Gică Munteanu, un pacient cu dizabilități din Iași, trăiește o umilință greu de închipuit. Bărbatul în vârstă de 62 de ani are o rană profundă la picior, iar de 3 luni se luptă să fie internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași
Gică Munteanu are, de mai mult timp, o rană la picior care în ultimele luni s-a agravat extrem de mult, încât s-a format o gaură care a ajuns până la os. Văzând că situația se accentuează, bărbatul a făcut toate demersurile pentru a se interna la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. Acest lucru nu a fost posibil, iar din data de 14 decembrie 2023, Gică Munteanu este internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași.
Un pacient cu dizabilități din Iași trăiește o umilință continuă de 3 luni
Deși s-a prezentat și în Ambulatoriu și la Secția de Chirurgie Plastică și Reconstructivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, Gică Munteanu nu a reușit să rezolve problema medicală cu care se confruntă, deoarece, fiind imobilizat într-un scaun rulant, nu s-a putut deplasa pentru a obține toate trimiterile necesare internării. Acum, bărbatul se află la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, dar se simte abandonat și neputincios.
„Am o mare problemă în legătură cu o rană deschisă prin care se vede și osul. De trei luni încerc să mă internez la Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului «Sf. Spiridon», însă nu reușesc să fac rost de toate trimiterile care sunt necesare. În data de 13 decembrie, am sunat la Chirurgie Plastică, am explicat problema mea și am fost sfătuit să mă prezint la UPU. După ce am fost plimbat prin mai multe saloane, pe la ora 2.30 din noapte au vrut să mă trimită acasă. La refuzul meu, am fost abandonat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, care nu are nicio legătură cu rănile și escarele mele. Mă simt aruncat la marginea societății. Sunt persoană cu handicap locomotor grav. În data de 20 noiembrie, am fost și la Policlinica Spitalului «Sf. Spiridon», dar și de acolo am fost trimis acasă. Rana este mai veche, dar în ultimele luni s-a agravat. Acum, rana e curățată, dar curge foarte mult sânge din ea”, a declarat Gică Munteanu.
Managerul Spitalului „Sf. Spiridon” refuză să comenteze situația
Deși, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, lui Gică Munteanu i-a fost tratată infecția de la picior, bărbatul este îngrijorat și nu știe cum să facă să fie internat acolo unde problema sa medicală ar putea într-un final să-și găsească rezolvare, adică la Spitalul „Sf. Spiridon”.
Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași a declarat că situația pacientului trebuie rezolvată chirurgical, ceea ce nu este posibil în unitatea medicală respectivă.
Reporterii BZI au luat legătura, luni, 18 decembrie 2023, și cu prof. dr. Daniel Timofte, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, și i-au expus întreaga problemă cu care se confruntă Gică Munteanu. Cu toate acestea, prof. dr. Daniel Timofte a refuzat să comenteze situația.
„Trimiteți orice solicitare oficială asumată, pe adresa de e-mail a spitalului: secretariat.general@spitalspiridon.ro”, a transmis, printr-un mesaj, prof. dr. Daniel Timofte.
În timp ce Gică Munteanu, un pacient cu dizabilități din Iași, s-a umilit și s-a rugat, timp de 3 luni, de medici pentru a fi internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, managerul unității medicale, în loc să vină în ajutorul bolnavilor, refuză orice formă de dialog.
Ghinion
ce dracu faceti mai hahalelelor voi chiar nu aveti pic de empatie? vine omul la spital cu gaura in picior si voi dati din colt in colt , la ce dracu luati salariile alea mai, ca sa stati ca statuile?afara putorilor ,
Adevarul e ca la spitalele de stat, majoritatea doctorilor se considera un fel de „zei”; fara pile tari nu ai acces;
Blestem pe capul lor !!
Să vă fie ruşine!!!