Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost la un pas de sinucidere, după ce a fost amenințat cu bătaia de Dragoș Borhan, asistent medical în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași. Din cauza amenințărilor, medicul Carmen Lupușoru a decis să-l transfere pe minor din cadrul Compartimentului de Neuropsihiatrie Infantilă în Pavilionul I Bărbați.
Un adolescent a fost la un pas de sinucidere! Totul, după ce a fost amenințat de un asistent medical de la „Socola”
Adolescentul a fost internat la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași miercuri, 25 iunie 2025, în vederea efectuării unei expertize medico-legale. La scurt timp după internare, minorul a fost amenințat de asistentul medical Dragoș Borhan, într-o asemenea măsură, încât a ajuns să-i spună mamei sale că se va sinucide în spital. Pentru că minorul, în vârstă de 15 ani, era foarte speriat, dr. Carmen Lupușoru a decis să-l transfere pe băiat în Pavilionul I Bărbați, pentru a fi în siguranță, departe de asistentul medical Dragoș Borhan.
„Miercuri, la ora 06:00, au venit domnii polițiști și mi-au spus că trebuie să facă o percheziție, băiatul meu fiind bănuit că ar fi implicat într-o înșelătorie. Au căutat, n-au găsit nimic. L-au luat pe băiatul meu. A fost dus și internat la «Socola», pentru expertiză. Eu mi-am dat acordul, dar nu știam că la «Socola» se întâmplă astfel de lucruri. În timp ce eu stăteam pe hol cu băiatul și încercam să-l liniștesc, a venit asistentul medical Dragoș Borhan să-l cântărească, iar în cabinet, l-a amenințat, i-a spus: «Îți f*t niște bătăi, dacă ai venit cu infracțiuni și îmi faci mie probleme. Îți rup oasele». Băiatul s-a speriat și a venit în cabinet la doamna doctor Carmen Lupușoru. Speriat, mi-a spus: «mamă, nu mă lăsa aici, că mă omor. Domnul asistent mi-a spus că mă bate». I-am zis doamnei doctor de ce vorbește asistentul medical așa cu copiii, iar dânsa mi-a spus că domnul asistent are o stare mai nervoasă și nu se poate înțelege cu el. Am înregistrarea în care doamna doctor spune asta. Băiatul nu a vrut să mai stea acolo de frică, iar doamna doctor a decis să-l interneze într-un pavilion de adulți, în regim închis. Doamna doctor a decis să fie internat la «fără clanță», unde sunt internați pacienții cu probleme grave. De miercuri este internat acolo. Polițistul a spus că băiatul a fost implicat într-o înșelăciune”, a declarat Alina Rântar, mama minorului.
Dr. Carmen Lupușoru: „Rezolv eu cu asistentul, îl bag în comisia de disciplină”
Alina Rântar a fost joi, 26 iunie 2025, să-și viziteze băiatul. Atunci, o asistentă medicală i-a spus că acesta nu se poate ridica din pat și urmează un tratament perfuzabil. Femeia s-a panicat, crezând că băiatul a recurs la un gest necugetat. De fapt, asistenta medicală confundase minorul cu un alt pacient.
„Eu am fost ieri la el (n.r. – joi, 26 iunie 2025), a avut expertiza. A fost luat de la adulți și dus la doamna doctor Lupușoru, iar după, dus înapoi. I-am cerut unei asistente să-l văd puțin. Am sunat-o pe doamna doctor și i-am spus că e corigent la matematică, iar pe 9 iulie are corijarea, așa că am întrebat-o dacă pot să-i aduc manualul și caietul, ca să repete. Doamna doctor mi-a dat acordul. Când m-a dus cu cartea și cu caietul, am rugat-o pe asistentă să mă lase un pic să-l văd. Atunci, asistenta mi-a spus că este în perfuzii și nu se poate ridica din pat. M-am panicat, știind că el a amenințat că se sinucide. M-am dus înapoi la doamna doctor, care mi-a spus că băiatul nu urmează niciun tratament. Am mers apoi cu medicul de gardă, m-a lăsat să-l văd și am aflat că asistenta a făcut o confuzie. Eu normal că m-am panicat, am crezut că poate a făcut ceva, dacă, cu o zi înainte, era așa speriat, am zis că se omoară în spital. Domnul avocat a făcut sesizare la Protecția Copilului, la managerul de la Institutul de Psihiatrie «Socola» Iași, dânsul spune că expertiza trebuia făcută într-o zi, nu știe de ce durează atât de mult și de ce este internat tot în pavilionul de adulți”, a explicat mama.
