Eric Dane, în vârstă de 52 de ani, actorul din Grey`s Anatomy, a ajuns de nerecunoscut – după ce în luna aprilie 2025 a fost dignosticat cu o boală terminală. Bărbatul este vizibil slăbit, se deplasează într-un scaun cu rotile și are dificultăți de vorbire.
În luna aprilie 2025, Eric Dane, cunoscut pentru rolul Dr. Mark Sloan din Grey`s Anatomy a fost diagnosticat cu ELS, o afecțiune rară și progresivă care afectează neuronii motori, ducând treptat la pierderea forței musculare, și, în final, la incapacitatea de a respira. În Statele Unite ale Americii, boala este cunoscută sub numele de „maladia Lou Gehrig”, după numele celebrului jucător de baseball care a murit la doar 37 de ani.
Eric Dane a ajuns în scaun cu rotile
Din păcate, în doar câteva luni, boala nemiloasă și-a făcut simțită prezența într-un mod dureros de vizibil. Eric Dane, actorul iubit de milioane de fani, a început să vorbească tot mai greu, cuvintele lui devenind uneori neclare și greu de înțeles. Brațele îi tremură incontrolabil, iar în iunie 2025 a mărturisit temerea cumplită că își va pierde și mobilitatea picioarelor, după ce brațul drept și-a pierdut complet funcționalitatea.
O sursă apropiată familiei a dezvăluit că starul este pe deplin conștient de rapiditatea cu care boala terminală îl răpune. Cu toate acestea, refuză să se lase doborât. Eric a decis să trăiască fiecare clipă ca și cum ar fi ultima, să se bucure de tot ce are și să nu accepte milă sau compasiune.
„Vrea să trăiască, nu să fie plâns. Își dorește ca oamenii din jurul lui să fie prezenți, pozitivi și fericiți. Asta îl motivează acum și îi dă puterea de a merge mai departe”, a mărturisit sursa.
Actorul nu renunță: „Voi lupta până la ultima suflare”
Chiar și în lupta cu o boală nemiloasă, Eric Dane a rămas un exemplu de curaj. Pe 29 septembrie, actorul de 52 de ani a călătorit la Washington, D.C., alături de organizația non-profit „I AM ALS”, pentru a sprijini campaniile de conștientizare și cercetare medicală. A participat la întâlniri cu oficiali americani, demonstrând că vocea lui contează și că încă are puterea să lupte nu doar pentru sine, ci și pentru alți bolnavi.
Într-un videoclip emoționant postat pe TikTok de reprezentantul Eric Swalwell, starul din „Grey’s Anatomy” a vorbit deschis despre lupta lui cu SLA și despre dorința arzătoare de a rămâne alături de familie. Cu ochii în lacrimi, Eric a mărturisit: „Am două fiice minunate acasă. Vreau să le văd crescând, să le fiu alături la absolvire, la nunți, să mă bucur de nepoți. Pentru toate acestea voi lupta până la ultima suflare”.