Prima pagină » National » Situație tensionată la Botoșani! Zeci de muncitori din Sri Lanka, dați afară. Șapte dintre ei aveau coronavirus
Situație tensionată la Botoșani! Zeci de muncitori din Sri Lanka, dați afară. Șapte dintre ei aveau coronavirus

Situație tensionată la Botoșani! Zeci de muncitori din Sri Lanka, dați afară. Șapte dintre ei aveau coronavirus

07 mai 2020, 13:45,
în National

Scandal la Botoșani, după ce 44 de muncitori din Sri Lanka, angajați ai unei fabrici de confecții din oraș, au fost concediaţi, după ce s-a descoperit că șapte dintre ei erau infectaţi cu coronavirus.

 

Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Botoșani, Leo Cristian Kohut, a declarat că instituția s-a autosesizat și a demarat un control la fabrica respectivă.

„Cu toate că suntem în stare de urgență, am considerat că situația dată are un grad ridicat de pericol social, așa că am început controlul”, a spus Leo Cristian Kohut.

Controlul nu a fost finalizat, încă se cer acte de la angajator.

Angajatorul le-a spus inspectorilor de muncă faptul că acești cetățeni, care lucrau cu forme legale și aveau permise de ședere valabile, nu au mai venit la muncă de teamă să nu se infecteze. Angajatorul a mai susținut că după ce aceștia nu s-au mai prezentat la fabrică, a început cercetarea disciplinară și le-a desfăcut contractele de muncă.

ITM verifică în ce condiții au fost emise deciziile, pe care, de altfel, angajatorul și le-a asumat, a spus șeful ITM Botoșani.

Deciziile pot fi contestate, muncitorii din Sri Lanka având aceleași drepturi de muncă precum colegii lor români, a adăugat Leo Cristian Kohut.

„Dacă au fost concediați abuziv, instanța poate anula o eventuală decizie abuzivă a unui contract de munca. În instanțe sunt admise probe cu martori, noi verificăm pe baza înscrisurilor. Persoanele fiind în carantină, am discutat doar cu o parte”, a mai spus șeful TM Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`