Local

Un fost judecător din Iași s-a stins, iar astăzi va fi condus pe ultimul drum. În utimii ani de viață a fost avocat în cadrul Baroului Iași

Publicat: 23 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un fost judecător din Iași s-a stins iar astăzi va fi condus pe ultimul drum. În utimii ani de viață a fost avocat în cadrul Baroului Iași
Colegii din cadrul Baroului Iași îl vor conduce pe ultimul drum pe avocatul Mihai Gotcu, cel care a decedat zilele trecute

Un cunoscut avocat ieșean a decedat zilele trecute. Astfel, reprezentanții Baroului Iași au anunțat cu durere în suflet faptul că avocatul Mihai Gotcu a trecut în neființă. Astăzi va avea loc înmormântarea acestuia, la care vor participa și colegi de-ai avocatului ieșean

Doliu în Baroul Iași! Un cunoscut avocat ieșean a trecut la cele veșnice! Colegii îl vor conduce astăzi pe ultimul drum. Așadar, un cunoscut avocat ieșean a decedat zilele trecute. Astfel, reprezentanții Baroului Iași au anunțat cu durere în suflet faptul că avocatul Mihai Gotcu a trecut în neființă. Astăzi va avea loc înmormântarea acestuia, la care vor participa și colegi de-ai avocatului ieșean.

„Cu tristețe vă anunț că în cursul zilei de ieri s-a stins din viață domnul avocat Mihai Gotcu, membru al Baroului Iași începând cu anul 1975 până în anul 2014, când s-a pensionat definitiv. Înmormântarea va avea loc în cursul zilei de astăzi, 23 septembrie, la ora 13:00, la Cimitirul Eternitatea din Iași. Dumnezeu să îl ierte!”, au transmis reprezentanții Baroului Iași. Reporterii „BZI” l-au contactat pe actualul decan al Baroului Iași, Tudor Duca. „Pot să spun că este o pierdere pentru noi toți. Domnul avocat Mihai Gotcu a făcut parte din Baroul Iași timp de 36 de ani. A fost o perioadă judecător, iar mai apoi a continuat ca avocat până în anul 2014, când s-a pensionat. L-am cunoscut și l-am apreciat foarte mult. Dumnezeu să-l ierte!”, a precizat Tudor Duca, decanul Baroului Iași.

Mihai Gotcu, avocat și fost judecător ieșean

Mihai Gotcu a activat ca judecător după absolvirea cursurilor Facultății de Drept. Mai apoi, acesta a devenit avocat în cadrul Baroului Iași. Schimbarea aceasta de traseu în carieră a avut o oarecare legătură și cu un scandal în care a fost implicat involuntar la începutul anilor 2000. Pe 12 aprilie 2000, la magazinul „Luxor”, din Piața Unirii, care aparținea SC Panda Prima, a avut loc un incident neplăcut, respectiv o discuție în contradictoriu între câțiva clienți și o vânzătoare. Mai apoi, peste câteva luni, pe 26 iunie, pe adresa firmei a sosit o înștiințare din partea Administrației Financiare că va avea loc la Panda Prima un control de fond. Conform legii, inspectorii Administrației Financiare încep controlul după 15 zile de la emiterea înștiințării.

Mihai Gotcu a început atunci să care toate actele societății la punctul de lucru din Copou (firma avea magazine în Piața Unirii, Anastasie Panu și un bar pe Copou). În urma controalelor efectuate, polițiști de la Secția III au confiscat marfa de 470 de milioane de lei vechi de la un om care îndrăznise să le atragă atenția că există tot felul de legi. Ulterior, Mihai Gotcu, fost judecător și avocat, s-a adresat Parchetului Militar Iași. A fost deschisă și o acțiune în instanță pentru recuperarea mărfii, pentru ca activitatea firmei să aibă continuitate. În plângerea adresată Parchetului Militar, fostul judecător ieșean a invocat atunci faptul că polițiștii se fac vinovați de abuz în serviciu. Astăzi, fostul avocat va fi condus pe ultimul drum. Trebuie precizat faptul că acesta a decedat în urma unor afecțiuni medicale.

Adauga un comentariu