International

Spania. Experiența unei românce infectată cu coronavirus: ‘Nu mi-am pierdut calmul. Fiul meu mi-a transmis acea forță divină pe care o simte o mamă’

Publicat: 19 mart. 2020

Rodica Turțoi este rezidentă în Spania de 18 ani în Spania împreună cu fiul ei. Locuiește în Madrid și a fost infectată cu coronavirus de un cadru medical care nu știa că are boala și care a îmbrățișat-o, pentru a o consola în urma unui deces în familie. Ea împărtășește experiența trăită în urma contractării coronavirusului, simptome, manifestări, spaime, temeri, suferințe, rezistență, ajutor și speranță și ne mai îndeamnă să facem tot posibilul să conștientizăm faptul că trebuie să-i protejăm pe cei mai slabi în fața bolii dintre noi.

”La mine a început totul cu o durere de cap, duminica trecută. Acum, sincer, nici nu mai știu în ce zi suntem și în ce data. Am pus acea durere de cap pe seama stresului acumulat. Avusesem un deces în familie și tocmai ce dădusem un examen. Așa că, pentru că sunt o persoană care evită medicamentele, am băut un ceai și m-am culcat.

Luni dimineața am mers ca de obicei la muncă, cu aceeași durere de cap și o durere ușoară în gât. Simțeam că mă zgârie ceva, apoi urma o tuse ușoară seacă care îmi usca gâtul. Am băut seara un frenadol crezând că a doua zi mă voi simți mai bine.

Marți dimineața m-am trezit cu aceeași durere de cap, gât și tuse și am continuat să beau frenadol. Miercuri a început o durere cumplită de cap de la tâmple până în spatele capului, acută. Totuși m-am dus la muncă. Acea zi a fost teribilă, nu am rezistat. Am anunțat șeful că plec. Am început cu stare de vomă și diaree. Apoi au venit durerile musculare în absolut tot corpul. Pe drum până la metrou mă rugam să nu cad jos. Mă opream și mă țineam cu mâinile de genunchi pentru că nu mai simțeam siguranță în ei.

Drumul până acasă a fost etern, cu vomă, o senzație de rău ce nu se mai termina. Am ajuns acasă și am sunat doctorița cu care mă întâlnisem în urmă cu câteva zile și care, când ne-am văzut, vrând să mă consoleze pentru decesul din familie, m-a îmbrățișat. Suntem bune prietene.

Dânsa doar mi-a zis că mă va suna imediat, să stau liniștită. M-a sunat și m-a sfătuit să sun la un număr de telefon pe care mi l-a dat. A zis că nu poate vorbi mai mult, dar că urmează să îmi scrie. Am rămas liniștită vreo ora ca după aceea să-mi trimită un mesaj în care îmi spunea că ea a ieșit pozitivă la testul de coronavirus.

Au fost clipe de frică teribilă, mai ales că timp de două săptămâni am tot văzut pe site-urile de socializare postări ”fantastice” cu morți și oameni bolnavi de coronavirus. Am sunat la acel număr de telefon și mi-au zis să mă izolez, urmând să ia imediat legătura cu mine cineva. Joi dimineață au sunat de la Centrul de Sănătate unde sunt înscrisă. Au venit două persoane echipate precum astronauții, și mi-au preluat un test. Mi-au spus să iau paracetamol de 1g la 8 ore. După vreo 5 ore m-au sunat să îmi spună că e nevoie de un al doilea test, probabil din cauză că nu l-au luat ei bine pe primul.

A durat vreo 12 ore până mi-au confirmat că sunt pozitivă la testul COVID-19. Joi am rezistat cu aceleași simptome, care s-au accentuat. Febra a fost mereu peste 38°C. Au venit medici atât joi după-masa, cât și vineri și mi-au pus perfuzie acasă.

Începînd de vineri seara până duminică dimineața, cam în jur de 40 de ore, între febra de 39,5 și durerea completă musculară, a fost punctul forte al acestei gripe. Nu mai știu cine a fost lângă mine și ce mi-au pus. De duminică febra a scăzut la 38°C , dar tot am avut dureri musculare și de cap. Menționez că de miercuri am consumat doar apă plată și apă fiartă cu lămâie.

Pentru că nu mai puteam să mănânc mi-au adus ser fiziologic să beau cu paiul. Aseară am băut o cana de lapte cald cu miere. Ieri a fost prima zi în care m-am ridicat singura. Adică am pășit singură până la baie, apoi la bucătărie și am făcut un ceai pentru mine și pentru fiul meu.

El a fost cel care a fost lângă mine, ajutându-mă. Fiind în contact direct cu mine i să spus să nu părăsească locuința. De ieri, mi-a zis că și el începe să aibă dureri de cap și senzație de vomă. E tânăr, are 24 de ani și văd că rezistă mult mai bine ca mine. Nu au mai venit să-i facă testul, fiind în contact direct cu persoana pozitivă se presupune acum a fi pacient pozitiv.

Sistemul sanitar acum în Madrid este saturat. Se internează doar cei cu patologii cronice, cardiacii și astmaticii. Bieții oameni în vârstă nu știu cum vor rezista acestor dureri. Eu sunt stabilă acum. Cu febră, dar stabilă. Sunt slăbită, simt o presiune constantă în piept, o lipsă de aer, dar rezist.

În tot acest timp nu mi-am pierdut calmul. Am realizat ca dacă eu cad presiunii, cei de lângă mine vor cadea la fel. Am avut și momente în care am crezut că am pierdut lupta, recunosc, însă când deschideam ochii îl vedeam pe fiul meu și îmi transmitea acea forță divină pe care o simte o mamă.

Din fericire, cumpărăturile săptămânale le-am făcut în acea duminică când începuseră durerile de cap. Am o vecină spaniolă, bună prietenă, care mi-a scris și s-a oferit să-mi aducă fructe proaspete și verdețuri. Astăzi mi le-a lăsat la ușă, apoi mi-a scris că sunt acolo. Medicamentele toate mi le-au adus cei de la Centrul de Sănătate.

Iresponsabilitatea noastră poate să facă rău atât nouă, cât și celor din jurul nostru: soț, soție, fii, părinți, prieteni. Persoanelor care vor fi bolnave cu acest virus le spun să fie calme, să respecte întocmai ce indicații li se vor da de cadrele medicale. Puteţi acum să vă sunaţi reciproc şi să vedeţi informaţii despre cei bolnavi. Nu vreau sa sperii pe nimeni, ci doar să realizeze acest lucru.

Nu m-am gândit nicio clipă să vin în România. Am o mamă și frați acolo. Nici prin gând nu mi-a trecut să-i expun la așa ceva. Îi iubesc și tocmai pentru că nu vreau să treacă prin ce am trecut eu, prefer sa fiu acum departe de ei, dar știindu-i în siguranță.

Aș demonstra iresponsabilitate care ar avea mari consecințe asupra lor. Am o mamă de 72 de ani care nu ar rezista acestui virus cu siguranță. Sunt de 18 ani plecată din țară. Sper într-o zi să mă întorc, dar fără a pune viața celor dragi în pericol.”, a povestit Rodica Turțoi.





Comentarii
  • Cine sta sa citeasca toate rahaturile astea paterice ????
    Singura faza amuzanta e ca drumul toantei pana acasa a fost, citez, etern. Dea Domnul !

Adauga un comentariu