Reporterii BZI au solicitat un punct de vedere atât medicului Carmen Lupușoru, cât și managerului Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, însă acestea nu au venit până la închiderea ediției. Dintr-o înregistrare realizată de avocatul minorului, se poate observa că medicul Carmen Lupușoru confirmă cele povestite de Alina Rântar, declarând inclusiv că îl va supune pe asistentul medical comisiei de disciplină.
„Singura metodă la momentul actual, până mâine (vineri, 27 iunie 2025 – n.r.), când îmi pleacă asistentul din tură, este să-l mut în alt pavilion. Mâine îl aduc încoace, că asistentul nu lucrează în fiecare zi. Restul rezolv eu cu asistentul medical, îl bag în comisia de disciplină”, i-a declarat dr. Carmen Lupușoru avocatului.
Pentru modul în care l-a amenințat pe adolescent, împotriva asistentului medical Dragoș Borhan de la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași a fost depusă o plângere penală, precum și o cerere către conducerea unității medicale, astfel încât angajatul să fie cercetat disciplinar.
Vai saracul! Dar de ce nu l-ati educat sa nu ajunga in aceasta situatie? Problema pleaca de la adultii iresponsabili, care cresc copiii fara a le impune reguli, lasandu-i liberi sa se dezvolte! Copilul e la fel ca un copac, il ingrijesti, creste drept, nu, creste stramb. Copilul nu stie ce e bine sau rau, el trebuie indrumat. Le pun telefonul in mana din carut, stau cuminti nu deranjeaza, apoi se plang ca sunt agitati, nervosi. Oare de ce??
Păi atitudinea mamei explică multe despre comportamentul plodului…
Are nevoie si asistentul de o expertiza psihiatrica. Si dat afara din sistem, sunt suficienti candidati la un astfel de post care sa-si faca meseria cum trebuie.
Ești sigur că mama, din neam de hoți de a lui Rantar, nu minte? Te afli in treabă ca musca fără cap…
Corect, niște gunoaie de oameni, bine i-a făcut asistentul!
Este inadmisibil ca, într-un spital, un loc în care oamenii vin vulnerabili, speriați și în căutare de ajutor, să existe cadre medicale care își permit să amenințe,să abuzeze verbal pacienții sau să îi loveasca. Astfel de comportamente nu trebuie tolerate, nici minimizate – ele trebuie sancționate ferm, până la desfacerea contractului de muncă.
Un asistent sau un infirmier care uită că are în față un OM, nu un număr de pat, nu un caz sau o „problemă”, nu are ce căuta în sistemul medical. Cine lucrează cu oameni, trebuie să aibă empatie, respect și responsabilitate. Dacă nu le are – atunci locul lui nu este în spital, ci în altă parte.
Din păcate, nu este un caz izolat. Au mai existat situații făcute publice în care pacienții au fost tratați cu dispreț, agresivitate sau nepăsare. Din păcate, prea puțini învață ceva din aceste episoade. E timpul ca autoritățile și conducerea spitalelor să nu mai închidă ochii. E timpul pentru măsuri reale, nu doar promisiuni.
Respectul față de pacient trebuie să redevină regula, nu excepția. Cine nu e capabil de un comportament demn de profesia sa, trebuie îndepărtat. Sistemul medical nu trebuie să devină feuda celor care cer doar drepturi dar au uitat complet de obligații, bun-simț și educație.
Nu e doar la Socola, am pățit la maternitate. Vara mea (super mega-cuminte) a adus pe lume un băiețel( dar pt că nu a ” dat ” daru’ la medici) au pus-o să nască natural, câtă cruzime, țipete și înjurături mizerabile din partea unor asistente la fel de mizerabile și fără diplomă de bac, a fost umilită/înjurată, lasată să se chinuie, iar umilită și înjurată de către medici…și după naștere ! Wtf?
Vară-mea, a fost toată viața doar cu un singur bărbat,dar a fost făcută de către personalul medical „curvă”, sau ” ți-a plăcut să te fuți, curva dracului „, „proasta curului, crăcănează-te mai bine” , și alte vb urâte ce nu pot fii date la ziar.
