National

Somnoroase păsărele pe la emisiuni se-adună. Senatorul liberal Daniel Fenechiu a adormit în platoul unei televiziuni

Publicat: 18 iul. 2020
ALT=«Daniel Fenechiu, senatorul PNL, a ațipit în direct»
Daniel Fenechiu, senatorul PNL, a ațipit în direct

Daniel Fenechiu, senator PNL, a ațipit vineri seara în platoul de televiziune al Antena 3. Acesta nu este primul incident comic în care este implicat. În urmă cu câteva zile, acesta a fost surprins în timp ce consuma o „ceşcuţă” de coniac franţuzesc.

„E adus de la o podgorie de undeva de lângă Luxemburg. Un coniac din anul naşterii mele, are 50 de ani. Aşa, când e un moment important, beau câte un păhărel, îmi stimulează creativitatea. E foarte ok”, a spus senatorul PNL Daniel Fenechiu.

„Şi ca lumea să nu ştie ceva fac beau din ceşcuţă. Pe vremuri, când eram elev şi fentam anumite reguli îmi puneam în ceşcuţă. Domnul Ganea, noroc!”, a adăugat acesta. „Bag-o sub masă, Daniele”, se aude vocea unui coleg.

„Se vede că e pauză”, spune un alt col „Ei, domnu Ganea (n.r. Ion Ganea, PSD), dacă veneai şi tu cu un peşte. Ce mişto mergea după un coniac…”, mai spune Fenechiu.

„Daniel, vrei să-ţi dezvălui secretul? Fraţilor, are ceai de muşeţel acolo. Mi-a dat şi mie şi ştiţi că eu-s nebăutor”, a spus pe videoconferinţă RP.

Fiind pauză în dezbaterile comisiei, iar Daniel Fenechiu s-a plâns în glumă că unii colegi din PNL ar vrea să-l carantineze.

„Eu sunt o victimă în ţara asta, eu voiam să terminăm cu astea…”, scrie Ziarul de Bacău. Mai apoi, în cadru intră şi o pisică pe care senatorul a arătat-o colegilor de la dezbatere.

Daniel Fanechiu argumentat că toată situația creată ar fi de fapt o glumă.

„Eram în pauză, a fost un moment gustat de majoritatea colegilor. Nu ştiam că se înregistrează. Cei care cred că un senator sau deputat nu e om, greşesc. E glumă evidentă”, a spus senatorul Fenechiu.

 

Reacția PSD: „Și-au băut mințile!

PSD reacţionează după imaginile cu senatorul Daniel Fenechiu cu sticla de coniac în mână, la şedinţa online a Comisiei Juridice.

„Iohannis cere responsabilitate, dar liderii PNL continuă să chefuiască pe banii românilor. Pentru liberali, beția bate pandemia! Șeful senatorilor PNL arată că atât de tare îl arde grija pentru sănătatea națiunii încât o stinge cu alcool, fix în timpul dezbaterii Legii carantinei.

Pur și simplu nu se pot abține! Modelul Orban, băuta în timpul serviciului în plină pandemie, este adânc înrădăcinată în măruntaiele marelui stomac liberal. Whisky-ul cel mai scump, coniacul de 50 de ani și șampania de fițe sunt adevărații piloni ai guvernării PNL!

Și-au băut mințile, de aceea toate legile lor sunt strâmbe și lovesc chiar în cei pe care trebuiau să-i protejeze”, transmite PSD într-un mesaj publicat pe Facebook.

Comisia juridică a Senatului a dezbătut marţi noapte proiectul de lege privind carantina şi izolarea, membrii forului convenind asupra mai multor texte. Printre măsurile convenite, se numără aceea că medicul poate impune măsura carantinei sau a izolării, iar persoanele aflate în această situație nu pot părăsi carantina, respectiv izolarea fără acordul medicului. Votul asupra raportului urmează să fie dat în cursul zilei de astăzi.

Dezbaterile au fost reluate după şase ore de discuţii tehnice informale pe texte cu ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru. Dezbaterile au început marţi, după ora 21,00 şi s-au încheiat în jurul orei 1,30.

Senatorii jurişti au discutat articolele referitoare la procedura carantinării, eliminând toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen.

 





Adauga un comentariu