Prima pagină » Titlurile zilei » Un tânăr de 20 de ani a fost arestat după ce, în loc să schimbe becurile unui Mercedes, s-a urcat la volan și a gonit cu poliția pe urme, la Iași
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat după ce, în loc să schimbe becurile unui Mercedes, s-a urcat la volan și a gonit cu poliția pe urme, la Iași

Un tânăr de 20 de ani a fost arestat după ce, în loc să schimbe becurile unui Mercedes, s-a urcat la volan și a gonit cu poliția pe urme, la Iași

08 oct. 2025, 02:00,
Lucian SAVA în Titlurile zilei

Un tânăr a ajuns în arest după ce a încercat să scape de polițiștii care erau pe urmele sale. Acesta a condus un autoturism, deși nu avea permis de conducere. Acum, pe numele său a fost deschis un dosar penal și are de dat explicații în fața legii

Situație inedită la Iași. Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns în arest după ce a dat câteva ture, la volanul unui Mercedes. Totul s-a petrecut în comuna ieșeană Răducăneni, la începutul acestei luni. Cosmin Ionuț Iordăchescu este pasionat de mecanică, iar un client i-a lăsat un autoturism marca Mercedes pentru a-i înlocui niște becuri. Plăcându-i mașina, lui Iordăchescu i-a venit o idee: să dea câteva ture prin Răducăneni, chiar dacă nu deține permis de conducere. Nu a apucat să se bucure prea mult de plimbare, pentru că un echipaj de poliție i-a făcut semn să oprească. Tânărul s-a speriat probabil și a călcat pedala de accelerație la fund, încercând să scape de polițiști. Nu a reușit însă.

Un tânăr de 20 de ani a fost arestat după ce a gonit cu poliția pe urme

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări în acest caz.

„La data de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Răducăneni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și abuz de încredere. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 1 octombrie a.c., polițiștii au procedat la oprirea unui autoturism, care se deplasa în comuna Răducăneni, prin punerea în funcțiune a semnalelor regulamentare, însă șoferul nu s-a conformat, schimbându-și direcția de deplasare, fiind urmărit și, ulterior, oprit de către polițiști. Șoferul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, a declarat faptul că mașina nu este a sa, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La data de 3 octombrie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni și Judecătoriei Răducăneni”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

A fost plasat în arest la domiciliu

Astfel, instanța de judecată a dispus arestul la domiciliu a tânărului, pentru 30 de zile.

„Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni în dosarul de urmărire penală nr. 787/264/P/2025. În baza art. 224 C. proc. pen., art. 223 alin. 2 din C. proc. pen., art. 225 alin. 4 C. proc. pen., rap. la art. 202 alin. 1, 3, 4 lit. d) din C. proc. pen., dispune arestarea la domiciliu a inculpatului Iordăchescu Cosmin-Ionuț, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere, faptă prev. și ped. de art. 238 alin. 1 din C. pen., și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C. pen., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.10.2025 și până la data de 31.10.2025, inclusiv”, au stabilit judecătorii de la Judecătoria Răducăneni.

Un tânăr de 20 de ani a fost arestat după ce a gonit cu poliția pe urme, iar acum are de dat explicații în fața legii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026