De ce toate astea? De ce acești pokemoni mai sunt lăsați să lucreze intr-o maternitate/ spital ?!
Un lucru e sigur: și-a montat ” sterilet”, NU MAI VREA COPII ( nu mai vrea să nască în România) mi-a zis că a fost cea mai umilitoare umilință la care putea fi supusă o femeie care plătește CASS la orice( salar,bonuri de masă,etc). Rușine.
Urât.
Medicii trebuie să stie că noi, ăștia care contribuim forțat la CASS le asigurăm salariile. La ce pregătire au și la ce comportament și caracter infect oferă, ar face foame in orice altă țară.
Noi vă plătim salariile alea babane, de aia trebuie să ne RESPECTAȚI și să ne serviți la orice oră din ZI sau NOAPTE !
…eu am născut primul copil in ROMÂNIA iar al 2-lea copil în SPANIA, eram la muncă acolo. A fost cea mai frumoasă nastere din viața mea, mă refer la nașterea din Spania. Tot personalul medical spaniol era lângă mine, zici că eram o mică vedetă, iar eu eram tot timpul doar
” prințessa” pt ei, așa frumos nici măcar soțul nu mi-a vorbit, nici măcar când eram la inceputul relației😅
Dar să revenim la nașterea avută-n IASI, din „vagaboantă”, „proastă”, etc nu am fost scoasă pe perioada travaliului si nasterii…așa vorbesc angajații spitalului cu majoritatea mămicilor, cică e normal, se poate și mai rău !!!🤬
P.s: încercați să nașteți intr-o țară civilizată sau măcar la privat, cică acolo, aceeași medici de la stat.. te pupă și-n cur !
Dacă e așa, atunci trebuie încercat🤭
In locul ei puneam tel să înregistreze și direct la tribunal, daune morale tată, nu se poate kurve împuțite și zabaloase sunt ele târfele de asistente și vacile de Dr. Am mai auzit cazuri, din păcate nu e singura
„Restul rezolv eu cu asistentul medical, îl bag în comisia de disciplină”,…
OMG ! ASTA E TOT ? ASISTENTUL TREBUE DAT IMEDIAT AFARĂ SI FĂCUTĂ PLÂNGERE PT AMENINȚARE. ACEL COPIL O SĂ FIE TRAUMATIZAT PE VIAȚĂ DIN CAUZA UNUI ASEMENEA SPECIMEN.
IAR ” DOFTORIȚA” ALTĂ POAMĂ, CUM SĂ BAGI LA SECTORUL BOLNAVI PERICULOȘI-ADULȚI UN COPIL( MINOR ) ?
ORICE INSTANȚĂ DIN LUME
( INCLUSIV DIN LUMEA A 3 -A) ÎI CONDAMNA PE AMÂNDOI LA ANI GREI DE TEMNIȚĂ( MEDIC + ASISTENT) ȘI PLATĂ DESPĂGUBIRI.
UN LUCRU E SIGUR; ACEL COPIL O SĂ FIE DILIU PE VIAȚĂ !
Sunt curios care este motivul expertizarii adolescentului in cauza, si daca motivul acestui circ nu este cu totul altul
ba da motivul e sa il gaseasca putin dili sa scape de inchisoare(de aici si atitudinea doctoritei de a-si denigra colegul dar protectia saracului pacient).De fapt ,,copilutul,, e infractor dintr un clan de tuciurii!Cam asta e si cand vii cu figuri si cu drepturi e normal ca si ceilalti sa aiba o anumita atitudine.
De fapt nu copilul are nevoie de expertiză ci asistentul medical are MARE nevoie de o expertiza psihiatrica. Nu e glumă !
Analia Iurascu ,cea cu buhaiul de la otosani mai este??
Auschwitz, în acest loc trebuie o dronă ucraineană să rezolve situația, sunt pacienți legați cu , curele de forță, bătuți și injectați cu sedative de cal ! În loc să te facă bine să te pună pe picioare, te trimite acasă legumă, dezumanizat, acest loc trebuie radiat pe lângă corupția, mita și bătăile primite de către pacienți ! Am fost și eu internat 3 zile din cauza unui scandal, având o criză nevrotică neavând probleme psihice, doctorii majoritatea erau din zona Cug cunoscându-mă m-au sfătuit toți să pun pastila sub limbă și să nu iau nimic din ce mi se va da acasă !
