Prima pagină » Local » Trei ieșeni, arestați preventiv în urma unei tentative de jaf: au încercat să ia banii unui taximetrist
Trei ieșeni, arestați preventiv în urma unei tentative de jaf: au încercat să ia banii unui taximetrist

Trei ieșeni, arestați preventiv în urma unei tentative de jaf: au încercat să ia banii unui taximetrist

04 nov. 2019, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Trei tineri s-au ales cu cătușe la finele săptămânii trecute. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus arestarea preventivă a celor trei.

„Instanța admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași în ceea ce îi privește pe inculpații Barbu Ștefan, Barbu Marian Constantin și Roșu Ștefan Constantin. Dispune arestarea preventiva a inculpaților, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, pe o durată a 30 de zile”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Cei trei indivizi au fost reținuți recent de oamenii legii, pentru 24 de ore.
Anchetatorii ieșeni i-au încătușat după ce au ajuns la concluzia că aceștia ar fi încercat să jefuiască o persoană. Astfel, agenții din cadrul Secției II de Poliție Rurală Ciurea i-au identificat pe cei trei tineri, de 21 de ani, 24 de ani și 29 de ani, toți din comuna Mogoșești, bănuiți de comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

Potrivit oamenilor legii, în seara de 27 octombrie, aceștia ar fi fost transportați cu un taxi, din municipiul Iași, în comuna Mogoșești, iar când ar fi ajuns la destinație, prin amenințări și exercitarea de acte de violență asupra taximetristului, ar fi încercat să îi ia acestuia banii pe care îi avea asupra lui.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026