A apărut un al doilea om de afaceri care l-a denunțat pe generalul (r) SRI Florian Coldea la DNA. Este vorba despre un om de afaceri care a fost introdus în reţeaua Coldea – Dumbravă – Cocoru de o serie de persoane interesate. Când acesta şi-a dat seama că este vorba despre înșelăciune a început să fie ameninţat şi șantajat.
Acest dosar este o mare pată pusă pe imaginea SRI. Sunt mii de oameni de afaceri care au avut probleme cu generalii inculpați, dar le este teamă să iasă în față și să arate cu degetul, de vreme ce Florian Coldea și Dumbravă sunt în libertate.
Drept urmare, cetățenii nu mai pot avea încredere în instituțiile statului, în mod special în justiție.
„Ciocul mic”, oamenii ăștia îi au în spate pe Coldea, Dumbravă şi Cocoru
Cel de-al doilea om de afaceri păgubit a povestit, sub protecția anonimatului, la Antena 3 CNN, șirul evenimentelor şi cum manevrau afacerile cei trei generali SRI.
„Am fost contactat de numitul Marius Sarafu, inspector în cadrul Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc (ONJN) din România. Mi-a fost prezentată firma CryptoData dacă ar fi interesată să investească în această afacere pentru că a văzut că era aproape finalizată şi urma să performeze. Am fost la ei la sediu unde l-am întâlnit pe Bogdan Mărunţis, Ovidiu Toma, Sebastian Birligea, avocatul lor şi încă o persoană căreia nu îi ştiu numele şi au văzut despre ce este vorba.
Ei au fost interesați să preia 75% din acest cazinou, eu rămânând să răspund, să fiu administratorul afacerii şi să dețin cu Marius Sarafu 25%. Mi s-a părut puţin ciudat dacă ei au 75%, de ce eu să fiu administratorul afacerii. Acțiunile urmau să fie plătite printr-o scrisoare de garanție în valoare de un milion şi jumătate emisă de la o bancă din Malaezia, Anglia din ce ţară voiam eu. Mi s-a părut un pic ciudat pentru că ştiu povestea scrisorilor de garanție şi am cerut să mi se dea şi mie modelul de scrisoare de garanție. Mi s-a dat modelul de scrisoare de garanție pe care ei l-au dat la MotoGP ca să-şi ia licență sau ce aveau ei acolo în valoare de cinci milioane de dolari emisă de o bancă din Malaezia şi m-am uitat puţin şi eu pe ea.
Am verificat garantul scrisorii de garanție care era o firmă din România. Am verificat firma şi cu un an în urmă avusese un rulaj de 300.000 de euro. Mi s-a părut ciudat. Ei dăduseră cu firma care avea rulaj de 300.000 de euro la MotoGP o scrisoare de garanție de cinci milioane, urma să mai îmi dea şi mie de un milion şi jumătate şi încă una de trei milioane care garantau câștigurile jucătorului pentru că urmau niște sume colosale să se ruleze zilnic prin cazinou, ajungându-se să se ruleze până la un milion de dolari pe zi.
Mi s-a părut foarte ciudat. I-am spus tipului care m-a dus acolo de la ONJN că este imposibil să garantezi cu o firmă care are 300.000 de euro să garantezi scrisoarea mea şi celelalte scrisori. În momentul respectiv mi s-a zis că „ciocul mic”. Oamenii ăștia îi au în spate pe Coldea, Dumbravă şi Cocoru, trei generali SRI, şi ar fi mai bine să tac din gură. Pentru că chiar dacă m-am prins nu e bine să spun nimic despre ce este vorba.
M-am prins de două lucruri. În primul rând că era vorba de o înșelăciune. Ei voiau să ia 75% din cazinou cu o scrisoare de garanție care nu avea nicio valoare, din punctul meu de vedere, lucru care s-a dovedit din noiembrie când ei au fost eliminați din circuitul MotoGP şi au avut datorii acolo. În momentul în care garantezi cu o scrisoare de garanție dacă ai datori poți plăti imediat, dar ei nu au putut.
Nu am mai vrut să colaborez şi ca să mă convingă să tac, că m-am prins că este o înșelăciune, am început să fiu ameninţat. Mi s-a spus că în spatele lui Toma şi Mărunțiș stau trei generali SRI, Coldea, Dumbravă şi Cocoru, şi dacă mă duc la autorități voi avea mari probleme pentru că oamenii sunt foarte periculoși.
Ştiam că sunt oameni foarte influenți în România. Mi s-a spus că trebuie să-i refuzăm frumos. I-am refuzat le-am spus că nu ne interesează şi după aceea au început să apară diverse surprize. Am început să fiu ameninţat şi șantajat de acest Marius Sarafu, presiuni. Mi-au fost prezentați niște hackeri de la Vâlcea care urmau să aducă nişte carduri să spălăm niște bani. L-am refuzat frumos, i-am spus că nu mă interesează acest gen de afacere. I-am spus că nu am muncit atât toată viaţa ca să mă bag în mizerii din astea. A urmat un șantaj în avion pe care l-am avut de la un fost angajat care mi-a spus că ar fi bine să nu-l supăr pe domnul Sarafu, să accept condițiile lor, că altfel lucrurile vor fi foarte complicate”, a spus cel de-al doilea denunțător al lui Florian Coldea, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.
Reacțiile celor acuzați
Marius Sarafu, inspector la Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc, a declarat printr-un drept la replică următoarele:
- Nu este nicio incompatibilitate în a avea legături de afaceri la un cazinou;
- Un cazinou ca acesta nu primea jucători din România;
- Are un proces cu denunțătorul;
- Nu are legătură cu Coldea, Dumbravă şi Cocoru, nu i-a cunoscut niciodată;
- Nu vrea să îi fie difuzată înregistrarea;
- Nu se simte vinovat cu nimic;
Reacția lui Bogdan Mărunțiș: „Sunt aberații. Nu mă ştiu cu Dumbravă şi Cocoru şi nu sunt săgeata nimănui. Nu am ameninţat pe nimeni şi îmi rezerv dreptul de a apela la proces şi la CNA dacă se dau lucruri neadevărate despre mine”.
Bogdan Mărunțiș a refuzat să dea o declaraţie înregistrată.
Antena 3 CNN l-a contactat şi pe Ovidiu Toma, însă acesta are telefonul închis.
A inceput tavalugul. Sper sa iasa cat mai repede la suprafata si magistratii colaboratori.
Asta stiam; altceva? Bine ca magistratii primesc pensii speciale pentru aceasta isprava. Stapanul nu mai are nevoie de slugile sale?