Săracul copil inocent,ar fi mai relevant pentru toti cititorii ca sa explicati ca acest mic pui de om a înșelat nenumărate persoane prin metoda’accidentul’ paguba fiind de peste 40000 lei iar in ceea ce privește cancanurile nu mai dați curs la tot ce se scrie.
Medicul și asistentul trebuie cercetati !
„Îți f*t niște bătăi! Îți rup oasele”!!!
…intră clar la amenințare și cruzime față de un copil în formă agravantă ! Asistentul dar și complicele
( medicul) trebuie trimiși urgent in judecată !
Ăștia 2 au acționat împreună, putem vorbi deja de constituirea unui grup organizat, mai mult ca sigur nu sunt la prima lor ispravă de acest gen.
206 Cod Penal(2025),
„(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”.
Succes mamei și avocatului pentru curaj în soluționarea acestei spețe și cereți pedepsirea celor vinovați.
E valabil și pentru alți pacienți amenințați prin spitale, inclusiv mămicile, umilite în timpul nașterilor.
Cu stimă,
Sa mori tu ca esti avocat? 🙂
Dar când pustiul a făcut prosrii? Unde sunt dovezi ca fost amenințat? Doar vorbe sa scoatem infractori pe banda rulanta
La care suporta angajații de peste tot cu astfel de progenituri tulburate,îl înțeleg pe angajat. Aceste progenituri îți întind toate limitele posibile.Ma8ca sa trebuia sa nu crească un pui de infractor. Nu I era frica de ceea ce făcea,dar ii era ca I a zis unul ca l bate. 😀 Lăsați!!!!
Marin,lasă în plm vrăjeala cu ” il inteleg pe angajat”. Asistentul și medicul au comis-o penal, mai mult medicul a încălcat legea când l-a transferat pe minor într-un mediu periculos,efectiv internându-l la adulți.
Avocatul minorului are treabă.
Eu m am internat cateva zile de buna voie acolo si unul din ingrijitori sau ce e, asistent mi a dat un pumn in cap pentru ca m am trezit din somn noaptea (SOCOLA IASI)… Deci m am internat de buna voie, si nu ma mai lasau sa ies de acolo… a trebuit doctorita sa imi dea nush ce hartie… Fereasca Dumnezeu… am fost pe arest prevenitv prin 2013 o luna; la socola nu am stat nici o saptamana, dar pot spune ca pe arest preventiv nu mi am luat pumni in cap, era lux pe langa socola. Sincer nu am spus la nimeni ce scriu aici, dar nu este normal sa iti iei un pumn in cap si un sut asa in sters pentru ca m am trezit noaptea din somn.
Mulți asistenți nici măcar nu au diplomă de bac dar au făcut o postliceală fantomă( din foame la postliceale se primesc doritori fără bac) iar mulți medici au făcut la UNF Iași, singura facultate din lume unde studenții( viitorii medici) nici măcar nu sunt obligați să vină pe la cursuri iar examenele se dau tip grilă, apeși cu pixul pe x sau zero.
Când tocești răspunsurile …și bifezi (x) fără să mai treci materia și prin cap, atunci avem cazurile grave/horror de la ” colectiv” , Upu Iași, mame umilite prin maternitățile patriei,etc . Efectiv, studenții mediciniști numai fac școală ca în afară, nu degeaba cei mai slabi elevi din afară vin să ” invețe” medicina în Iași. A fost cazul unui student francez care a terminat la Iași si a fost dat afară dintr-un spital din Franța pt că nu știa cum se face o injecție corect, dar el era student de „10”.
Asa că cine are euro, are nota 10,mai greu cu ăia care intră pe mâna lor când o să ajungă să profeseze: morgă o să scrie pe fișa pacienților. Trist
UMF trebuie să revină la exene scrise !
Alooo, și angajații de la UPU jignesc și țipă la pacienți, uitând că noi le plătim salariile. Ceapa mamii lor…
Dar când pustiul a făcut prosrii? Unde sunt dovezi ca fost amenințat? Doar vorbe sa scoatem infractori pe banda rulanta
Vai bieții infractori, excroci. Cum se lovesc de pragul legii, cum deasupra lor plutesc doar drepturile omului. Ce să-ți povestesc….
