Prima pagină » Sport » Simona Halep a anunțat că nu va mai participa la turneul WTA de la Dubai: „Din nefericire nu mă simt bine”

Simona Halep a anunțat că nu va mai participa la turneul WTA de la Dubai: „Din nefericire nu mă simt bine”

04 mart. 2021, 18:51,
în Sport

Simona Halep, numărul trei mondial, a anunţat, joi, pe Twitter, că nu va mai participa la turneul WTA de la Dubai, care va avea loc săptămâna viitoare. Tenismena anunțase inițial că va juca.

Simona Halep, numărul trei mondial, a anunţat, joi, pe Twitter, că nu va participa la turneul WTA de la Dubai, care va avea loc săptămâna viitoare.

”Din nefericire nu mă simt bine la sută la sută la spate şi am luat decizia dificilă să mă retrag de la @DDFTennis.

Am amintiri foarte frumoase de la câştigarea titlului WTA cu numărul 20 la Dubai, anul trecut, aşa că sunt dezamăgită că nu voi putea să îmi apăr titlul”, a precizat Halep.

”Aştept cu nerăbdare să revin anul viitor”, a mai scris Halep.

Simona Halep a anunţat pe 23 februarie că se retrage de la turneul WTA de la Doha, care are loc săptămâna aceasta.

Halep a câştigat de două ori turneul de la Dubai, în 2015 şi 2020. Anul acesta, la competiţia din Emiratele Arabe Unite (7-13 martie) se vor acorda premii totale de 1.835.490 dolari.

Simona Halep s-a vaccinat împotriva COVID-19 pe 24 februarie, iar rapelul este programat pentru 17 martie

Simona Halep s-a vaccinat la Institutul Cantacuzion împotriva COVID-19. Ea a primit prima doză din vaccinul Pfizer BioNTtech și i-a îndemnat pe toți oamenii să se vaccineze. „Sunt mai în siguranță după acest vaccin”, a spus Halep.

”Îmi doream să mă vaccinez, dar tot timpul am emoții când se întâmpla ceva, dar am venit cu sufletul deschis și sunt foarte bine acum. (…) Am făcut vaccinul Pfizer”, a afirmat Halep.

”Consider că acest vaccin este spre binele tuturor, de aceea am și hotărât să-l fac pentru că este bine pentru noi, pentru sănătate și sper cât mai mulți oameni să vină să se vaccineze”, a continuat ea.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Motivul pentru care Alicia, tânăra de 18 ani din Bihor, a fost ucisă în timpul practicii
S-a aflat motivul pentru care Alicia, tânăra de 18 ani din Bihor, a fost ucisă în timpul practicii. Suspectul a fost prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Bihor și arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat. În timpul audierilor, acesta a susținut că își dorea o relație cu adolescenta, însă […]
Motivul pentru care Alicia, tânăra de 18 ani din Bihor, a fost ucisă în timpul practicii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 mai 2026
12 mai 2026
Articole similare