Prima pagină » Titlurile zilei » Tragedie la Mădârjac! Moartea violentă a unui copil de 12 ani revoltă comunitatea: „Au făcut copii, dar nu merită să-i aibă!”

Tragedie la Mădârjac! Moartea violentă a unui copil de 12 ani revoltă comunitatea: „Au făcut copii, dar nu merită să-i aibă!”

04 iul. 2026, 02:00, 2 ,
Andreea ONOFREI în Titlurile zilei

Tragedia care a îndoliat comuna Mădârjac ridică tot mai multe semne de întrebare. După moartea băiatului de 12 ani, mai mulți localnici susțin că existau semnale de alarmă privind situația familiei și că autoritățile fuseseră deja sesizate. În timp ce unii cred că decesul copilului putea fi evitat, alții spun că a fost un accident imposibil de prevenit.
Un localnic susține că a sesizat autoritățile cu două săptămâni înainte de tragedie. Tatăl vitreg respinge acuzațiile și spune că familia este judecată pe nedrept.

Localnicii spun că tragedia din comuna Mădârjac ar fi putut fi evitată

Moartea băiatului de 12 ani din comuna Mădârjac, județul Iași, continuă să stârnească reacții puternice. După ce copilul și-a pierdut viața în iazul din localitate, tot mai mulți oameni susțin că tragedia ar fi putut fi prevenită. Un bărbat afirmă că a sesizat autoritățile cu privire la situația familiei cu doar două săptămâni înainte de incident, iar vecinii spun că existau de mai mult timp îngrijorări privind supravegherea copiilor.

Petronel C., un bărbat care lucrează la montarea tâmplăriei printr-un program PNRR, spune că a ajuns la locuința familiei cu aproximativ două săptămâni înainte de tragedie. Imaginea pe care a găsit-o acolo l-a determinat să anunțe autoritățile.

„Am fost la familia respectivă acum două săptămâni, cam așa, pentru că eu mă ocup de montat geamuri printr-un program PNRR. Cât am stat acolo, am văzut că erau cei patru copii, inclusiv un bebeluș, singuri și nesupravegheați. Stătea cel mic acoperit cu o pătură, avea o muscă pe la nas. Pe tată nu l-am văzut, am înțeles că era la muncă atunci, dar mama era plecată la magazin și, când a venit, era beată. Eu nu îi cunosc foarte bine, pentru că nu sunt din sat, dar unul din băieții cu care lucram și care locuiește acolo mi-a spus că așa sunt ei, că stau mai mult prin baruri și nu îi interesează de copii. Am făcut o sesizare la primărie și am sperat că o să se rezolve ceva. Am aflat azi că unul dintre copilașii de acolo a decedat. Cred că e o tragedie care putea fi evitată”, a declarat acesta.

Primarul comunei Mădârjac, Dan Ghebuță, confirmă că în luna iunie a existat o sesizare făcută la Telefonul Copilului, iar reprezentanții instituțiilor competente au efectuat o verificare.

„Pe 12 iunie a fost o sesizare la 119, la Telefonul Copilului, că la locuința acestor oameni sunt niște copii minori care nu ar fi supravegheați. După care a venit cineva și a făcut un raport de vizită la fața locului și au constatat că aveau mâncare, că nu erau abuzați și nu au impus luarea altor măsuri. Nu pot să zic că sunt consumatori frecvenți de alcool. Ocazional, ca toată lumea, eu am niște probleme de sănătate și nu am voie deloc, dar dacă mă duc la o distracție… vă dați seama că ciocnesc cu mirele, cu mireasa. E o familie mai necăjită, situația majorității românilor. Copilul de 12 ani era cel mai mare, el e dintr-o altă relație a mamei, un concubinaj anterior. Toți am fost copii și eu am fost copil, când e să o tragi, o tragi. E altceva când e un copil închis în mașină, în casă. Noi, pe plan local, știm situația, dar, în momentul în care vine cineva de la 119, noi nu am vrut să ne implicăm pentru că știam situația care este. Voiam să tragă o concluzie o persoană neutră. Toți am fost copii”, a spus acesta reporterilor BZI.

Situația familiei era cunoscută în comunitate

De asemenea, primarul spune că nu s-a implicat în situația familiei pentru că o schimbare atât de bruscă în viața copiilor ar fi putut fi o traumă pentru cei mici.

„Că sunt mai necăjiți, nu zic, e posibil să aibă și anumite probleme de sănătate. Cel mai mic copil are câteva săptămâni, soția mea e cadru medical și eu am întrebat-o cum i se pare, ia copilul în greutate sau nu? Dacă spune că nu ia în greutate, e o problemă, dar nu a fost nicio problemă. Sincer să vă spun, tot timpul mă gândesc cum poți să iei un copil care ani de zile s-a trezit lângă mamă, lângă tată și, deodată, să îl iei de acolo, e o traumă. E clar că nu ar fi fost bine pentru copil. Ne-am gândit că, dacă o să vină de la Protecția Copilului, vor face o evaluare corectă. Am fost la familii mult mai necăjite. Nu sunt o familie de frunte, dar există un anumit interes.”, a declarat primarul comunei Mădârjac.

Acesta respinge ideea că băiatul ar fi murit pentru că era complet nesupravegheat și susține că minorul se afla împreună cu tatăl vitreg înainte de incident.

