Medicii au evitat simptomele unei femei cu cancer mamar, după ce au crezut că problema pe care o prezenta era una hormonală, iar durerile îi erau provocate de sârmele de la sutien. Câteva luni mai târziu, femeia a fost diagnosticată cu cancer la sân în stadiu terminal, răspândit deja la ganglionii limfatici și la coloană.
Cazul șocant al Laurei Mcloughlin, o femeie de 38 de ani din South Yorkshire, Marea Britanie, atrage atenția asupra pericolelor diagnosticării superficiale. În aprilie 2020, Laura a mers la medic după ce a observat o umflătură dureroasă la sânul drept. În loc să i se recomande investigații imagistice, medicul i-a spus că problema este una hormonală și că sârmele sutienului ar fi de vină pentru disconfort.
Medicii au evitat simptomele grave a unei femei cu cancer mamar
Laura Laurei Mcloughlin povestește cum primele semne au apărut în aprilie 2020, când a început să simtă dureri ascuțite în sânul drept, care o împiedicau să doarmă pe burtă.
„Am ignorat durerea cam o săptămână și, prost din partea mea, nu m-am verificat imediat. Nu am fost crescută cu ideea de a-mi examina sânii”, a mărturisit Laura Mcloughlin.
În cele din urmă femeia s-a autoexaminat și a descoperit o umflătură mare sub sânul drept. A făcut o programare la medicul de familie și, după câteva săptămâni, a fost chemată la clinica de specialitate.
„M-au sunat și mi-au spus că, dacă vreau să-l văd pe doctor, trebuie să merg imediat la spital, pentru că își termină programul. Mi-a făcut o examinare fizică rapidă, dar nu mi-a recomandat niciun fel de rază. A fost grăbit, nu mi-a oferit atenția de care aveam nevoie”, a declarat Laura Mcloughlin.
Medicul i-a spus că problema este cel mai probabil hormonală și i-a recomandat să renunțe la sutienele cu sârmă.
„Nu am nicio idee de ce mi-a spus asta, pentru că sutienele cu sârmă nu cauzează probleme. Nu există dovezi medicale care să arate că acestea pot provoca afecțiuni ale sânului”, a susținut femeia.
După 4 luni, durerile Laurei nu doar că nu au dispărut, ci au devenit mai intense. Mamelonul drept s-a inversat, acesta fiind un semn clar de boală malignă.
„Durerea era încă acolo. Poate am fost ignorată din cauza vârstei mele, aveam doar 33 de ani atunci, nu știu, dar când mi s-a inversat mamelonul, mi-am dat seama că ceva nu este deloc în regulă”, a mărturisit Laura Mcloughlin.
Femeia a mers la un alt medic pentru investigații, acedasta trecând prin toate procedurile medicale pentru a fi identificată boala de care suferea.
„Am făcut toate testele și mi-au descoperit o tumoră de 9,3 centimetri. Medicul a fost șocat că la prima consultație nu mi s-a făcut nicio investigație”, a spus Laura Mcloughlin.
Femeia a rămas șocată la aflarea diagnosticului
După diagnosticarea tumorii, Laura a început tratamentul cu chimioterapie și radioterapie, iar medicii au planificat o dublă mastectomie. După o scurtă perioadă, Laura a revenit la medic, dar veștile primite au fost cutremurătoare pentru ea. Medicii au sesizat cum cancerul se răspândise deja la mai mulți ganglioni limfatici și la coloana inferioară.
„Mi-au spus că operația ar fi inutilă, pentru că boala nu mai poate fi vindecată. A fost un moment groaznic, mi-au spus că trebuie să încep imediat tratamentul medicamentos. A fost foarte greu de acceptat știind că forma este una incurabilă”, a declarat Laura.
De atunci, femeia urmează o terapie continuă, care include trei tipuri de medicamente și injecții lunare care îi opresc funcția ovariană, inducând-o în menopauză precoce.
„Este epuizant, merg la spital în fiecare lună pentru injecții. Mi se opresc ovarele cu o injecție lunară, ceea ce m-a adus în menopauză. Din fericire, am deja 2 copii, dar sunt femei tinere care primesc acest diagnostic și nici nu au apucat să se gândească la a avea copii”, a spus Laura.
Cel mai greu moment a fost acela în care a trebuit să le spună copiilor despre boala ei.
„Copiii mei erau mici atunci. Să le spun că am cancer a fost cea mai grea conversație din viața mea. Am crezut că o să mor. Prima întrebare pe care am pus-o medicului a fost cât mai am de trăit. Consultantul mi-a spus că nu pot ști cât, de aceea nu oferă un termen. Mi-a explicat că există multe medicamente și studii clinice care pot prelungi viața, dar știu că, la un moment dat, tratamentul nu va mai funcționa, este inevitabil. Mi-e frică, am doi copii și un soț. Nu te aștepți niciodată să ți se întâmple asta la 33 de ani”, a declarat Laura Mcloughlin.
Astfel, medicii au evitat simptomele unei femei cu cancer mamar, aceasta ajungând în stadiu terminal.