Soțul Mariei Constantin, Robert Stoica, a povestit o întâmplare mai veche, însă care a lăsat urme inclusiv acum, și anume, momentul în care hoții au intrat în casă peste el.
Potrivit lui Robert Stoica, hoții au intrat în casa în care se afla cu un văr. Se pare că tâlharii au venit la miezul nopții, iar în momentul în care au realizat că zgomotele suspecte nu erau făcute de animalul de companie, Robert Stoica și vărul lui au decis să verifice cu ce se confruntă.
Soțul Mariei Constantin, călcat de hoți la miezul nopții
Robert Stoica a povestit că, în noaptea în care a decis să doarmă la vărul lui, au intrat hoții peste ei. În timp ce ei se aflau la etaj, de jos veneau zgomote suspecte. După ce au conchis că nu era câinele vărului său cel vinovat, cei doi au decis să vadă ce se întâmplă.
„Au intrat hoții în casă. Nu în vis, pe bune. Nu dormeam. Eu am ajuns pe la 1 noaptea acasă, eram doar eu cu un văr de-al meu. Dormeam eu la vărul meu. Am intrat în casă. Stăteam la etaj, se auzeau pași, ușile trântindu-se și avea și un câine mic și îi spun că se aude ceva pe jos, și el a spus că nu, că e câinele, că dă el în ușă, că așa face mereu. Mai stăm ce mai stăm și se aud iar ușile. Coborâm și îl sunăm pe un om de-al nostru, care stătea lângă noi. Vine…”, a povestit Robert Stoica, la Xtra Night Show.
Ce au furat hoții care au intrat peste soțul Mariei Constantin și peste vărul lui
În cele din urmă, lucrurile s-au lămurit. Hoții care intraseră în locuință erau, de fapt, niște copii, care n-au apucat să fure nimic, în schimb au mâncat ce au găsit prin frigider. De altfel, unul dintre ei a fost prins de prietenul lor, care l-a trântit la pământ. În cele din urmă, lucrurile s-au rezolvat de la sine.
„… Între timp, auzim zgomot de afară, ieșim și noi și îl vedem că se tăvălea cu unul pe jos, unul fugea pe stradă și, de fapt, i-am prins și au spus că ne-au văzut când am intrat în casă. Noi eram în living, după uși niște hoți, erau niște copii. Ne mâncaseră carnea din ciorba din frigider și ne-au spus: „V-am văzut, dar am zis că poate vă duceți la somn și nu facem nimic”, a mai spus soțul Mariei Constantin pentru sursa citată.