„Părinții sunt beneficiari de ajutor social, au avut o văcuță pe care acum au trebuit să o vândă, au un căluț, mai lucrează zilieri la oameni. El mult timp a avut oile lui, dar a trebuit să renunțe la ele și acum se mai duce la un cioban, îl mai ajută la muls. Sunt vecini cu mine, nu pot să zic că l-am văzut vreodată pe tată să vorbească urât cu soția. Copilul a avut o copilărie normală pe care am avut-o toți, dar nu a fost un copil problemă. Vara era luat de tatăl lui natural la Constanța și era bucuros, îi mai trimitea câte ceva. Ieri (3 iulie 2026 – n.red.) au fost cei de la Protecția Copilului și au făcut constatări, dar, cât timp copiii nu sunt abuzați, înfometați, nu există șansa să fie luați din familie. Nu poți să spui că s-a înecat pentru că era nesupravegheat. Culmea, copilul s-a dus cu tatăl lui să aducă vaca, tatăl s-a dus la stână că avea treabă, iar copilul după vacă. O femeie era pe șosea și l-a văzut pe copil când se scălda în apă. Temperatura era foarte ridicată, apa rece, a suferit un șoc, cel mai probabil. E o întâmplare nefericită, dar asta este”, a mai spus Dan Ghebuță.

Un vecin care a participat la căutarea băiatului spune că nu este pentru prima dată când cineva este scos din acel iaz și consideră că autoritățile ar fi trebuit să intervină mai devreme.

„Acum 10 ani, s-a mai înecat o fetiță acolo, avea vreo 11 ani. Eu doar l-am găsit, am sărit în iaz și l-am simțit sub picioare, dar nu am putut să îl scot eu. Am strigat la ei să vină să îl scoată, nu puteam să îl văd așa, nu am putut dormi după. El face treabă, nu cred că are probleme cu băutura, dar ea mai ciupește. El lucrează la oi, atunci era la muncă. El pleca și îi spunea să aibă grijă de copii, dar ea pleca. Cred că avea niște probleme de sănătate, dar nu știu sigur. Păcat, nu trebuia să se întâmple tragedia asta. Eu i-am văzut acolo pe malul iazului, dar nu știam ce fac acolo, poate dacă mergeam mai repede, nu știu dacă avea zile, dar poate îl salvam”, a povestit Sorin Gavril, unul dintre bărbații din sat.

Unul dintre vecinii familiei spune că a încercat să îl ajute pe băiat să se întoarcă la școală

Bărbatul îl descrie pe băiatul de 12 ani ca fiind un copil cuminte, dar spune că a trebuit să se lase de școală din cauza situației dificile a familiei.

„De acum, faptul e consumat. După părerea mea, eu copiii ăștia i-aș vedea la altă familie, să trăiască mai bine. Au fost multe sesizări la primărie. Ei au făcut copii, dar nu merită să îi aibă. Au mâncare, au porci, o duc bine, nu e o problemă de mâncare sau de astea, dar dacă nu e dragostea părintească. Era un băiețel foarte cuminte, dădea bună ziua oricui, mă întreba ce fac când trecea pe aici. Se lăsase de școală anul ăsta, dar, cu o săptămână înainte să moară, i-am zis să meargă la școală, că e păcat să nu învețe. Mi-a zis că, de la toamnă, o să se ducă la școală, voiam să îl ajut și cu bani, că e greu. I-am spus să învețe, să muncească, să nu ajungă la ajutor social. Dacă atâtea zile a avut, ce să facem… vreo două ore l-au căutat, nu avea cum să trăiască”, a povestit vecinul familiei.

Adrian Panu, tatăl vitreg al copilului, spune că familia este judecată pe nedrept și că el muncea în momentul producerii tragediei.

„Eu eram cu el, mă ocupam de animale, numai jumătate de oră am plecat de lângă el. Eram pe șosea și am văzut din depărtare ceva, dar nu înțelegeam că e vorba de copil. E o perioadă foarte grea, să vezi un copil de 12 ani mort. Știu că lumea vorbește, spun că nu am avut grijă de copii. Eu muncesc toată ziua, soția e acasă cu copiii, maxim că mai pleacă până la magazin să ia o pâine sau ce îi trebuie, dar nu e plecată cu zilele. Câtă dușmănie… eu știu cine a făcut și sesizarea, e o rudă de a mea”, a declarat Adrian Panu, tatăl vitreg al băiatului.

În urma tragediei din comuna Mădârjac, județul Iași, localnicii încearcă să înțeleagă dacă moartea băiatului de 12 ani ar fi putut fi evitată dacă autoritățile competente ar fi luat măsuri atunci când au fost sesizate cu privire la situația vulnerabilă a familiei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Comentarii
  • De ce oare in acel control nu s-a venit si la scoala? Va zic ca ar fi aflat mai multe despre baiat. Se duc la Primarie unde se mai „omit” detalii intentionat. E simplu, vezi ca nu vine la scoala=problema majora!!! Dar, voturi pentru culoarea rosu!

  • Sunt pline satele de femei aproape analfabete care fac copii pe bandă rulantă…
    Medicul din comună vine când vrea, nu se ocupă de aceste amărâte, să le ajute cu metode de contracepție, să mai stopeze nenorocirile acestea…
    Este de dat exemplu doctorița de la Mironeasa care ține din scurt și sprijină individele fără școală să nu mai procreeze aiurea!
    Durerea este că se bea prea mult, caietul este plin de datorii…
    O femeie amețită de aburii alcoolului este o priveliște jalnică…nu mai are grijă de casă, de copii, de nimic…
    Tragic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026