Amintim că Luminița Solcan a dat în judecată Statul Român în 2014, pe motiv că autoritățile ar fi încălcat Drepturile Omului. Așadar, ieșeanca s-a plâns că se află de mai mulți ani în Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță „Pădureni – Grajduri” și că autoritățile i-au interzis să participe la înmormântarea propriei mame. De-a lungul ultimilor ani, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au decis în repetate rânduri menținerea internării medicale în cazul Luminiței Solcan. Aceasta a solicitat, prin intermediul avocatului, să fie lăsată să meargă acasă, cu tratament medical de specialitate. Însă judecătorii ieșeni au considerat că Luminița Solcan nu poate fi pusă în libertate.





Adauga un comentariu