Prima pagină » Eveniment-Social » Trei spectacole în trei zile susținute de Opera Iași. Program inedit și invitați speciali

Trei spectacole în trei zile susținute de Opera Iași. Program inedit și invitați speciali

13 ian. 2022, 16:17,
în Eveniment-Social

Opera Națională Română din Iași are un program intens la sfârșitul acestei săptămâni. Mâine, teatrul liric ieșean va prefața Ziua Culturii Naționale cu un recital special, care va fi găzduit de Palatul Roznovanu. Programul serii conține exclusiv creație românească, lied, arii, duete, compuse de George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi, Achim Stoia, Vasile Spătărelu, Sabin Păutza, pe versuri de Mihai Eminescu. Vor interpreta soliștii Operei ieșene și Corul de Copii al Municipiului Iași (dirijor – Raluca Zaharia), acompaniați la pian de Cezara Petrescu și Paul Pintilie.

Sâmbătă și duminică, periplul muzical al anului din Sala Mare, început marți, când a avut loc ”Carmina Burana”, de Carl Orff, continuă cu opera ”Carmen”, de Georges Bizet. Spectacolele, care vor avea distribuții diferite, aduce pe scenă invitați speciali, nume sonore ale scenei lirice naționale și internaționale: mezzosoprana Carmen Topciu, tenorul Marius Vlad Budoiu, baritonii Șerban Vasile și Jean Kristof Bouton. Interpretează soliștii, Corul, Corul de Copii, Orchestra și Baletul Operei Naționale Române din Iași. Conducerea muzicală va fi asigurată de Traian Ichim.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 noiembrie 2026
06 noiembrie 2026