Un șofer din Iași și-a lăsat mașina în mijlocul străzii, iar oamenii i-au ridicat ștergătoarele și i-au dezumflat roțile autoturismului. Mașina Ford a fost lăsată la intersecția străzilor Parcului și Moșu din cartierul Tătărași, pe data de 6 aprilie 2026. Totuși, aceasta bloca o bună parte din stradă, iar celelalte mașini nu mai aveau pe unde să treacă. Oamenii s-au răzbunat, însă, la final, a intervenit și Poliția Locală, care a ridicat autoturismul.
Polițiștii locali fac față cu greu numărului uriaș de sesizări privind mașinile parcate neregulamentar, astfel că ar fi nevoie de mai multe autospeciale de ridicat.
Șoferul a parcat mașina în mijlocul străzii
În câteva ore, polițiștii locali au primit 5 sesizări privind autoturismul de pe strada Moșu. Acesta aparține lui C.S., un bărbat de 46 de ani din Iași. Când au ajuns la fața locului, polițiștii au constatat faptul că mașina a fost vandalizată.
„Eu așa ceva nu am mai văzut niciodată, așa parcare să facă cineva! Nu pot să îmi explic cum a gândit de a lăsat mașina așa, deoarece a blocat efectiv strada. Cine voia să treacă pe lângă el trebuia să urce pe trotuar cu mașina. Au fost făcute foarte multe reclamații, deoarece mașina a fost parcată așa din seara de 6 aprilie, însă noi, a doua zi, am mers și am ridicat-o. Șoferul nu a lăsat un număr de telefon, nimic. Probabil credea că a parcat corect. Ștergătoarele mașinii erau ridicate, probabil de alți șoferi nemulțumiți. De asemenea, roțile mașinii erau dezumflate, deși am discutat cu localnicii, iar ei au spus că, seara, mașina avea roțile umflate. Cel mai probabil, în dimineața de marți s-a întâmplat”, a declarat Marius Gheorghieș, polițist local din Iași, responsabil cu ridicarea autoturismelor.
Autoturismul a fost ridicat, iar acum proprietarul se va alege și cu amendă, pe lângă taxa de 480 de lei pentru ridicare.
„Autoturismul a fost ridicat și transportat la sediul Servicii Publice Iași. Proprietarul mașinii va primi și sancțiune de la colegii mei, atunci când va veni să își recupereze autoturismul de la noi”, a mai adăugat polițistul local.
Număr mare de sesizări
Zilnic, polițiștii locali primesc zeci de sesizări din trafic, privind mașini parcate neregulamentar. Într-adevăr, multe străzi sunt sufocate de autoturisme, în special trecerile de pietoni și trotuarele. În prezent, Servicii Publice SA are doar 2 autospeciale de ridicat, însă ar fi nevoie de mai multe utilaje de acest fel.
„Sunt foarte multe solicitări de la cetățeni. Sunt mașini abandonate, tot felul de situații. Sincer vă spun că nu reușim să facem față. Ar mai trebui să avem autospeciale de ridicat pentru a interveni la cât mai multe solicitări. Oamenii își pierd răbdarea, mai ales când văd o mașină parcată neregulamentar, în același loc, pentru mai multe zile la rând. Sunt unii pe care îi depistăm și de 2-3 ori că încalcă legea. Chiar dacă primesc sancțiuni, continuă să parcheze aiurea”, a încheiat Marius Gheorghieș.
Pentru că și-a parcat mașina în mijlocul străzii din Iași, șoferul se va alege cu o amendă de peste 1.000 de lei.
Dacă poliția locală și-ar face treaba cum trebuie, ar putea fi aduse la bugetul local sume foarte mari de bani. Toti cei care parchează aiurea, sau nu plătesc parcările să fie amendați. Asta i-ar civilizat și pe majoritatea, mai ales giugiumeții veniți de pe la Vaslui, Botoșani, Suceava, Neamț si de pe la țară. Ar decongestiona inclusiv traficul rutier, ar reduce si poluarea! Cui nu-i convine, să își lase rabla la el acolo la țărănoaia, unde de altfel plătește și impozitul!
Ia-ti un bax de hartie igieniga sa te stergi la gura mai agariciule.
Vezi ca are numere de Iasi, e taranoi de-al tau nespalat si oligofren cum sunteti toti, ca atat va duce mintea sa vandalizati masinile chiar daca voi abia aveti bani de un bilet de tramvai.
Politia nu se sesizeaza pt acte de vandalism ? Cat costa 4 anvelope noi plus montaj ?
Din judetul Iasi, imigrantule.
Acum ii va fi mai usor sa elibereze parcarea!
Este masina lui Radu Stanescu, cu porecla maestrul limbilor, medic la Uzina de zambete
V-ati gandit ca poate masina a fost parcata mai la deal fara frana de mana trasa si a luat-o la vale? Mi-e imposibil sa cred ca cineva a aparcat fix asa. Cat despre actele de vandalism, plangere la politie.
Măi useristule dă o tură sera, diineața , ziua prin cartiere să vezi cîte mașini sunt parcate în mijlocul intersecțiilor , pe treceri de pietoni , ăn mijlocul străzii, băgate în intrarea scării blocurilor !
in afara de apelativele astea cu userist, georgist, prorusi etc… mai aveti si altceva in capul ala de analfabeti functionali?
stiu foarte bine cum se parcheaza in cartier, dar cu siguranta ala nu a parcat asa acolo.
Dacă avea și vreo două , trei geamuri sparte ar fi fost o lecție de neuitat și never again pentru următorii candidați
Cum spunea si Ilie Bolojan, o solutie optima e dezumflarea tuturor cauciucurilor. Respect, Bolo!
Da. Nu a parcat. A rămas fără benzină, că pune tot de 50 de lei, dar acum sunt mai puțini litri.
Situatia se va perpetua atat timp cat programul de ridicare al masinilor parcate ilegal se termina la 15.30, iar sambata si duminica nu functioneaza deloc. Qcum ca stiti asta, profitati 😁