Translating for Humanity. Doi septuagenari ucraineni au ajuns să vadă Parisul pentru prima dată, deși nu voiau să-și părăsească țara și casa

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Gara de Nord este locul în care poti intalni un mare grup de refugiați ucraineni, oameni care au fost prinși în război fără a avea vreo vină și care au fost nevoiți să aleagă, din munca de o viață, cele mai importante lucruri cât să încapă într-un bagaj.

Sunt femei, copii si bătrâni rămași pe drumuri, aflați într-o țară a cărei limbă nu o înțeleg, caută un nou loc unde să se stabilească, unii dintre ei aleg să rămână în România, alții călătoresc mai departe, pe unde au rude și vor găsi un acoperiș deasupra capului.

Printre cei care merg zilnic să ajute sunt și reprezentanții Translating for Humanity, o asociație non profit condusă de Laura Călin (în imagine), o tânără a cărei energie pare inepuizabilă și care face parte din categoria celor care, atunci când pot ajuta, nu pregetă să o facă. A impresionat-o mult povestea unei prietene, ai cărei bunici au trebuit să plece de acasă, din Ucraina.

“Pe Daria o știu din facultate. De origine ucraineană, Daria a copilărit într-un orășel din apropierea graniței cu România și a crescut vorbind ambele limbi la perfecție. A venit la facultate la București, iar după terminarea studiilor a primit o ofertă de lucru și s-a mutat la Paris, unde s-a și stabilit”, și-a inceput povestea Laura Călin.

“Acum câteva zile mi-a scris îngrijorată: dorea să își scoată bunicii din Ucraina și căuta disperată soluții prin care cei doi oameni dragi să ajungă la ea în siguranță.

Când a izbucnit războiul, mama Dariei (de altfel, singurul părinte rămas în viață) era în vizită la ea. Și-a contactat rapid rudele și prietenii; majoritatea plecaseră sau se pregăteau să o facă. A luat legătura și cu bunicii, doi bătrâni de peste 70 de ani, care au refuzat vehement orice propunere de emigrare.

Erau convinși că războiul nu o să ajungă “tocmai” până la ei, Ucraina însemna acasă, li se părea de neconceput să lase tot și sa meargă în lumea largă, la vârsta la care mersul în necunoscut poate fi o traumă, chiar dacă destinația este fermecătorul Paris”, continuă povestea fondatoarea Translating for Humanity. “Nu văzusera Capitala Franței și nici nu aveau vreun plan să plece de-acasă nici măcar în excursie”.

“În fiecare zi a încercat Daria să îi convingă și de fiecare dată au refuzat. Din păcate, zilele trecute și-au dat seama că dacă nu pleacă nu vor mai apuca luna viitoare. Chiar și așa însă, tot se încăpățânau să rămână. Unde să mai plece la vârsta asta? Ce să facă ei într-o țară străină? Într-un final i-a convins Daria să vină la Paris, măcar o bucată de vreme, până se liniștesc lucrurile.

Și în acel moment mi-a scris. Văzuse pe Facebook că asociația Translating for Humanity s-a alăturat eforturilor umanitare depuse de ONG-urile și autoritățile din România și mi-a cerut ajutorul. Deși nu ține de competența noastră, am făcut tot ce am putut să o ajutăm. Până la Isaccea s-a descurcat ea, iar de acolo le-am facilitat noi transportul, cazarea și masa. Am beneficiat de ajutor din mediul privat pentru transport și de la la ISU pentru cazare.

Azi au zburat spre Paris, iar Daria și mama ei i-au întâmpinat pe aeroport. Mai devreme mi-a scris Daria să îmi confirme că au ajuns și să îmi mulțumească.

În încheierea mesajului mi-a scris: “Sunt obosiți si triști și dezamăgiți că viața le-a oferit așa o întorsătură față de bătrânețea pe care sperau să o aibă, dar mi-au spus să nu mă deranjez prea tare, că ei sunt la mine în vizită, temporar. Că Ucraina va învinge și ei se vor întoarce acasă”.