Vai bieții infractori, excroci. Cum se lovesc de pragul legii, cum deasupra lor plutesc doar drepturile omului. Ce să-ți povestesc….
Așa credibilitate are infractorul? Poimâine probabil că hoțul te va da în judecată pentru că ai portofelul gol.
Cum să bagi un minor la ,,fără clanță,,? Ca medic nu ai voie să faci asemenea abuzuri. Medicul e la fel de vinovat ca si asistentul. Pariu că nu e prima oară când fac ei măgării din astea!?
Pentru așa ceva , asistentul trebuie demis și deferit justiției.
La fel și medicul pentru complicitate și abuz : nicăieri in lume nu transferi un copil( minor) la sectorul adulți periculoși și scapi nepedepsotă de lege. E strigător la cer, acel copil o să aibe traume toată viața!!!
Frumos articol. Deci să ne înțelegem: minorul, este adus pentru o expertiza de catre politie in urma săvârșirii unor fapte penale (grave sau mai puțin grave) și urma să fie internat în secția de copii. Băi voi sunteți normali? Cine vrea să-și interneze copilul alături de un pușcăriaș? Sunt condiții speciale, ceva?
Cu toate astea beneficiază după cum apare in „ziar” clar de prezima de nevinovăție și victimă. Sunt curios să văd și părerea asistentului, că până acum nu văd decât „un criminal in serie”. A intrebat cineva? Cred că domnul avocat care se aude pe acea inregistrare are mult mai multe șanse de câștig dacă il reprezintă pe asistent intr-un posibil proces de calomnie și defăimare decât incercarea de a scoate nevinovat un delincvent prin anularea unei expertize medico-legale. Doamne ce țară minunată e România.
Oi,mânànci că***cat! Tu știi ce cruzime față de pacienți e intr-un spital de boli mintale?
Pacienți bătuți de personalul medical( asistenți, medici,etc).
Tu știi câte paciente au făcut avort? Multe abuzate in spital ! Vezi arhiva !
Pacienți legați de pat, bătuți cu băta, asta știi?
Pariu că stai încă cu mă-ta ai peste 45 ani? Sictir
Asistenții și medicii care ABUZEAZĂ pacienții ( fizic și/sau moral) trebuie dați afară din sistem.
Acești mârlani îi trag în jos pe ăia care-și fac treaba cu dăruire !
exagerezi
bineinteles ca nu-s de acord ca in ospicii sa existe violenta provocata sau nu. dar cand ai nebuni fara discernamant, actiunea in forta este uneori necesara.
actiunea in forta nu-i acelasi lucru ca violenta. sa nu le confundam. daca un nebun te ataca si-l bati, e violenta. daca-l imobilizezi, e actiune in forta.
Uai, imbecila, mama de infractori imputit, înregistrarea escrocul de acocat nu valorează nimic, trebuie doar cu mandat de la procuror. S-au întâlnit doi escroci ordinari. În legătură cu plodul tău, felicitări asistentului pentru atitudine. Pe banii noștri, sunt tratați toate gunoaiele astea perfect sănătoase care se dau nebuni.
Rantar: un clan de infractori cunoscut in Paun, Bârnova, etc. Am ajuns să „avem” drepturi. Un ziar deosebit cu un articol deosebit despre încălcarea drepturilor infractorilor. Păcat că a scapat doar cu atât. Fac o cinste asistentului
Gu..noie umane …viitorul țării suna bine!
Asistentul trebuie cercetat penal pentru amenințare.
Și nu e la prima abatere, se vede din comportament.
Se vede ca și capul tău, ca o pul.
Un asistent medical din Iași și-ar fi abuzat sexual fiica ani de zile. Fata i s-a destăinuit mamei sale.
Unde duce lipsa diplomei de bac. Asa se întâmplă când angajezi în spitale oameni fără studii terminate
Știrea e pe protv
Gradinaru Manuel mai munceste acolo?
Da di ci intrebi frigider?
Doamne ce bine îi stă golanului cu capul printre gratii. Asta e de acomodare că pe urmă ajunge ca fratisu, la parnaie.
Omul ala e prea blând si cumsecade,imi e greu sa cred .. profilele celor doi inclina clar balanta cine e rau si cine nu..!!