Un copil de doar 9 ani a fost abuzat sexual la o petrecere la care participa și tatăl său. Tatăl băiatului a văzut scenele incredibile și a anunțat poliția. Pedofilul a fost reținut pentru 24 de ore, iar mai apoi, arestat preventiv
Scene greu de descris în cuvinte! Un băiețel de doar 9 ani a fost abuzat sexual în timpul unei petreceri la care participa și tatăl lui. Totul s-a petrecut în comuna ieșeană Fântânele, pe data de 9 iunie 2025. Copilul l-a însoțit pe tatăl său la casa unui vecin. Acolo se mai afla un bărbat. Adulții au început să consume alcool, iar la un moment dat, proprietarul locuinței și tatăl minorului au ieșit afară. În acel moment, Costel Blănaru în vârstă de 49 de ani l-a dus pe băiat într-o altă cameră, l-a pus să-și dea pantalonii jos, apoi a început să îi facă sex oral. Scena a fost observată de tatăl minorului. Acesta nu a stat pe gânduri și a anunțat poliția.
Un copil de 9 ani a fost abuzat sexual la o petrecere la care participa și tatăl lui
Polițiștii ieșeni au deschis un dosar penal, iar Costel Blănaru a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, individul a fost dus în fața judecătorilor. Aceștia au stabilit să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă ani grei de pușcărie.
„La data de 17 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 49 de ani, din județul Vrancea, bănuit de comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 9 iunie a.c., în timp ce s-ar fi aflat într-o locuință, din comuna Fântânele, acesta ar fi săvârșit un act de natură sexuală asupra unui minor. La data de 18 iunie a.c., bărbatul reținut a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău și Judecătoriei Hârlău, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Caz similar, petrecut la Iași, în zona Bucșinescu
Scene incredibile s-au petrecut în urmă cu câteva luni și în Bucșinescu. Un individ de 44 de ani a abordat o copilă de 12 ani, propunându-i să îi cumpere ceva de la un magazin. Pentru că aceasta l-a refuzat, Rupi Fureszes a prins-o pe fată de cap și a sărutat-o pe buze cu forța. Speriată, copila i-a povestit tatălui său prin ce a trecut. Ulterior, tatăl fetei a sunat la numărul unic de urgențe 112 și a cerut ajutor. Polițiștii au intrat pe fir și au reușit să-l identifice pe individ. Pe numele său a fost deschis un dosar penal, iar procurorii au dispus trimiterea în judecată a individului.
„În urma efectuării cercetărilor, a fost identificat prezumtivul autor, iar prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală, reținându-se, în esență, următoarele: în data de 20.01.2024, în jurul orei 15:30, persoana vătămată, minoră, se afla lângă o unitate comercială din zona Bucșinescu a municipiului Iași, moment în care ar fi fost abordată de inculpatul în vârstă de 44 de ani, sub pretextul că acesta ar dori să îi cumpere produse din respectivul magazin. În ciuda refuzului persoanei vătămate, inculpatul ar fi continuat discuția cu minora și, deși în această împrejurare aceasta i-ar fi spus că are vârsta de 12 ani, inculpatul ar fi prins-o de zona capului și ar fi sărutat-o pe buze”, au precizat anchetatorii.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla după ce un copil de 9 ani a fost abuzat sexual la o petrecere la care participa și tatăl lui.
Suveranism rural
De unde stii ca nu au votat cu Plicusor?
pentru ca la tzara a castigat AUR
bupa la scoala povesteste la tabla cum a fost abuzat in weekend de tatap lui si pr um il chema pe proprietar!?
tata vinovat 100% de ce a luat copilul la CHERMEZA? Atat pedofilul cat si tata merita pedeapsa pe viata.