Prima pagină » National » Tatăl Robertei, tânăra ucisă de Vlad Pascu, revoltat de cum decurge ancheta. “Viteza a fost de 163 de km pe oră, nu cum s-a trecut la dosar”

Tatăl Robertei, tânăra ucisă de Vlad Pascu, revoltat de cum decurge ancheta. “Viteza a fost de 163 de km pe oră, nu cum s-a trecut la dosar”

11 apr. 2024, 08:42,
în National

Tatăl Robertei, tânăra care și-a pierdut viața în accidentul provocat de Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor la 2 Mai, este extrem de revoltat de modul în care este gestionată ancheta. Ștefan Dragomir este convins că există o tentativă de mușamalizare a cazului, cu scopul de a-l scăpa pe Vlad Pascu de o pedeapsă pe măsură. Suspiciunile sale sunt alimentate de discrepanța semnificativă dintre viteza reală cu care circula șoferul în noaptea tragediei și cea consemnată în dosar, mult mai mică.

Accidentul tragic din 2 Mai 2023, în care Vlad Pascu, conducând sub influența drogurilor, a lovit un grup de opt tineri, ucigând doi dintre ei, a stârnit indignare și controverse. Recent, tatăl lui Vlad Pascu a încercat să minimalizeze responsabilitatea fiului său, afirmând că și victimele poartă o parte din vină.

Tatăl Robertei, tânăra ucisă de Vlad Pascu, revoltat de cum decurge ancheta

Ștefan Dragomir, tatăl Robertei, tânăra care a pierit în accidentul provocat de Vlad Pascu, contestă viteza oficială consemnată în dosar, de 102 kilometri pe oră. El susține că viteza reală cu care circula Vlad Pascu în momentul tragediei era mult mai mare, de 163 de kilometri pe oră.

„Revoltător este tot ce face familia Pascu. Dar eu am o foarte mare rugăminte și nu către familia Pascu, ci către domnul avocat Bendeac să nu-i mai învețe să mai facă treburile astea și mai ales să nu mai arunce cu noroi în memoria copiilor noștri.

Copiii noștri, Sebastian și Roberta, nu consumau alcool. Despre droguri nu poate fi vorba. Mai mult de atât erau la facultate. Copila mea care a fost acceptată cu bursă la două facultăți și și-a ales-o pe cea care a considerat-o că este potrivită pentru ea, pentru că a crescut cu poveștile mele. Eu sunt șofer de transport în comun internațional și știe poveștile mele din toată Europa. Trebuie să știe toată lumea despre cine vorbim aici.

Ce e mai revoltător e că vorbim aici despre mușamalizare. Procuratura colaborează cu poliția, cu specialiști care fac cercetări la fața locului. Vreau să știu și eu de la specialiștii respectivi ce viteză îți trebuie ca să rupi pe cineva în două. Fac referire la Sebastian. 102km/h? Eu aștept răspuns ce înseamnă 100km/h sau ce înseamnă 102 mile la oră, pentru că în bordul mașinii aceleia de colecție viteza este exprimată în mile și în kilometri’, a declarat Ștefan Dragomir la Sinteza Zilei.

Ce mesaj a avut pentru tatăl lui Vlad Pascu

Tatăl Robertei, tânăra care și-a pierdut viața în accidentul din 2 Mai, este nemulțumit de modul în care autoritățile au gestionat dosarul. Ștefan Dragomir consideră că nu s-au făcut toate demersurile necesare pentru a afla adevărul și a trage la răspundere vinovații.

Totodată, el a adresat un mesaj tatălui lui Vlad Pascu, care a încercat să minimalizeze responsabilitatea fiului său, afirmând că și victimele poartă o parte din vină. Dragomir a subliniat că tragedia nu ar fi avut loc dacă Vlad Pascu nu ar fi condus sub influența drogurilor și cu viteză excesivă.

„Pe mine nu mă mulțumește ce cercetări au făcut polițiștii și ce au dat procuraturii mai departe și cum s-a instrumentat. În primul rând nu poate să-mi spună nimeni mie că toată lumea trebuie să se ferească când circulă Vlad Pascu, puișorul lui. Au avut trotuar de la Vama Veche până la aproape, la intrare în 2 Mai. Vlad Pascu a venit cu tăticul în spate, cu poliția în spate, că știm foarte bine ce a făcut cu o zi înainte, toată noaptea, ș.a.m.d. Copiii noștri trebuiau să vină cumva cu trotuarul de acasă?

Să-i fie rușine de ceea ce vorbește. De-aia l-am și pomenit pe domnul avocat Bendeac să nu mai invoce treburile astea cu culpă comună. Unde să meargă copiii? Nu vreau să se mai întâmple altor părinți ceea ce trăim noi, familia Dragomir și familia Olariu. Iar tatălui lui Vlad să-i fie rușine pentru tot ceea ce încearcă să facă. Am tot respectul pentru părinții care încearcă să-și apere copiii corect, dar nu la modul ăsta. A greșit, ispăsește! (…)

Poliția și procuratura au făcut un pas în spate. Totul este cumpărat acolo, inclusiv dosarul, inclusiv la viteza care este la dosar 102 mile care înseamnă 164km/h… la momentul impactului, când a luat tot grupul.(…)’, a mai spus Ștefan Dragomir, tatăl Robertei, revoltat fiind de cum decurge ancheta.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026